.......

E prima data cand pun o postare fara sa o scriu in agenda mea mai intai, sa corectez, sa caut o varianta mai buna, sa mai modific cate ceva. Fac asta pentru ca daca m-as opri acum sa fac restul ritualului mi-as pierde ideea sau poate mi-as pierde starea de spirit. Am chef sa plang mult, sa plang pentru durerile mele si ale celorlalti, sa-mi descarc sufletul plin de nenorociri, melancolii, tristeti si dezamagiri. N-am inteles niciodata de ce trebuie sa traim avand in vedere ca aproape totul e suferinta. Desi mai evoluati, suntem ca niste animale si ne luptam intre noi pentru o suprematie efemera, pentru un loc mai bun in lantul trofic, pentru a ajunge in varful piramidei. Dar cea mai sfasietoare e lupta cu tine insuti. Cand te zbati de unul singur si nimeni nu poate sa te inteleaga, sa-ti ofere alinarea, sa te ajute sa gasesti o solutie. Ne pierdem din cand in cand in iubiri trecatoare, inimile cred ca prind aripi pentru ca apoi aripile sa le fie frante si in cele din urma" fluturii nu mai au stomac". Dezamagirea este ceea ce primim de fiecare data. Sunt dezamagita de altii, dezamagesc pe altii. Ce e cel mai trist in toate astea e ca nu exista o solutie. Va trebui sa ne zbatem asa pana la sfarsitul lumii, fiecare intrebandu-se aceleasi lucruri sau incercand sa se refugieze intr-o scapare amagitoare. Nu suntem facuti sa cunoastem fericirea, sau poate ca ea nici nu exista. Sufletele noastre intinate de pacate vor cauta mereu altceva, vanitatea ne va face sa ne dorim mai mult crezandu-ne superiori si nimic nu va mai fi vreodata de ajuns. Si, tocmai de aceea murim singuri, neimpliniti, traind fara un rost, murind fara un rost. Fiecare moarte e in van. Poate e o lectie pentru cei care raman, dar cati mai tin cont de cei dusi in alte lumi? Pentru ca cine moare este uitat de toti. Asa o sa fie si cu mine si cu tine si cu toti cei care vor urma.

Toata viata mea de pana acum am crezut si mi-am dorit o iubire ca-n filme. Lucru imposibil. Cel putin in lumea asta. Nu ai cum sa gasesti iubirea absoluta intr-o viata ucisa deja de cotidian, de mizerie sufleteasca si de superficialitate. M-am oprit in mai multe gari, mereu sperand ca va fi ultima, dar de fiecare data trenul meu a trebuit sa o ia din loc, cu un vagon lipsa, un vagon manjit cu sangele suferintei si care m-ar fi nenorocit daca l-as fi luat dupa mine. Dar din pacate raman amintirile-o locomotiva plina cu amintiri, amintiri ce nu pot fi sterse cu nici o solutie de curatat, cu nici un detergent sau doar cu apa.

Totul este desertaciune indiferent spre ce ne indreptam, cum actionam, cat dormim, ce mancam, cat facem dragoste, cat lucram si asa mai departe.

Si pentru ca totusi sunt o visatoare incurabila si ma amagesc singura nu-mi mai doresc decat un singur lucru: I'd like to die of love.