Cu totii l-am cunoscut pe Mircea Eliade. L-am studiat la scoala, l-am cunoscut prin intermediul profesorilor si l-am "injurat" teribil atunci cand am fost obligati sa citim romanele sale in timpul liber. Am cautat cu febrilitate sa descoasem povestea de iubire din "Maitreyi" si ne-am speriat in "Noaptea de Sanziene".
Am incercat sa ne inchipuim cum e sa dormi doar patru ore jumate pe noapte si ne gandeam cat de norocos e ca stie atatea limbi straine. Insa nimeni nu ne-a spus cum a ajuns Eliade acolo. Am luat lucrurile ca atare fara sa cautam dedesubturile povestii, insa, intamplator saptamana trecuta mi-a ajuns in mana "Incercarea labirintului", carte ce cuprinde o serie de intrevederi intre Claude-Henri Rocquet si Mircea Eliade, inregistrate mai intai la un magnetofon, ulterior transpuse pe hartie. O idee indrazneata, avand in vedere faptul ca astfel "spontaneitatea este imediat inregistrata" si nu mai poti lua inapoi ceea ce ai spus.
E o vasta biografie de la origini si pana in prezentul de la vremea respectiva, in care il descoperi pe Eliade asa cum a fost el. Nu prin intermediul scrierilor sale, nu prin ceea ce spune critica despre el ci prin ceea ce spune el insusi, prin experientele pe care le-a trait, prin marea deschidere in gandire, curaj si setea de cunoastere. Un om care intr-o viata a facut si a trait cat altii in zeci de vieti, totul cu masura, vorbind cu modestie despre experientele sale si avand generozitatea de a le imparti cu toti cei din jur.
Nu si-a dorit celebritatea insa a ramas in literatura romana si universala o figura marcanta. N-a fost omul resentimentelor, de aceea a trait viata intens, din plin, fiecare secunda, indiferent unde.
Este un adevarat model de urmat, un exemplu pozitiv si un izvor nesecat de cunostinte.
Acum il putem cunoaste si altfel. Acum il descoperim in "Incercarea labirintului".
Cei care au citit multe din operele lui Eliade vor intelege mai usor aceasta carte, iar cei care au citit prea putin, vor simti imboldul de a lua cu asalt anticariatele pentru a-si imbogati biblioteca cu ceva Eliade in plus.
Mult succes!
Inainte de a citi aceasta postare, v-as ruga sa urmariti mai intai videoclipul de deasupra - o melodie celebra adaptata la situatia scolara din ziua de astazi, de fapt din ultimii ani. Ce simtiti acum? Parerile sunt impartite: unii vor fi amuzati, altii indignati, altii le vor simti pe amandoua.
E pacat ca in fiecare an trebuie sa ne confruntam cu astfel de imnuri care "lauda" prostia omeneasca, ignoranta si lipsa de respect pentru educatie. Nu e vina celor ce dau nastere acestor melodii, ci e vina celor ce ne dau motive sa le compunem.
Am 27 de ani. Au trecut 9 ani de cand am dat bac-ul, insa pe atunci majoritatea erau admisi nu respinsi. Ce s-o fi intamplat intre timp? Tin minte ca singura proba la care mi-am facut probleme si chiar am plans, a fost proba de educatie fizica. Stiu ca suna pueril, insa acolo mi-a fost cel mai frica-era sa-mi rup si gatul cand a trebuit sa stau in maini si am cazut intr-o pozitie nu prea favorabila gatului meu. Asadar, nu limba romana sau limbile straine imi dadeau batai de cap. Tare as vrea sa vad si in ziua de astazi un elev care sa-si faca griji doar pentru educatie fizica.
Recunosc, nu am invatat pana "mi-au iesit ochii din cap", insa am fost mereu prezenta la scoala, mi-am dat interesul, am fost atenta si am fost constienta de faptul ca "ai carte, ai parte". Nu aveam calculator, locuiam la camin si chiar am avut si uniforma. Era disciplina. In plus, e vorba si de respectul fata de parinti. Atunci cand esti la scoala ai o singura responsabilitate: sa inveti. De restul se ocupa parintii. Dar tu ce multumire le aduci cand mergi acasa si le spui ca nu ai promovat? E atat de greu? Daca nu te descurci cu o singura treaba, ce te faci cand cresti "mare" si toate grijile vin pe capul tau? Serviciu, cheltuieli etc.
Parca tot sistemul a devenit inconstient peste noapte si nu mai avem nici o randuiala in societate. Parintii nu au timp sa se ocupe de copii, pentru ca muncesc precum robii sa aibe ce sa puna pe masa, profesorii nu-si mai dau interesul pentru ca nu sunt motivati financiar (si chiar au dreptate) iar elevii se gandesc doar la petreceri, tigari, bautura si internet. E un lant al slabiciunilor si consider ca toata vina este a sistemului. Intr-o tara in care reformele se schimba de la un an la altul, nici nu mai stii ce trebuie sa mai inveti. Fiecare ministru al invatamantului mai vine cu ceva nou, nu pentru ca ar fi mai bun, ci pentru ca trebuie sa-si lase amprenta in scurta trecere prin minister si sa justifice banii pe care ii ia. E ca un laborator in care, din pacate, cobaii sunt elevii, viitorul tarii. Iar cand ma uit in jur si vad ce viitor ma asteapta, imi vine sa iau exemplul multor cunostinte care si-au luat jucariile si au plecat peste granita.
Mircea Eliade vorbea despre rolul paradigmatic pe care il detine elita intelectuala - sau ar trebui sa il detina - in formarea spirtualitatii unui popor, aceasta elita fiind purtatoare de inteligenta si traditie, constituind astfel un model de urmat. Dar care mai e elita intelectuala in Romania? Unde sunt emisiunile educative de altadata? De ce atunci cand deschizi televizorul e ca si cum ai intra intr-un circ in care vezi doar maimutareli, prostie, barfa si incultura? De ce televiziunea naste monstri?
Ne plangem de una si de alta, insa totul e consecinta actiunilor noastre. Felul cum ne purtam cu cei din jur, cum ne educam reciproc, ce alegem, la ce ne uitam, cum ne petrecem timpul liber - toate dau nastere haosului in care traim.
Romanul nu e prost, dar e delasator. De ce sa faca ceva bine cand sunt altii in jur care ar putea face in locul lui? Mai bine mergi cu valul. Capul plecat sabia nu-l taie. Dar daca tot nu faci nimic, atunci nu te mai plange. Romanul isi merita soarta. Incepand de jos si pana la cel mai inalt nivel, totul este corupt. La noi se va face ceva doar cand oameni foarte puternici vor lua fraiele tarii in maini si vor pune biciul pe oameni. Asa au reusit multe natii care acum o duc foarte bine si sunt foarte organizate, dar in tara asta in care toti se gandesc de unde si cum sa mai fure, unde vom gasi astfel de oameni?
Tot Eliade sustinea ca "suntem condamnati sa invatam si sa ne trezim la viata spirituala prin carti". Frumos! Dar cati mai citesc? Si ce citesc? Ne impotmolim in cotidian si uitam esentialul.
Asadar, eu bac-ul l-am luat, c-am invatat (ca sa fac si o rima). Si sunt multi ca mine, din aceeasi generatie, mai mari, chiar si mai mici. Ne-am straduit, ne-am responsabilizat si am trecut acest test. Dar vine din urma generatia facebook. Chiar meritam sa traim intr-o tara ca asta dupa tot efortul depus? De fapt, intre oameni ca acestia. Pentru ca avem o tara minunata, pacat ca este locuita.
Poate ar trebui sa revizuim imnul national: "Desteapta-te romane!" si nu in ideea de a te trezi dimineata, ci cauta sa te trezesti din somnul inconstientei in care te balacesti de atata timp, si, da, desteapta-te, nu mai face pe prostul, ca la un moment dat vei ramane asa.
Ce-mi doresc? Imi doresc ca la anu', pe vremea aceasta sa ascult un hit despre cum mai toti elevii au luat bacul si nu pentru ca au copiat, ci pentru ca au invatat iar lista cu perle de la examene sa fie mult mai scurta sau inexistenta. Putem noi ca oameni sa facem ca acest vis sa devina realitate?
Buna ziua, dragi cititori, atat ai postarilor mele pe blog cat si cititori de carti! E miercuri, e o zi superba de vara si tot ce-ti poti dori e sa lenevesti intr-un hamac, avand o carte buna sa-ti tina companie. E ziua in care, asa cum v-am obisnuit de doua saptamani, impartasesc din lecturile mele si va fac o propunere. Iar pentru saptamana aceasta va propun "Tess d'Urberville".
De ce? Pentru ca merita fiecare secunda, pentru ca nu este doar un roman, iar pentru cine poate vedea dincolo de randuri, este o adevarata lectie din viata.
Cartea apartine lui Thomas Hardy si a aparut in 1891, creand adevarate controverse la vremea respectiva, ulterior fiind recunoscuta ca o opera importanta a scriitorului.
Si chiar daca este povestea unei fete de la tara, romanul frapeaza prin problemele existentiale cu care aceasta se confrunta, prin profunzimea gandurilor si tragedia de a-si pune viata in multumirea celor din jur, nestiind sa traiasca pentru sine. Munceste pana la epuizare pentru a-si ajuta familia, se ascunde in cele mai vitrege locuri pentru a fugi de gura lumii si chiar infaptuieste o crima pentru dragostea sa transformata in adoratie.
Nu avem parte de un sfarsit fericit, asta poate pentru ca fiecare sa inteleaga ca e mai important sa ne bucuram de ceea ce avem si sa pierdem mai putin timp gandind si agatandu-ne de lucruri trecute, sa analizam intr-o masura mai mica si sa apreciem lucrurile asa cum ne sunt oferite. Si chiar daca povestea este una trista, asta ne demonstreaza inca o data in plus ca e mai important sa traim si sa simtim "la joie de vivre".
Asa ca nu mai pierdeti vremea. Tess va asteapta sa va spuna istoria ei, iar eu trebuie sa ma pregatesc pentru miercurea viitoare. Pana atunci, bucurati-va de lectura si...bucurati-va de tot!
A trecut o saptamana de cand v-am facut cunostinta cu Sofia, iar acum e timpul sa mergem mai departe cu o alta recomandare, desi din alta categorie, la fel de interesanta.
Pentru ca suntem in toiul verii si afara e o adevarata canicula, ce poate fi mai potrivit decat "Pe jos spre Pol?" O calatorie in 15 capitole plus o anexa tehnica prin care veti descoperi ce inseamna o astfel de aventura, iar daca v-ati propus vreodata sa faceti o excursie la Polul Nord, dupa ce veti citi aceasta carte o sa va ganditi de doua ori inainte sa porniti a drum.
Cartea apartine lui Jean-Louis Etienne, cel care a intreprins, de fapt, expeditia de unul singur-doar el si sania lui. A avut doua incercari, cea din urma fiind incununata cu succes la data de 11 mai 1986, la orele doua dimineata, iar in cele 264 de pagini veti afla cum a decurs calatoria pas cu pas. Asa ca pregatiti-va comod sa parcurgeti pagina dupa pagina, in timp ce naratorul se supune la toate chinurile posibile pentru a-si indeplini visul. Asa cum spunea si el: "In mod hotarat, Polul Nord este un exemplu desavarsit de masochism nestavilit, intr-adevar recomandabil oricarui "nebun"."
Este o poveste despre curaj si incapatanare, despre lupta dintre instinctul de conservare si vointa, despre ambitia de a vedea un vis devenit realitate, indiferent cate obstacole ai de invins pentru asta. O adevarata lectie de viata, demonstrandu-ti ca nu ceea ce este material conteaza, ci implinirea sufleteasca: "Cel ce trebuie sa recunoasca si sa admita ca si-a atins scopul este spiritul omului care a facut ascensiunea."
In plus, fiind extrem de captivanta, te vei trezi la un moment dat ca nici nu mai simti atat de puternic caldura de afara, avand in vedere ca temperaturile prin care esti plimbat sunt toate sub 0, ajungand chiar si la -50 de grade. Vei infrunta pericolul de a te intalni cu ursul polar, de a sfarsi inecat in apa atat de rece de iti taie respiratia, sau pur si simplu de a te pierde pe banchiza, in Marele Alb, datorita blizzard-ului, un vant foarte puternic care te impiedica sa mai continui si te face sa te dezorientezi total.
Este o lectura usoara ce iti va lua aproximativ doua zile pentru a o termina, insa ceea ce iti va ramane va fi imaginea unei lumi noi, puterea de a lupta in orice situatie si o usoara senzatie de racoare atunci cand iti amintesti ca, desi la noi sunt peste 30 de grade, undeva in lumea asta este frig, tot timpul frig.
O recomand amatorilor de aventuri tari, dar si celor care pot face cunostinta cu locuri deosebite doar prin intermediul cartilor sau al televizorului. Pentru ca randurile sunt in fata ta, insa daca inchizi ochii, imaginatia iti va aduce niste privelisti deosebite, astfel incat, la un moment dat vei avea impresia ca tragi si tu la sanie alaturi de Etienne.
De altfel, vei mai invata ceva: chiar daca iti propui un lucru, dupa ce l-ai implinit, mergi mai departe, cauta un alt ideal, niciodata nu te opri, pentru ca viata este o experienta, nu o destinatie. Asa cum si Etienne, dupa ce a atins Polul Nord, a hotarat sa plece si in cucerirea Polului Sud.
Calatorie placuta, atat in lumea cartilor cat si in viata de zi cu zi!
Pana mai zilele trecute mi-am umplut zilele, noptile, plimbarile cu metroul si minutele din salile de asteptare cu ajutorul lui William Styron.
"Alegerea Sofiei" a fost si alegerea mea.
Din cele o suta si ceva de volume ce-mi ocupa spatiul din camera, am ales aceasta carte sa-mi ocupe si timpul. Si recunosc: a fost o alegere inteleapta. Cine a citit-o, stie de ce. Cine nu, va afla curand. Si spun curand, pentru ca este genul de carte pe care odata ce ai pus mana, nu te mai saturi, vrei sa afli mai mult si mai mult. Efectiv sa o devorezi.
Sunt atatea povesti impletite ce te plimba in trecut si prezent, te lasa in asteptare, dau nastere la atatea intrebari, facandu-te nerabdator sa descoperi raspunsurile.
Povestea baiatului din Sud, Stingo, virgin la 22 de ani, frustrat de pornirile sexuale neimplinite, ce isi canalizeaza energia in scrierea unui roman autobiografic.
Povestea unei supravietuitoare a lagarului de la Auschwitz, poloneza Sofia, ajunsa acolo datorita unei stupiditati a destinului, aflata in trenul nepotrivit la momentul nepotrivit.
Povestea evreului cu mintea in ceata, Nathan, clocotind de furie impotriva nazistilor, ce au cauzat atatea atrocitati si au scapat nepedepsiti.
Iar faptul ca aceste fiinte total diferite formeaza un tot unitar face povestea si mai interesanta. Un triunghi al bermudelor, conjugal, un triunghi al descoperirii, al dorintei de a trai si de a muri.
Un proces de judecata in care Nathan este acuzatorul, iar Stingo si Sofia acuzatii, Stingo fiind vinovat ca s-a nascut in Sud, acolo unde negrii au dus o viata mizera, iar Sofia este acuzata de a fi scapat din lagar in timp ce milioane de evrei si-au gasit sfarsitul in camere de gazare, crematorii si asa mai departe.
De data aceasta cititorul isi poate face o imagine si despre ce inseamna viata de dupa Auschwitz: mustrarile de constiinta, tentative de sinucidere si trecutul care te ajunge din urma mai devreme sau mai tarziu hotarandu-ti soarta. De asemenea, puteti afla despre sexualitatea anilor '20-'30, intelegand astfel mai bine personajul Stingo si frustrarile sale, fiind deseori martor al raporturilor sexuale si prea putin participant.
E istoria unei povesti de dragoste dusa la extrem, o iubire neimpartasita, o dragoste prieteneasca, parinteasca si conjugala.
Asadar, gasesti tot: drama, iubire, tragedie, momente comice, erotice, confesiuni, toate alcatuind sarea si piperul acestui roman, garantandu-ti o lectura ce te tine in permanenta cu sufletul la gura.
Dupa ce am terminat cartea am incercat si varianta film, insa atat de multe detalii se pierd, atatea lucruri importante, incat e ca si cum ai sti povestea doar pe jumatate. Deci nu se merita.
Autorul cartii a primit ulterior mai multe premii pentru acest roman, insa parerea mea e ca nu acestea fac povestea mai valoroasa ci modul in care sunt transpuse ideile, simtamintele, felul in care spune lucrurilor pe nume.
Asa ca daca vrei o lectura de calitate, pentru saptamana aceasta alege "Alegerea Sofiei" si te asigur ca nu o sa regreti.
Lectura placuta!
