duminică, 23 ianuarie 2011

O NOUA IARNA, A DOUA SANSA



Avand in vedere ultimele zile, credeam ca iarna s-a dus, ca urmeaza zilele alea urate, friguroase in care totul pare pustiu, cand copacii sunt ca niste schelete dezgropate pentru a implini estetica urata a orasului, cand toti oamenii sunt mai morocanosi, mai uraciosi si zambesc mai putin. Dar ni s-a mai dat o sansa.
A inceput iarasi sa ninga cu fulgi mari, ninge cu flori de zapada. E ora 2 noaptea, e frig, dar stau cu geamul deschis pentru ca vreau sa-mi amintesc acum pentru totdeauna cum miroase iarna...asta pentru ca mi s-a dat aceasta a doua sansa.
Mi s-a dat o sansa sa ma bat cu zapada, lucru pe care nu l-am mai facut de mult si de care uitasem cata bucurie poate sa-ti aduca. Si mi-am amintit de copilarie. De seara in care eu, mama si fratele meu ne bateam cu zapada. Era multa, o puteam lua din toate partile si erau rasete...multe rasete-ale mele, ale mamei, ale fratelui meu. Rasul cristalin al unei nopti fericite din copilarie. Si in seara asta mi-a rasunat din nou in urechi. Tin minte exact cojocul maroniu al mamei, cu o gluga mare si blanita. Tin minte clar unul din putinii stalpi care luminau comuna noastra saracacioasa si tin minte linistea strabatuta doar de respiratia noastra agitata si...rasetele. Toate astea pentru ca am primit a doua sansa.
Intotdeauna trebuie sa primim a doua sansa si sa ne straduim ca a doua oara sa fie bine. E dreptul fiecaruia la o a doua sansa; o a doua sansa pentru familie, pentru prietenie, pentru iubire, pentru fericire.
Daca as avea o sanie, m-as duce sa ma ma plimb de la Universitate catre Unirii, sa sfidez legile traficului, sa nu-mi pese, sa fiu doar eu si sania mea:
"Saniuta fuge, nimeni n-o ajunge
Are dor de duca, parc-ar fi naluca."
Fiecare oras, fiecare spatiu ar trebui sa fie un loc de joaca in care adultii sa reinvete sa se joace, sa aduca la realitate copilul din ei. Viata nu trebuie tratata cu atata seriozitate, ganduri negre si riduri. Trebuie sa fie o joaca, una mai responsabila, intr-adevar, dar nu atat de rigida si lipsita de bucurie cum o facem noi, oamenii mari, sa fie.
Avem a doua sansa la copilarie si nu ma refer la perioada cand ajungem batrani, ramoliti si senili si suntem precum niste copii de care trebuie sa aibe altcineva grija. Doar in momentul in care vom gasi adevarata bucurie in viata, atunci vom simti si jovialitatea si vom fi din nou copii.
Si acum imi reclam dreptul la a doua sansa, pentru toate lucrurile pe care nu le-am facut bine si care nu mi-au fost facute bine. Iar a doua mea sansa incepe cu aceasta noapte magica, cu flori de zapada, cu alb si frig.