O ULTIMA ZI DE FEBRUARIE

Raul fizic si psihic se impletesc, mana in mana, ca snurul de martisor pe care asteptam sa-l primesc maine. Va veni primavara, cu noi povesti, noi tristeti, noi zambete ce ascund amaraciune si deznadejde. Acum parca nici pastilele nu-si mai fac efectul. As vrea sa dorm, dar parca nici somnul nu mai are pace si nu vrea sa ma ajute. Poate ar trebui sa scriu un cantec, dar la ce ar ajuta? Cantecul care razbate in inima mea ori de cate ori incerc sa gandesc...asa ca mai bine nu o fac. Las degetele sa alerge pe tastatura fara sa mai gandesc, iar ele imi scriu povestea...o poveste a canapelei albastre, a fumului de tigara, a gerului de afara, a memorari innecate in alcool, in bere, vin, garrone, whisky...si un pic de suc. Arunc pe masa cartile vietii sa vad ce imi mai rezerva. Sunt toate negre. Le intorc una cate una si lacrimi rebele se preling fara incetare...OPRITI-VA!!! Sunt bine, sunt in regula, sunt verde-va mint pe toti. Va fac sa auziti doar ce aveti nevoie sa auziti. O sclipire de bucurie este innecata de toate negurile care si-au tesut goblenul pe sufletul meu neimpacat. Mi-e frig, dar n-am sa inchid geamul. Am sa tremur asa cum sufletul meu tremura, asa cum hohotele erup unul cate unul...ce bine ca le pot auzi doar eu. V-ati sfasia de durere daca m-ati auzi, dar durerea e doar a mea, o port cu mine, insa voi o hraniti. Ma simt ca acele femei care sunt placute doar daca sunt bine hranite. Am doar 50kg, dar cate tone de durere? De strigate disperate in noapte?

Toate prozele scrise, toate poeziile pentru tine, pentru un altul, pentru un altul, pentru prieteni, pentru mine...sunt o descarcare de minute, sa mai alung raul, dar e mai mult decat un parazit. S-a nascut in mine si nu o sa mai plece niciodata, indiferent ce as face sau s-ar intampla. Sau poate ma insel? Am sa dau cu banul sa aflu raspunsul...

MAI BINE DE ATAT NU SE POATE

Mi-am pus ciorapii care iti placeau atat de mult, tocurile de 12cm si esarfa rosie. Sunt gata sa mergem in barul tau preferat, sa ma arati lumii, sa-mi beau mintile, ignorand pe cei din jur...si pe tine. Am iesit din scara blocului si am inghetat instant, dar nu spun nimic pentru ca tu m-ai dorit asa si o data pe an trebuie sa-ti fac pe plac.

Ajungem in barul tau, la gasca ta, toti privindu-ma pofticios si tu mandrindu-te cu toarta pe care o cari dupa tine.

Ma asez pe scaunele invechite ce scartaie de durere sub greutatea atator nebuni frumosi sau mai putin frumosi, care si-au lasat amprenta.

Comand un vin fiert ca sa ma incalzesc si sa fiu sigura ca in curand ma voi putea refugia in lumea mea. Intre timp, fumez simandicos si zambesc gratios prietenilor tai, cu privirea desarta.

Ma ridic invocand vechea scuza ca trebuie sa-mi pudrez nasul. Iar vechiul scaun isi spune cuvantul, impungand un cui in ciorapii care iti placeau atat de mult. S-au rupt, dar tu bei si razi indiferent iar eu ma simt singura si debusolata.

Merg in infecta incapere cu pretentie de toaleta, uda de la mopul sprijinit de perete sau cine mai stie de ce. Alunec, cad, plang, machiajul mi se prelinge si arat ca o adevarata regina gotica, dar tu nu ma vezi.

Dupa cateva minute ma ridic, cu unul dintre picioare avand 12cm in minus. Ma intorc la masa. Nu ma vezi cat sunt de ravasita. Razi in continuare.

Vine si vinul...Il dau peste cap, tu-mi urezi cu o privire lasciva "Dragobete fericit!". Ma ridic, te privesc fara nici o sclipire in ochi, ies in viteza...tu razi in continuare.

Ma arunc in primul taxi, cu ochii uzi...plec spre o destinatie unde nu exista Dragobete, unde nu trebuie sa port ciorapii, tocurile de 12cm, esarfa rosie si unde nu existi tu si gasca ta ridicola.