DE CE NU IUBIM BARBATII?

Daca acest lucru ar fi real, adica sa nu iubim barbatii, motivul ar fi unul foarte simplu. De ceva timp, fac studii de caz, teste etc etc. Asa se intampla cand ai timp liber, cand ai prieteni, cand nu ai iubit :D. Am incercat in mare sa aflu cum de este posibil acest lucru.
Da, am o parere foarte prosta despre femei, iar pe cele mai multe le-as baga intr-o hala, unde sa fie gazate incet, dar sigur. Insa, acum nu mai pot arunca vina total asupra femeil0r. Nu dupa ce am aflat, dupa ce am vazut, dupa ce am trait.
E ridicol cum barbatii se plang tot timpul ca femeile sunt asa si nu altfel, ca se simt singuri, ca au nevoie de afectiune, de un suflet langa care sa-si impartaseasca durerea, sa ii sprijine, sa-i tina in brate noaptea. In majoritate, barbatii sustin ca pot iubi frumos si ca au atatea de daruit, dar ca nu au gasit persoana care trebuie, ca ea nu exista, ca s-au chinuit atat de mult si alte scuze patetice de genul acesta.
Acum vin eu cu contra-replica: de cate ori vi s-a oferit ocazia sa primiti tot ce ati cerut? Sa fiti pusi in fata faptului implinit? Ati vrut o doamna in societate, o casnica in casa si o curva in pat? Uitati, acum le puteti avea pe toate. Aveti nevoie de cineva noaptea sa va tina in brate, de cineva sa va asculte, de o persoana care sa vada sensibilitatea din voi?
De cate ori vi s-a oferit sansa asta, de cate ori ati dat inapoi, urmand acelasi curs al vietii voastre desantate? De cate ori ati invocat scuza: nu sunt inca pregatit pentru o relatie?
Asa ca nu mai fiti ipocriti; recunoasteti ca va place sa fiti folositi, parasiti, sa fiti luati in deradere si nu va mai plangeti ca sunteti neintelesi si ca nu exista persoana care sa va iubeasca si pe care sa o iubiti.
Dupa cum spuneam si la inceput, urasc femeile, deci nu sunt o feminista impatimita-nu sunt chiar deloc. Pur si simplu, faptele, gesturile, vorbele, gandurile voastre m-au facut sa astern randurile astea.
Poate, intr-un final, o sa va treziti la realitate si o sa va dati seama ca sunteti niste falsi suferinzi si va creati personalitati mincinoase. Vreti sa iubiti si sa fiti iubiti? Asumati-va responsabilitatea!!!
Cu totii vrem acelasi lucru, doar ca unii sunt mai lasi. Si daca vreti sa stiti de ce nu iubim barbatii-uite, de asta!!!

PS: Poza e reprezentativa. Demonstreaza clar unde sta inima fiecaruia.
Ps: Prin aceasta postare nu fac o generalizare. Cine se simte cu musca pe caciula sa ia aminte!

ANUL ASTA TE ALEG PE TINE

Anul asta te aleg pe TINE, Tu, care o sa te bucuri alaturi de mine de fulgii razleti de zapada, de caloriferul cald, cand afara crengile sunt amortite, de imbratisarile fierbinti, cand aerul din camera e ca de gheata.

Tu o sa ma plimbi pe sub luminitele chicioase din Bucuresti, dar care vazute prin ochii Tai, par mult mai frumoase; Tu o sa ma trantesti intr-un morman alb, o sa imi bagi zapada prin haine, apoi o sa ma saruti pasional, zgomotos, ma iei de mana si alergam spre primul loc unde bem vin fiert.

Mainile Tale moi imi vor mangaia soldurile, coapsele, sanii, obrajii, buzele si am sa te iubesc. Si am sa plang. Am sa plang de fericire-fericirea de a Te fi intalnit in prag de sarbatori, de a nu incepe noul an singura. Fericirea ca anul asta Te-am ales pe Tine.

O sa ma duci la petreceri unde cu totii beau si fumeaza. O sa fac si eu la fel, o sa ma ametesc, o sa ma tachinezi, eu o sa ma supar, doar pentru a-ti fura o imbratisare puternica si un sarut apasat pe buzele mele uscate ce tanjesc mereu dupa Tine. O sa ma duci acasa, ma dezbraci usor si vrei sa faci dragoste cu mine. Dar eu, zapacita de mine, am baut prea mult. Nu pot in seara asta. Iarta-ma! Stai doar langa mine, sa-ti simt trupul aproape. O sa Te tin in brate toata noaptea.

Si anul asta te aleg pe TINE, pentru ca si Tu o sa ma alegi pe mine. Iarna a venit pentru noi, Craciunul este pentru noi, iar daca s-ar intampla sa ma duc, ar fi de la prea multa fericire.

Am sa te aleg pe Tine si nu pe altul. Nu exista un altul.

Anul asta te aleg pe Tine, dar Tu nu stii, iar anul trece atat de repede.

WE'RE ADULTS. WHEN DID THAT HAPPEN? AND HOW DO WE MAKE IT STOP?

Parca mai ieri ma jucam cu papusile in spatele blocului cu prietenele mele. Mai ieri plangeam cand doamna educatoare voia sa ma bata cu linia la palma pentru greseala altcuiva; mai ieri imi doream sa fiu mare, sa nu mai trebuiasca sa fac doar ce spun parintii, sa iau decizii si sa traiesc asa cum vreau. Parca mai ieri...

Iar astazi e ASTAZI. Am crescut, sunt un adult venit in Bucuresti acum 3 ani pentru a deveni un om mare, pentru a trai dupa propriile decizii, departe de parinti, aproape independenta.

Si totusi...iata-ma un adult care nu se mai poate bucura asa cum o facea inainte; apasat de griji-bani, serviciu, datorii, relatii esuate- iti vine sa iti iei jucariile si sa pleci acasa, te gandesti cat de prost erai cand voiai sa cresti "mare" iar acum tot ce-ti poti dori e sa fii din nou copil. Imposibil.

Acum aproape 7 luni am implinit 25 de ani si de cateva luni simt ca viata mi s-a schimbat radical. Nu poti avea incredere in nimeni, oamenii apropiati te injunghie cand ti-e lumea mai draga si iti fura meritele. O lume in care dreptatea nu exista iar subiectivismul este regula nr 1 prin care poti reusi in viata.

E ca si cum pana acum ai fost adolescent, visai la cai verzi pe pereti si deodata, peste noapte, devii un om deprimat, stresat, plini de griji etc. Cand s-a intamplat? Cum s-a intamplat? Ce mecanism din noi declanseaza tampenia asta: sa fii adult? Si cum poti sa scapi de ea? E o boala? Cum poti sa te vindeci? Cum o opresti? Si daca nu poate fi oprita?

DULCEATA DE VISINE

Mi s-a parut un cliseu ca de fiecare data cand pierzi pe cineva sa te inchizi in casa, sa plangi, sa asculti melodii siropoase si sa mananci ciocolata. Asa ca am spart monotonia. M-am trezit de dimineata cu o pofta nebuna de a asculta Disturbed, de a ma bucura de una dintre ultimele zile minunate de toamna si de a ma preface ca nu s-a intamplat nimic. Am spalat o "caruta" de vase, m-am uitat la filme, am mancat, am spalat haine, am stat cu Mary...toate pentru a-mi lua gandul. Lucruri pe care inainte le faceam cu bucurie, jovialitate, astazi au fost in van. Ma simt pustie ca o planta in desert, singura si in bataia vantului.

Am vrut sa ies in parc sa ma plimb, dar n-am avut puterea sa ies din casa pentru a admira frunzele galbene, pentru a simti razele firave de soare pe fata mea si pentru a-mi lasa pletele sa se joace rebele in adierile de afara.

Sunt agitata si nu-mi gasesc locul. Am lasat ziua sa treaca pe langa mine, iar acum ca e aproape noapte, e si mai greu.

Asa ca m-am conformat: m-am ascuns de restul lumii, plang, acoperind melodia siropoasa de pe fundal si nu, nu mananc ciocolata; e doar un borcan cu dulceata de visine. L-am primit de la D-na Ana. Nici nu stie ce bine mi-a facut ca mi l-a dat. Nici eu nu stiam cat bine o sa-mi faca. Pe atunci lucrurile nu erau asa. Pentru moment pare mai in regula, dar pe cine amagesc? Dupa fiecare lingura cu dulceata durerea se acutizeaza.

Astazi ma gandeam ca e mai usor sa devii milionar decat sa devii fericit si mai ales sa gasesti sau sa te gaseasca persoana pe care sa o iubesti si care sa te iubeasca la randul ei.

E un fel de loterie: ai noroc si gasesti numerele norocoase din prima, sau toata viata joci diferite variante in speranta ca intr-o zi varianta aleasa de tine va fi cea buna.

CU GANDUL SPRE VIITOR

Daca ar fi vreodata sa imi scriu biletul de adio, ar trebui sa fie unul vesel. Toata lumea se asteapta ca cei care se despart de cele lumesti sa lase un bilet motivand decizia luata. La urma urmei, motivul e cunoscut de fiecare in parte - unii recunosc, dar se mint frumos, altii sunt ignoranti. In fiecare dintre noi zace un mic sinucigas care asteapta sa se exprime. Unii fumeaza, altii beau, altii consuma droguri- se sinucid incet dar sigur. Altii trec direct la fapte. Dupa cum spune poporul: "Fapte, nu vorbe!"

Multi dintre noi avem noroc ca instinctul de conservare este mai puternic decat dorinta de a renunta. Si sa nu mai vorbim de indoctrinatii cu frica Iadului.

Consider ca Cimitirul Vesel de la Sapanta e una din cele mai tari chestii facute de oameni. Indiferent ca vrem sau nu, murim. Si-atunci de ce sa nu facem sa fie amuzant? Pentru tine, pentru cei care iti calca patul de veci si isi descretesc fruntile citind cateva randuri vesele despre cel ce ai fost.

"Sapte mandre si-un ficior

Mi-o venit vremea sa mor."

Banal...si totusi.

E o gluma- totul e o gluma spusa de un "om" care joaca zaruri cu destinul fiecaruia.

E o gluma proasta cand nu te mai poti bucura de nimic- de frunzele galbene ale toamnei, de ultimele raze de soare inainte de venirea "Marelui Alb", de prieteni, glume, flori, filme, bautura, tigari, sex. Cand nu te mai poti bucura de nimic.

Acum cateva zile ma gandeam ca ar trebui sa fac filmul "Prosopul de plaja", dar fiecare clipa trece fara entuziasmul necesar chiar si pentru a muta o coala de hartie. Parca totul e inutil si parca e un Purgatoriu, doar o stare inainte de a-ti alege calea spre eternitate.

Asadar, cand o sa se intample, o sa fie doar o gluma-una proasta sau una buna; depinde de persoana sau de sitiatie.

"Sapte mandre si-un ficior

Mi-o venit vremea sa mor."

Ma intreb daca mi-ar mai placea

Nu stiu cum era Bucurestiul acum aproape 20 de ani si spun asta datorita muzicii pe care o ascult in acest moment.

Ca sa ajungi din Tineretului pana in Rocka Rolla e un drum scurt, dar plin de peripetii. Am urcat in obisnuitul 313, cu frica in san ca poate-oi fi prinsa de un control, dar, de fapt, nu de asta ar trebui sa-mi fie teama. Daca esti in autobuz si un necioplit te improsca cu shaworma, nu-i bai. Nu e o greseala, e intentionat, mai ales ca la un moment dat te si intreaba daca ti-e foame. Cui ii pasa ca tot aerul duhneste a ceapa si alte "mirodenii"-daca el vrea sa-ti faca ochi dulci, iti face chiar si cu alta aroma. Noroc ca am ajuns la destinatie si cobor.

Daca iti dai vreodata intalnire in Bucuresti cu cineva, nu o face la Mac la Unirii. Nu de alta, dar e atata imbulzeala, ca o revolta a sindicalistilor ar fi mic copil pe langa asta. Mai degraba mergi mai departe, dar nu prea departe pentru ca s-ar putea sa te intalnesti cu Andrei.

Te intrebi cine este Andrei? Ei bine, e individul care atat m-a batut in cot incat a trebuit sa-mi scot casca din ureche pentru ca Andrei sa ma intrebe daca am vazut ceva pornografii pe internet in ultimul timp.Fereasca Sfantu' sa stii ce face omul asta in timpul liber!

Ideea e ca nu am scapat fara ca Andrei sa-mi dea un pliant, sa-mi spuna numele lui, sa ma intrebe daca am o tigara si daca am chef sa beau o bere.

Am scapat...in sfarsit.

Cum e sa vezi in buricul Bucurestiului un nene de aproximativ 200 de kile suflandu-si nasul-si nu intr-un servetel? Va spun eu- e de-a dreptul dezgustator si revoltator.

Inca ma intreb: daca as fi stiut toate lucrurile astea(si nu numai) as mai fi ales sa vin in orasul asta infect acum 3 ani de zile? Ma intreb daca mi-ar mai fi placut. Totusi raman. Raman in orasul care "m-a facut defecta", intre oamenii care m-au facut sa nu ma mai bucur. Pentru cat timp?

Momentan muzica. Mai tarziu...om vedea.

Viata e imprevizibila precum un ou kinder-frumos ambalata in exterior, dulce in interior si...cutia cu surprize. Cutia Pandorei? Nu, e deschisa deja. Surpriza din cutie? Ramane la aprecierea fiecaruia daca ii place sau nu.

Mie...nu.

CONDOLEANTE

Corina se trezi pentru a nu stiu cata oara singura in patul ei imens in care isi imparte singuratatea cu sine insasi. Spera ca se va trezi cu o buna dispozitie, mai ales ca dormise foarte mult, aproape zile intregi ca sa scape de depresie. A fost invers. O stare de tensiune, de nervi si vesnica intrebare: de ce se intampla la fel de fiecare data?

Isi lua pastila de dimineata, hotari sa faca un dus, dar se razgandi, amintindu-si cat de uda poate fi apa in unele momente. Si-apoi erau si amintirile...

Aprinse o tigara, asteptand ceaiul de dimineata. "Ce dracul o sa mai fac si astazi?" Zambi...mereu i-a placut sa articuleze cuvantul care-l reprezinta pe "uciga-l toaca" sau "duca-se pe pustii". A fost doar un zambet fugar. Poate era mai bine sa ramana in incertitudine, fara sa-si doreasca sa stie daca e o situatie temporara sau definitiva.

"Trebuia sa stau linistita, sa nu caut sa aflu raspunsuri pe care nu le doresc. Singura intr-un oras de milioane de locuitori. Ce trebuie sa faca un om in ziua de astazi sa poata duce o viata normala?Ma bucur ca, macar, nu mi-e rau dupa seara trecuta."

Cu o seara inainte plecase in oras cu niste prieteni, complet hotarata sa-si inece dezamagirile in alcool, sa danseze pana la epuizare, sa uite macar pentru o noapte. Si-a pus rochita neagra care o facea sa arate ca o scolarita-cuminte si totusi provocatoare, machiaj, un parfum special si multa incredere ca va fi o seara de pomina.

Ajunsa pe Lipscani se lovi de o ceata de oameni tristi, probabil si ei, ca si ea, band sa uite de diferite dezamagiri. O bere la Argentin, jumatate in Fire, un pontino picant si o tentativa de a mai bea o bere in Revenge. Nu a reusit sa o termine. Nu mai putea bea, se deprimase, nu reusise sa ajunga la starea pe care si-o dorea, de parca totul era un plan malefic de a-i adanci trairile negative.

"Sa-i ia dracul pe toti!!! Ma duc acasa. Alune, film, Anna Karenina, somn si maine va fi mai bine."

A facut ceea ce-si planuise. A ajuns acasa, incantata macar ca a reusit sa plece din orasul acela urat, sa se ascunda in apartamentul ei mic, confortabil, dar plin de amintiri.

Bleah...tocmai a primit un mail stupid. Pierdere de timp. De parca in ultima saptamana s-au adunat toate bubele negre pe capul ei si acum inearca sa inoate prin "bube, mucegaiuri si noroi", incercand sa ajunga la liman.

I-am ascultat toate doleantele, am incercat sa o calmez, dar Corina refuza sa vorbeasca despre ceea ce o doare cel mai tare. De fapt, ii este teama sa recunoasca. Se gandeste ca daca ar face-o chiar ar fi o stare definitiva si nu vrea asta. Inca mai spera. E prea naiva.

"As vrea sa fie aici, sa-l lovesc, sa-i smulg parul din cap, sa ii vina mintea la loc!"-o mai aud din cand in cand. Crede ca e singura si in momente din astea obisnuieste sa gandeasca cu voce tare.

Pentru astazi si-a propus o terapie de lectura, singura acasa, fara agitatie, fara oameni. Nu mai suporta oameni in jur, poate de asta nici la serviciu nu se mai simte confortabil.

Ii placea sa viseze cu ochii deschisi. Acum nu mai viseaza-de fapt, de mult nu o mai face. A devenit o pesimista, chiar daca doctorul i-a recomandat altceva. I-a rasarit in minte un gand care i se pare foarte poetic: dragostea a fost creata ca sa nu fie traita. E mandra de ea, mai ales ca a simtit-o pe pielea ei de nenumarate ori.

Tocmai a aflat ca va avea cateva lucruri de facut in dupa-amiaza asta. Mi-a spus ca va incerca din nou sa bea, poate o sa mearga si-o sa ajunga in starea care trebuie. A fugit la dus.

Ma uit dupa ea si oftez. Se va nenoroci singura, se macina pentru toate probleme lumii, pentru indiferenta din jur, pentru uratenia oamenilor. Ar trebui sa i se ridice o statuie a bunatatii-poate exagerez putin, dar chiar e altfel decat restul, chiar daca incearca sa nu arate. O sa incerc sa am grija de ea si astazi, din umbra. Nu stie ca o veghez mereu si ca-i sunt alaturi la fiecare prostie pe care o face. Poate intr-o zi o sa-si dea seama ca ma are doar pe mine-me, myself and I-e replica ei preferata.

O aud cantand din baie. Nu e un cantec vesel, parca ar fi un cantec de priveghi, un bocet. Sper ca nu plange. Off, Doamne!!! Va urasc pe voi, oameni, pentru ceea ce ii faceti!

In curand o sa plece, o sa intre iar in gloata mizerabila.

Eu o sa fiu mereu in spatele tau, nu uita asta!!!

Miracole de primavara

-Slava Domnului ca a venit primavara! Nu stiu cat am mai fi rezistat! spuse Randunel, tinandu-si strans iubita.

-Iarta-ma, ca nu am putut pleca din cauza mea!

-Ssst!!!

Randunel o privi dragastos, o mangaie tandru si o prinse mai tare intre aripile sale.

Au petrecut o iarna impreuna, ascunsi sub toate streasinile, fugind de viscolul si de zapada care-i spulbera din toate partile. Ar fi trebuit sa plece in tarile calde, dar Randunela avea aripa franta. El nu o putea lasa aici. Ar fi murit de frig, de durere si infometare. El ar fi murit de dor si mustrari de constiinta.

Asa ca au ramas. Fiecare zi din cele 5 luni de iarna, au crezut ca e ultima. Vedeau oamenii ascunsi in case, sarbatorind Craciunul. Pe cei din cafenele, band ciocolata calda sau vin fiert, in timp ce ei zgribuleau fara a primi vreun ajutor de nicaieri.

Ei nu au primit nimic nici de la Mos Craciun. Dar ce era cel mai important, e ca se aveau unul pe celalalt si se iubeau mult.

Randunela-defecta de cand s-a nascut: a iesit ultima din ou, avea deja o aripa franta, asadar a invatat tarziu sa zboare. Dar cel mai dureros a fost cand a aflat ca nu va putea avea niciodata randunei mici.

Randunel-un luptator pana in panzele albe si totusi atat de sensibil. A iubit-o pe Randunela din prima, a fost aripa ei franta, cel care a apreciat-o si i-a fost alaturi in orice moment.

-Draga mea, linisteste-te acum! Eu merg sa caut de mancare si cateva vreascuri ca sa ne construim cuibul.

Randunela il privea cum zboara, sugrumata de emotie, mirandu-se si acum cat de norocoasa a fost si este chiar daca natura a facut-o defecta.

A ramas cu ochii in zare. Asa a si gasit-o Randunel:

-Esti bine, draga mea?

-Da, sunt fericita!

-Atunci hai sa mancam mai intai si apoi ne apucam de treaba. E un mic dejun saracacios, dar trebuie sa ne mentinem.

Si-au zambit strengareste, au mancat tacuti, dar impacati.

-Hai sa facem cuibul, ca sa nu ne prinda intunericul fara casuta!

Vreasc dupa vreasc, betisor dupa betisor...cuibul crestea vazand cu ochii.

-Randunel, ce e asta?

-La multi ani, draga mea! E ceea ce oamenii numesc martisor. Asa sarbatoresc ei venirea primaverii.

Randunel ii agata grijuliu martisorul pe aripa franta, in timp ce stropi de lacrimi siroiau din ochii iubitei sale. Plangea si el, dar ea era cu spatele si nu-l putea vedea.

-Iti multumesc, dragul meu! E primul martisor pe care l-am primit vreodata. E minunat!

S-au imbratisat si au ramas asa minute intregi.O imbratisare muta, dar cuibul lor era stropit neincetat cu lacrimi de fericire.

-Vei vedea, o sa-ti poarte noroc! spuse Randunel. Acum haide sa mai aranjam cateva vreascuri si apoi ne asternem la depanat povesti.

Asa treceau zilele, una cate una, soarele incalzindu-le casuta, Randunel cautand si aducand mancare, Randunela asteptandu-l mereu nerabdatoare.

Intr-o buna zi, Randunel o gasi plangand in hohote.

-Ce e, draga mea? Ce s-a intamplat? Ce te doare?

Ea astepta putin sa-i revina glasul, se arunca intre aripile lui si-i sopti la ureche:

-Martisorul tau a facut minuni. O SA FII TATA!!!!

PS: Aceasta creatie a iesit castigatoare la concursul "Ti-am luat un martisor!"-bocancul-literar.ro. Astept pareri!!! :)

PRIMAVARA FARA MARTISOR

Credeam ca lucrurile se mai schimba, ca oamenii se mai schimba. Intr-adevar, lupul isi schimba parul, dar naravul ba. A venit si martisorul fara martisor...doar natura o mai am aproape...ma simte si pentru asta a inceput sa toarne cu fulgi reci de zapada. Parca cineva de sus imi cerne dezamagirile prin sita si din pacate, sunt multe, asa ca va mai ninge un timp...iar daca va iesi soarele va fi doar o prefacatorie.

Dar ma opresc aici. Am fost acuzata ca sunt prea deprimata si asa sunt si scrierile mele...n-au cum sa fie altfel...asa ca ma opresc acum.

Mai am doar o piesa in final pe care vreau sa o dedic...cui? oricui...oricui se regaseste, oricui sufera, oricui...

O ULTIMA ZI DE FEBRUARIE

Raul fizic si psihic se impletesc, mana in mana, ca snurul de martisor pe care asteptam sa-l primesc maine. Va veni primavara, cu noi povesti, noi tristeti, noi zambete ce ascund amaraciune si deznadejde. Acum parca nici pastilele nu-si mai fac efectul. As vrea sa dorm, dar parca nici somnul nu mai are pace si nu vrea sa ma ajute. Poate ar trebui sa scriu un cantec, dar la ce ar ajuta? Cantecul care razbate in inima mea ori de cate ori incerc sa gandesc...asa ca mai bine nu o fac. Las degetele sa alerge pe tastatura fara sa mai gandesc, iar ele imi scriu povestea...o poveste a canapelei albastre, a fumului de tigara, a gerului de afara, a memorari innecate in alcool, in bere, vin, garrone, whisky...si un pic de suc. Arunc pe masa cartile vietii sa vad ce imi mai rezerva. Sunt toate negre. Le intorc una cate una si lacrimi rebele se preling fara incetare...OPRITI-VA!!! Sunt bine, sunt in regula, sunt verde-va mint pe toti. Va fac sa auziti doar ce aveti nevoie sa auziti. O sclipire de bucurie este innecata de toate negurile care si-au tesut goblenul pe sufletul meu neimpacat. Mi-e frig, dar n-am sa inchid geamul. Am sa tremur asa cum sufletul meu tremura, asa cum hohotele erup unul cate unul...ce bine ca le pot auzi doar eu. V-ati sfasia de durere daca m-ati auzi, dar durerea e doar a mea, o port cu mine, insa voi o hraniti. Ma simt ca acele femei care sunt placute doar daca sunt bine hranite. Am doar 50kg, dar cate tone de durere? De strigate disperate in noapte?

Toate prozele scrise, toate poeziile pentru tine, pentru un altul, pentru un altul, pentru prieteni, pentru mine...sunt o descarcare de minute, sa mai alung raul, dar e mai mult decat un parazit. S-a nascut in mine si nu o sa mai plece niciodata, indiferent ce as face sau s-ar intampla. Sau poate ma insel? Am sa dau cu banul sa aflu raspunsul...

MAI BINE DE ATAT NU SE POATE

Mi-am pus ciorapii care iti placeau atat de mult, tocurile de 12cm si esarfa rosie. Sunt gata sa mergem in barul tau preferat, sa ma arati lumii, sa-mi beau mintile, ignorand pe cei din jur...si pe tine. Am iesit din scara blocului si am inghetat instant, dar nu spun nimic pentru ca tu m-ai dorit asa si o data pe an trebuie sa-ti fac pe plac.

Ajungem in barul tau, la gasca ta, toti privindu-ma pofticios si tu mandrindu-te cu toarta pe care o cari dupa tine.

Ma asez pe scaunele invechite ce scartaie de durere sub greutatea atator nebuni frumosi sau mai putin frumosi, care si-au lasat amprenta.

Comand un vin fiert ca sa ma incalzesc si sa fiu sigura ca in curand ma voi putea refugia in lumea mea. Intre timp, fumez simandicos si zambesc gratios prietenilor tai, cu privirea desarta.

Ma ridic invocand vechea scuza ca trebuie sa-mi pudrez nasul. Iar vechiul scaun isi spune cuvantul, impungand un cui in ciorapii care iti placeau atat de mult. S-au rupt, dar tu bei si razi indiferent iar eu ma simt singura si debusolata.

Merg in infecta incapere cu pretentie de toaleta, uda de la mopul sprijinit de perete sau cine mai stie de ce. Alunec, cad, plang, machiajul mi se prelinge si arat ca o adevarata regina gotica, dar tu nu ma vezi.

Dupa cateva minute ma ridic, cu unul dintre picioare avand 12cm in minus. Ma intorc la masa. Nu ma vezi cat sunt de ravasita. Razi in continuare.

Vine si vinul...Il dau peste cap, tu-mi urezi cu o privire lasciva "Dragobete fericit!". Ma ridic, te privesc fara nici o sclipire in ochi, ies in viteza...tu razi in continuare.

Ma arunc in primul taxi, cu ochii uzi...plec spre o destinatie unde nu exista Dragobete, unde nu trebuie sa port ciorapii, tocurile de 12cm, esarfa rosie si unde nu existi tu si gasca ta ridicola.

?

Asa cum am gasit-o, poza are si un titlu: Paint or die but love me. Totul e frumos doar in imaginar. Realitatea e alta.

Si, totusi...e o provocare. Cap ou pas cap?

.......

E prima data cand pun o postare fara sa o scriu in agenda mea mai intai, sa corectez, sa caut o varianta mai buna, sa mai modific cate ceva. Fac asta pentru ca daca m-as opri acum sa fac restul ritualului mi-as pierde ideea sau poate mi-as pierde starea de spirit. Am chef sa plang mult, sa plang pentru durerile mele si ale celorlalti, sa-mi descarc sufletul plin de nenorociri, melancolii, tristeti si dezamagiri. N-am inteles niciodata de ce trebuie sa traim avand in vedere ca aproape totul e suferinta. Desi mai evoluati, suntem ca niste animale si ne luptam intre noi pentru o suprematie efemera, pentru un loc mai bun in lantul trofic, pentru a ajunge in varful piramidei. Dar cea mai sfasietoare e lupta cu tine insuti. Cand te zbati de unul singur si nimeni nu poate sa te inteleaga, sa-ti ofere alinarea, sa te ajute sa gasesti o solutie. Ne pierdem din cand in cand in iubiri trecatoare, inimile cred ca prind aripi pentru ca apoi aripile sa le fie frante si in cele din urma" fluturii nu mai au stomac". Dezamagirea este ceea ce primim de fiecare data. Sunt dezamagita de altii, dezamagesc pe altii. Ce e cel mai trist in toate astea e ca nu exista o solutie. Va trebui sa ne zbatem asa pana la sfarsitul lumii, fiecare intrebandu-se aceleasi lucruri sau incercand sa se refugieze intr-o scapare amagitoare. Nu suntem facuti sa cunoastem fericirea, sau poate ca ea nici nu exista. Sufletele noastre intinate de pacate vor cauta mereu altceva, vanitatea ne va face sa ne dorim mai mult crezandu-ne superiori si nimic nu va mai fi vreodata de ajuns. Si, tocmai de aceea murim singuri, neimpliniti, traind fara un rost, murind fara un rost. Fiecare moarte e in van. Poate e o lectie pentru cei care raman, dar cati mai tin cont de cei dusi in alte lumi? Pentru ca cine moare este uitat de toti. Asa o sa fie si cu mine si cu tine si cu toti cei care vor urma.

Toata viata mea de pana acum am crezut si mi-am dorit o iubire ca-n filme. Lucru imposibil. Cel putin in lumea asta. Nu ai cum sa gasesti iubirea absoluta intr-o viata ucisa deja de cotidian, de mizerie sufleteasca si de superficialitate. M-am oprit in mai multe gari, mereu sperand ca va fi ultima, dar de fiecare data trenul meu a trebuit sa o ia din loc, cu un vagon lipsa, un vagon manjit cu sangele suferintei si care m-ar fi nenorocit daca l-as fi luat dupa mine. Dar din pacate raman amintirile-o locomotiva plina cu amintiri, amintiri ce nu pot fi sterse cu nici o solutie de curatat, cu nici un detergent sau doar cu apa.

Totul este desertaciune indiferent spre ce ne indreptam, cum actionam, cat dormim, ce mancam, cat facem dragoste, cat lucram si asa mai departe.

Si pentru ca totusi sunt o visatoare incurabila si ma amagesc singura nu-mi mai doresc decat un singur lucru: I'd like to die of love.

ALERGIE EXISTENTIALA

Si iata-ma bolnava din nou. Dupa 3 zile in care m-am chinuit cu 2 nuci in gat(vorba lui Pisic: nuci de cocos), avand impresia ca fiecare dumicat e o lupta de a inghiti stanci, ma trezesc acum cu una si mai tare.

O iritatie ciudata pe maini, unsa din belsug cu galbenele si speranta ca va trece, deoarece ma pregatesc de aniversarea unui prieten si nu vreau sa o fac cu maneci lungi.

M-am trezit de dimineata si SHOC: iritatia era tot acolo. Sa fie raie? Sa fie o reactie a celor intamplate in viata mea? Am mancat fructul oprit? Geamano mi-a spus ca sunt alergica la prostie:)). Mai stii? Si tot Geamano a fost cea care mi-a facut o injectie in vena, prima ei intravenoasa. Si inca mai traiesc :D.

Nu stiu nimic exact. Cert e ca am o alergie la ceva de aceea m-am ales cu un regim alimentar, chinuind-o astfel pe Mari, cea care ma iubeste si ma hraneste :). Si, in plus, acum am o gaura de 50 RON in buzunar. Dar ce nu fac eu pentru sanatate. Astfel ca la aniversare voi bea doar apa plata cu lamaie ca o adevarata pitzi :D.

Si astept sa treaca cele 5 zile, sa ne "auzim" pe blog cu vesti bune.

Multa sanatate!!!!

POVESTEA CANAPELEI ALBASTRE

Am cunoscut-o acum un an si aproape 2 luni. Ne-am placut din prima; ea, nici prea moale, nici prea tare, numai buna sa te asezi si sa te relaxezi; eu, usoara ca un fulg, plina de visuri si fericita. Amandoua ne mulam una dupa cealalta ca sa ne acomodam cat mai repede.

Te-am ranit atunci cand, din greseala, am varsat cativa stropi de clor pe tine si cateva pete de alb au iesit la suprafata. Pe atunci eram mica si naiva. Am crezut ca m-ai iertat, mai ales dupa ce mi-ai dat voie sa traiesc clipe de neuitat pe suprafata ta perfect neteda si dupa ce ai fost martora la atatea zvacniri, declaratii si rasete de fericire.

Nu credeam ca intr-o buna zi-pardon, intr-o zi, ca buna n-avea cum sa fie...sau mai bine zis intr-o seara te vei razbuna.

Mi-ai fost alaturi chiar si in acea zi nenorocita de 1 noiembrie cand, inca pe suprafata ta perfect neteda, fiecare vis mi-a fost spulberat unul cate unul. Ramasa singura, m-ai primit pentru a sorbi ultimele picaturi din vinul rosu, fumand ultima tigara la lumina micilor lumanari, privind in gol si simtind cum fiecare caramida din mine se naruie una cate una.

Si iata-ne acum: eu, in pat, scriind despre tine si plangand pentru tine; tu, zacand pe podea, dezasamblata, lipsita de viata si gata de plecare, pentru a-mi lua trairile si visarile pentru totdeauna si a le muta intr-un loc in care nu vreau sa fiu. Si in care nici tu nu as vrea sa fii. Daca as avea un strop in plus de nebunie, in loc sa scriu despre tine si pentru tine, ti-as da foc si am arde impreuna pentru a mistui durerea despre care credeam ca disparuse, dar care a stat ascunsa si a fermentat, iar acum da pe dinafara.

Fiecare surub scos din tine a fost ca o implantare mai adanca in rana pe care sangele se coagulase, rana care speram sa nu mai sangereze.

Esti ca un mort care asteapta sa fie scos din casa pe muzica bocetelor mele... Dar te inseli. Nu o sa fiu aici cand o sa pleci. N-am sa-mi iau ramas bun atunci de fata cu toti. Cu toti cei care nu au cum sa ma inteleaga si n-au de unde sa stie ca ceea ce imi iau nu e doar o mobila.

Asa ca adio, Canapea Albastra!!! Nimeni nu o sa te mai iubeasca cum te-am iubit eu si nimeni nu o sa-ti mai scrie povestea. Si ai grija de lacrimile mele pe care le-am varsat alaturi de tine. Pe ele le vei avea cu tine intotdeauna chiar daca noi doua poate nu ne vom mai vedea niciodata.

ADIO!!!

...

E ora 23:16, artificiile pocnesc in timp ce eu scornesc idei marete despre singuratate si dragoste, privind din cand in cand un slide cu poze, rascolind in amintiri frumoase, dar care imi adancesc ideea de singuratate. Asa ca fug si ma axez pe dragoste, iar astazi, 06.01.2010, am descoperit cateva definitii:

-dragoste, sau asa cum zic americanii "love"(si suna mai poetic, recunosc), este atunci cand o prietena draga iti trimite mesaj in timp ce esti la munca sa te vesteasca: "Te astept cu dor, sa mancam cu spor!"(ca doar romanu' s-a nascut poet);

-dragoste e atunci cand dupa o lunga plimbare cu metroul si cativa pasi prin Bucurestiul semi- inghetat, te asteapta mancare gatita, un pat confortabil pe care sa stai vizionand un film bun, oftand sau razand la unison pe diverse faze...Si dragoste e atunci cand cineva se ridica din pat sa- ti aduca paharul cu suc pentru a-ti lua jumatatea de pastila.

Dragostea e un joc egoist. Iubim ca sa fim iubiti si ca sa ne fie bine. Si totusi...

-dragoste e atunci cand fostul iubit se ingrijeste de tine si vrea sa te stie mereu bine, gata sa iti sara in ajutor la orice ora.

Si de curand am mai aflat:

-dragoste e atunci cand niste oameni pe care-i vezi pentru prima data in viata ta te primesc cu bratele deschise, te fac sa te simti important si impartasesc cu tine momente minunate...si poezii minunate;

-dragoste e atunci cand, chiar daca esti departe, oamenii te cauta, te intreaba, te poarta in gand.

Si toate sunt ale mele. Dragostea si singuratatea si le duc cu mine peste tot. Poate intr-o zi locul care asteapta sa fie umplut va fi complet si nu se va mai vindeca singur.

LA REVEDERE 2009, BINE AI VENIT 2010!!!!

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand vine Revu si nu am nici un plan, ma urc de draci pe pereti, iar dupa ce termin de atata urcat, ma opresc La Jeg cu niste colegi de la munca si-mi inec amarul intr-un pahar minuscul cu vin fiert. Aici m-a gasit si telefonul Marianei, care imi da de veste unde vom petrece Revelionul: Saveni, Botosani. Yuhuuuuuuuuuuuu!!!

O viteza nebuna pana acasa, facut bagaje si la ora 23 si ceva ma intalnesc cu Mari in Gara de Nord ca sa fujim spre Moldova.

A urmat o noapte lunga intr-un Rapid incomod, adormind rastignita pe scaun sau in tot felul de alte pozitii contorsioniste, pe ritmurile din casti ca sa ma feresc de manelele din jur.

Ajungem in Botosani, eu cu spatele intepenit, Mari cu un fular nou la care a impletit toata noaptea, alcatuindu-si chiar si un fan grup pentru asta.

Ploua cu galeata, sau vorba cantecului: ploua infernal...fuga in taxi, sus in microbuz si...spre Saveni. In microbuz karaoke in toata regula: Who's that girl? who? who? who?

Am aparut in Saveni ca magarii din ceata (chiar era in unele locuri) unde ne asteptau Cici si tatal lui, oameni pe care i-am vazut pentru prima data, dar pe care nu o sa-i uit niciodata.

Si apoi rasfat in toata regula: mancare, bautura, chitare si oameni de calitate.

Ora 12 m-a prins in fata primariei unde s-a cantat pe scena pe care am avut avut si eu onoarea sa urc, sa lalai si sa-mi balangan picioarele alaturi de bebelusa Mari, Cici, Ionut, Cipy si multi altii, fiind acompaniati in fata de parintii lui Cici, Anca, dl. Relu-primarul, iar in spate, cu chitara in gat, Fede.

S-a cantat la rece si am retrait momente din anii de facultate iar ce a urmat a fost picatura care a umplu paharul si astfel am dat drumul la cel mai tare Rev, un Revelion de 2 zile plin cu...de toate.

Printr-o intamplare amuzanta, am aflat si data de nastere a lui Cici, 0412, ocazie cu care Fede ne-a oferit un show erotic :))

Iar sarea si piperul: Catalina- cred ca ai sughitat mult in ultimele zile.

Multe poze, bucurie in suflet si noi prieteni. Asadar, toata lumea mainile sus si fetele mai in fatza :))

Multumesc parintilor lui Cici si bunicii pentru rasfat, chitaristilor Cici, Boo, Cipy, Ionut, lui Fede, partenerul meu de fumat si de baut si nu in ultimul rand Marianei pentru ca m-a carat atata drum si pentru ca datorita ei am cunoscut niste oameni deosebiti. Un an nou minunat si alta data o s-o facem si mai lata:D