DE CE NU IUBIM BARBATII?

Daca acest lucru ar fi real, adica sa nu iubim barbatii, motivul ar fi unul foarte simplu. De ceva timp, fac studii de caz, teste etc etc. Asa se intampla cand ai timp liber, cand ai prieteni, cand nu ai iubit :D. Am incercat in mare sa aflu cum de este posibil acest lucru.
Da, am o parere foarte prosta despre femei, iar pe cele mai multe le-as baga intr-o hala, unde sa fie gazate incet, dar sigur. Insa, acum nu mai pot arunca vina total asupra femeil0r. Nu dupa ce am aflat, dupa ce am vazut, dupa ce am trait.
E ridicol cum barbatii se plang tot timpul ca femeile sunt asa si nu altfel, ca se simt singuri, ca au nevoie de afectiune, de un suflet langa care sa-si impartaseasca durerea, sa ii sprijine, sa-i tina in brate noaptea. In majoritate, barbatii sustin ca pot iubi frumos si ca au atatea de daruit, dar ca nu au gasit persoana care trebuie, ca ea nu exista, ca s-au chinuit atat de mult si alte scuze patetice de genul acesta.
Acum vin eu cu contra-replica: de cate ori vi s-a oferit ocazia sa primiti tot ce ati cerut? Sa fiti pusi in fata faptului implinit? Ati vrut o doamna in societate, o casnica in casa si o curva in pat? Uitati, acum le puteti avea pe toate. Aveti nevoie de cineva noaptea sa va tina in brate, de cineva sa va asculte, de o persoana care sa vada sensibilitatea din voi?
De cate ori vi s-a oferit sansa asta, de cate ori ati dat inapoi, urmand acelasi curs al vietii voastre desantate? De cate ori ati invocat scuza: nu sunt inca pregatit pentru o relatie?
Asa ca nu mai fiti ipocriti; recunoasteti ca va place sa fiti folositi, parasiti, sa fiti luati in deradere si nu va mai plangeti ca sunteti neintelesi si ca nu exista persoana care sa va iubeasca si pe care sa o iubiti.
Dupa cum spuneam si la inceput, urasc femeile, deci nu sunt o feminista impatimita-nu sunt chiar deloc. Pur si simplu, faptele, gesturile, vorbele, gandurile voastre m-au facut sa astern randurile astea.
Poate, intr-un final, o sa va treziti la realitate si o sa va dati seama ca sunteti niste falsi suferinzi si va creati personalitati mincinoase. Vreti sa iubiti si sa fiti iubiti? Asumati-va responsabilitatea!!!
Cu totii vrem acelasi lucru, doar ca unii sunt mai lasi. Si daca vreti sa stiti de ce nu iubim barbatii-uite, de asta!!!

PS: Poza e reprezentativa. Demonstreaza clar unde sta inima fiecaruia.
Ps: Prin aceasta postare nu fac o generalizare. Cine se simte cu musca pe caciula sa ia aminte!

ANUL ASTA TE ALEG PE TINE

Anul asta te aleg pe TINE, Tu, care o sa te bucuri alaturi de mine de fulgii razleti de zapada, de caloriferul cald, cand afara crengile sunt amortite, de imbratisarile fierbinti, cand aerul din camera e ca de gheata.

Tu o sa ma plimbi pe sub luminitele chicioase din Bucuresti, dar care vazute prin ochii Tai, par mult mai frumoase; Tu o sa ma trantesti intr-un morman alb, o sa imi bagi zapada prin haine, apoi o sa ma saruti pasional, zgomotos, ma iei de mana si alergam spre primul loc unde bem vin fiert.

Mainile Tale moi imi vor mangaia soldurile, coapsele, sanii, obrajii, buzele si am sa te iubesc. Si am sa plang. Am sa plang de fericire-fericirea de a Te fi intalnit in prag de sarbatori, de a nu incepe noul an singura. Fericirea ca anul asta Te-am ales pe Tine.

O sa ma duci la petreceri unde cu totii beau si fumeaza. O sa fac si eu la fel, o sa ma ametesc, o sa ma tachinezi, eu o sa ma supar, doar pentru a-ti fura o imbratisare puternica si un sarut apasat pe buzele mele uscate ce tanjesc mereu dupa Tine. O sa ma duci acasa, ma dezbraci usor si vrei sa faci dragoste cu mine. Dar eu, zapacita de mine, am baut prea mult. Nu pot in seara asta. Iarta-ma! Stai doar langa mine, sa-ti simt trupul aproape. O sa Te tin in brate toata noaptea.

Si anul asta te aleg pe TINE, pentru ca si Tu o sa ma alegi pe mine. Iarna a venit pentru noi, Craciunul este pentru noi, iar daca s-ar intampla sa ma duc, ar fi de la prea multa fericire.

Am sa te aleg pe Tine si nu pe altul. Nu exista un altul.

Anul asta te aleg pe Tine, dar Tu nu stii, iar anul trece atat de repede.

WE'RE ADULTS. WHEN DID THAT HAPPEN? AND HOW DO WE MAKE IT STOP?

Parca mai ieri ma jucam cu papusile in spatele blocului cu prietenele mele. Mai ieri plangeam cand doamna educatoare voia sa ma bata cu linia la palma pentru greseala altcuiva; mai ieri imi doream sa fiu mare, sa nu mai trebuiasca sa fac doar ce spun parintii, sa iau decizii si sa traiesc asa cum vreau. Parca mai ieri...

Iar astazi e ASTAZI. Am crescut, sunt un adult venit in Bucuresti acum 3 ani pentru a deveni un om mare, pentru a trai dupa propriile decizii, departe de parinti, aproape independenta.

Si totusi...iata-ma un adult care nu se mai poate bucura asa cum o facea inainte; apasat de griji-bani, serviciu, datorii, relatii esuate- iti vine sa iti iei jucariile si sa pleci acasa, te gandesti cat de prost erai cand voiai sa cresti "mare" iar acum tot ce-ti poti dori e sa fii din nou copil. Imposibil.

Acum aproape 7 luni am implinit 25 de ani si de cateva luni simt ca viata mi s-a schimbat radical. Nu poti avea incredere in nimeni, oamenii apropiati te injunghie cand ti-e lumea mai draga si iti fura meritele. O lume in care dreptatea nu exista iar subiectivismul este regula nr 1 prin care poti reusi in viata.

E ca si cum pana acum ai fost adolescent, visai la cai verzi pe pereti si deodata, peste noapte, devii un om deprimat, stresat, plini de griji etc. Cand s-a intamplat? Cum s-a intamplat? Ce mecanism din noi declanseaza tampenia asta: sa fii adult? Si cum poti sa scapi de ea? E o boala? Cum poti sa te vindeci? Cum o opresti? Si daca nu poate fi oprita?