PENTRU CA, IN SFARSIT, PLOAIA A VENIT

E trecut de ora 23. Sunt in balcon si ma gandesc ca nimic nu se compara cu o ploaie de vara. Mai ales noaptea-mirosul, linistea, impacarea...
Ploua cu stropi mari, ma uda pe picioare, pe maini, insa nu dau inapoi. Imi era dor.
Sunt cateva saptamani de cand a venit canicula peste noi, de cand toata lumea se vaita de zapuseala, plimbarea in RATB sau cu metroul a devenit un chin, iar oamenii parca au uitat ca acum jumatate de an era iarna si frig si pe atunci plangeau dupa caldura de alta data. Rolurile s-au inversat. De fapt, chiar as putea pune pariu ca si in aceste momente, in noaptea asta, exista persoane care sunt nemultumite de faptul ca ploua, desi acum cateva ore ar fi dat orice pentru o bruma de racoare. Asa ca...da-i omului orice. Intotdeauna va gasi o obiectie.
Insa mie imi place. Imi amintesc de faptul ca vara trecuta, datorita internet-ului, am facut rost de un program cu sunete din natura. Ma ascundeam in casa, inchideam geamurile si de fiecare data alegeam ploaia, inchideam ochii si, chiar daca afara erau aproape 40 de grade, in camera mea era ploaia- cantecul si dansul ploii.
De ce ploaia? Pentru ca intotdeauna a avut ceva magic. A fost ca o renastere-dupa potop, a fost ca o spalare a mizeriei si a pacatelor...este cea care aduce racoarea dupa o torida zi de vara...mai buna, mai ieftina si mai sanatoasa decat o bere :)
Cand eram in liceu petreceam mult timp la bunici. Exista pe atunci si o mica discoteca, fara manele, fara fite, doar muzica buna si marea gasca de prieteni, adunati din toate colturile tarii. Intr-o noapte de vara, ca si acum, am iesit cu totii afara.
Incepuse sa ploua.
Noi am inceput sa dansam.
Dj-ul, care ne-a vazut euforia, ne-a incurajat, dand play la o melodie veche dar minunata: "It's raining man". Repet- a fost magic. Au trecut aproximativ 10 ani de atunci, insa eu imi amintesc de parca ar fi fost ieri.
Cati dintre voi nu ati impartasit cu ploaia momente intime, fiori, tristeti, bucurii? Insa indiferent ce, ploaia ne invata sa nu ne descurajam, pentru ca oricat de grea e o situatie sau oricat de puternica e nebunia furtunii, intotdeauna apare curcubeul. Deci pentru toata lumea exista speranta.
Iar daca romanul e inventiv si hazliu si spune ca vremea de ploaie e vreme de numarat bani si facut copii, ganditi-va ce fac eu acum :)))

PS: Acum o saptamana va povesteam de concertul la care a participat si trupa Cargo. Au facut "furouri" cu piesa "Daca ploaia s-ar opri". Pe atunci nu ploua. Probabil au suparat pe cineva intre timp, daca la o saptamana dupa a inceput sa ploua :D
Ar trebui sa tina un  nou concert in care sa cante "Daca salariile s-ar mari" si poate dupa o saptamana se intampla. :))

CUM MI-AM PETRECUT INCEPUTUL DE SAPTAMANA

E luni. Toata lumea se pregateste sa mearga la serviciu, la scoala, la gradinita, la..., la..., la. In fiecare dimineata de luni cineva se pregateste sa faca ceva undeva. La fel am facut si eu.
Desi mi-a fost tare greu sa ma dau jos din pat si sa trec peste cafea, lucru care mi-a dat o incredibila durere de cap pentru toata ziua, am reusit sa ma adun si sa-mi incep turul in forta prin spitalele din Bucuresti.
Mai intai am mers in Crangasi, unde a trebuit sa mi se ia sange a doua oara pentru niste analize pe care o "binevoitoare" persoana mi le-a gresit in prima instanta, iar cu aceasta a doua ocazie am lasat ceva sange in plus, chiar si pe podea :)...am numit asta "Revolta venei de la mana dreapta, intepata de doua ori in decurs de nici o saptamana". Nu stiu despre voi, insa eu cu siguranta urasc acele.
Am luat metroul pana la Stefan cel Mare, pentru ca a doua mea statie in domeniul medical a fost spitalul Colentina. Pentru prima data acolo, mi-a luat cam o ora sa-l gasesc, nu pentru c-as fi eu zapacita, ci pentru ca indicatiile oamenilor care m-au ghidat erau care mai de care mai diferite, pentru unii spitalul fiind extrem de aproape sau o, ho, ho, extrem de departe. Asa ca am colindat destul de mult de una singura prin zona, am traversat parcul din zona circului, parc in care se munceste, daca prin munca se intelege sa tai iarba si sa o lasi pe alei. Norocul meu ca nu eram pe role. Am vazut si trei broaste testoase pe cel mai inalt punct al lacului, stand acolo pentru ca, la cat de mizerabila e apa, probabil si pestii ar sta pe cel mai inalt loc daca ar putea respira.
Am trecut pe langa circ, unde am putut vedea cateva camile, initial simtind bucuria copilului ce vede ceva intalnit doar in carti sau filme, ulterior simtind tristetea adultului vazand cat de "bine" aratau saracele animale.
In fine, am reusit sa ies din parc si cu chiu cu vai am gasit si spitalul.
Ati intrat vreodata pe site-ul spitalului Colentina? Acolo unde puteti vedea cladiri frumoase, unde sunt descrisi oameni care sunt gata sa va ajute si sunt acolo pentru dumneavostra? In acelasi timp, stiati ca nu tot ce zboara se mananca si nu tot ce e pe net e adevarat?
La urma urmei e doar un alt spital in Romania, infiintat acum multi, multi ani, mai exact in 1858, incremenit in 1989, pana cand dupa 2000 au mai fost infiintate cateva sectii. Eu, personal, nu am apucat sa intru in cladirile noi, insa ce am vazut pe unde am fost a fost de ajuns. Tipic romanesc. La camera de garda o mare imbulzeala, o tante blonda care tipa la fiecare pacient, scari de urcat si...cozi uriase la cabinete. Ciudat ca pentru ce aveam eu nevoie exista 2 cabinete, doar unul fiind folosit.
Am avut "placerea" si oroarea de a petrece doua ore in picioare, langa usa unui cabinet din care, din cand in cand, o voce feminina ne anunta ca are nevoie de 10 minute pauza, ne anunta ea cand sa intram, cabinet in care alti doctori si asistente intrau ca la ei acasa, insa in care pacientii ajungeau cu greu. Ma intreb daca medicii sunt constienti de faptul ca datorita acestor oameni, care stau zilnic la cozi asteptand un pic de atentie, au un loc de munca si un salariu. Poate daca si-ar da seama de acest lucru si-ar schimba si atitudinea de superioritate, aroganta si iritare.
Oricum, au fost doua ore in care nu m-am plictisit, asta pentru ca am obiceiul de a studia tot ce ma inconjoara. Si pentru ca eram o "caruta" de oameni, adunati intr-un spatiu destul de mic, am putut auzi si cateva lucruri care sa ma amuze si sa ma uimeasca.
Ca sa intelegeti un pic mai bine, incerc sa descriu un tablou: eu rezemata de perete, in fata mea o pustoaica dintr-o clasa de elita, dupa spusele ei, in care media generala a fost de 9,02. O aud cum ii explica tatalui ei ca daca un om din 1900 ar fi adus in societatea noastra de astazi "ar moare" imediat. Interesanta remarca, gresita exprimarea. Asadar, astfel se vorbeste in clase de elita. Nici nu ma mira ca limba romana e in continua transformare si nu intr-un sens bun, iar bacalaureatul a ajuns un ideal. Multi aspira la el, putini il promoveaza.
In dreapta mea se afla o doamna care emite ideea de baza: "Ordine, ordine, ordine! De asta avem nevoie!!!" Mi-a placut asta. O fi fost vreun dictator intr-o viata anterioara.
Toata lumea era intr-o stare de surescitare si irascibilitate, precum o bomba cu ceas. Insa in fata doctorilor nimeni nu are nimic de spus. Toti sunt umili.
Ce conteaza ca baile arata groaznic si dupa doua ore refuzi totusi sa mergi la toaleta, de teama sa nu iesi cu ceva in plus de acolo? Ce conteaza ca o consultatie care ar fi durat trei minute, s-a lungit la aproape 15, pentru ca doctorita si asistenta aveau sa-si povesteasca cate in luna si in stele, timp in care eu stateam semi-imbracata in fata lor, descoperind cu stupoare care e cauza pentru care oamenii stau atat de mult pe langa cabinetele doctorilor?
Insa, una peste alta, a fost si un lucru amuzant. Asteptand atat de mult pe hol, vezi multe lucruri, insa nu stiu cati dintre voi au reusit sa vada varianta lui Ombladon la aproape 60 de ani. Eu am reusit. Si, Ombladon, stai linistit, chiar aratai bine. Par alb, des, o barba lunga si ingrijita si o constitutie de invidiat. Pacat ca n-am putut face o poza, insa am una mentala si de fiecare data zambesc cand imi aduc aminte.
Concluzia: va mai trece mult timp pana cand sistemul sanitar va fi unul civilizat si la noi. Probabil voi mai petrece multe ori asteptand in fata cabinetelor, insa, in acelasi timp, voi mai vedea si voi mai auzi multe lucruri interesante, atat placute cat si neplacute, important e sa gasim o utilitate fiecarei secunde pentru ca o avem o singura data si nu se mai intoarce, pentru ca fiecare moment e important si fiecare vorba, intamplare, persoana ne poate aduce noi invataminte sau divertisment :)

URSUS BEER-VOLUTION

Iata-ma si in Piata Constitutiei sau Prostitutiei cum ar spune anumiti celebri cant-autori romani :)
E sambata seara si daca tot a inceput nebunia in Bucuresti, am hotarat sa ies si eu din vizuina mea si sa ma aventurez in multime, fiind prezenta la o serie de concerte sub marca Ursus Evolution.
Am urmarit programul, am vazut ce ma intereseaza si m-am facut prezenta la ora 20 cand Vita de Vie isi incepea show-ul pe care il asteptam zbuciumat si zgomotos; chiar am facut si cateva vocalize mentale in taxi ca sa-mi pregatesc vocea, insa, din pacate, eu m-am pregatit prea mult iar ei prea putin. Prea multe piese noi, prea multe versuri uitate de catre solist si chiar o sonorizare prea slaba pentru ceea ce urma sa fie. Asa ca am fost orecum multumita cand si-au terminat recitalul, urmand sa urce pe scena nimeni altii decat...Parazitii.
N-am fost niciodata o fana infocata Parazitii...sau hip-hop, in general. Dar am stat cuminte in locul meu, fiind inghiontita de toti indivizii care parca vin la concert ca la promenada, mi-am baut berea rece, dar cam putina pentru banii dati si am asteptat. A fost si Bitza pentru a ne demonstra cum, foarte armonios, hip-hop-ul se imbina cu pop-ul si o ia spre dance cu "minunata" piesa "Nopti albe" sau ceva de genul asta. Si cand ma gandesc ca unii vorbeau de prostitutia muzicala...hmmm.
Dar s-a meritat asteptarea. De ce? Pentru ca ultima trupa a serii a fost Cargo. Eram curioasa cum o sa fie si chiar mi s-a facut inima purice gandindu-ma ca poate si ei o vor da in bara si voi fi dezamagita. Dar, slava Domnului, asteptarile mi-au fost inselate.
Nu mai fusesem la un concert Cargo din ultimul an de facultate, respectiv 2007, concert de la care nu am decat amintiri frumoase care imi aduc o usoara exaltare in suflet de fiecare data cand le rememorez. Dar iata ca in seara asta am putut sa-mi fac noi amintiri, la fel sau poate chiar mai frumoase.
Repertoriul a cuprins doar piese mai vechi, pe care le stiu toti ascultatorii de gen, astfel am cantat si am sarit cu totii pentru ca a venit ziua vrajitoarelor,  nu mai avem tigari, pentru ca vreau sa fac ce imi place, vreau sa fiu cum vreau eu si pentru ca ne-am amintit ca doi pasi nu sunt departe. Intr-adevar, mi-a lipsit "Batacanda", insa ce a urmat a fost de ajuns ca sa umple acest gol.
Momentul in care pielea mi s-a facut "de gaina" la propriu a fost cand toate vocile s-au unit, cand instrumentalul s-a oprit si toata lumea fredona "Daca ploaia s-ar opri". Sute de voci au devenit una singura si toti simteam acelasi lucru. De undeva din spate aud pe cineva spunand: "Este cea mai trista piesa pe care am auzit-o vreodata!" Asa e, insa in acelasi timp, aseara mi-am dat seama ca a fost melodia care a facut ca toti oamenii de acolo sa fie intrupati intr-o singura persoana.
Acelasi lucru s-a intamplat si la piesa "Si de-o fi sa mor". Un prieten mi-a spus ca e copia fidela de la "Floare de Iris". O fi, dar tot frumoasa e si plina de invataminte bune. Mi-am intors privirea si am observat ca deasupra Casei Poporului aparuse un stol de pasari, invartindu-se in cerc, dansand si ele pe ritmurile muzicii, facand hora mare pe motoare iar la scurt timp in fata scenei a aparut un roi de fluturi. De parca toata natura se adunase sa celebreze cu noi, iar toate aceste fapte au fost dezlantuite de Cargo.
A fost un specatcol incendiar, cu flacari in fata scenei, cu nori de hartie alba care iti dadeau impresia unei ninsori, desi probabil afara erau vreo 30 de grade, cu melodii de suflet si...dupa mult timp, mi-am amintit cat de frumos e sa fii la un concert in care chiar iti gasesti locul.
Asadar, dupa esecul Vita de Vie si cuvintele grele de la Parazitii, a venit si momentul de liniste sufleteasca, numit Cargo. Recomand din suflet.
Ce-o mai fi in seara asta? Poate vom vedea. Pana atunci multa muzica buna, bere, antren si amintirile unui concert de neuitat.

STIATI CA...

Daca nu as fi ajuns sa-mi petrec mai mult timp in Crangasi, probabil nu as fi stiu nici eu. Am mers de atatea ori la Mega Image sa cumpar cele trebuincioase pentru casa, insa nu m-am gandit nici o clipa ca, in afara de un plafar, un cabinet de cosmetica, doua farmacii, alte magazine, un birt cu pretentia de terasa si taraba din stanga a tigancii care vinde tot timpul cate ceva oarecum mai ieftin, poate fi si altceva.
Insa intr-o buna zi am descoperit.
Stiati ca pe Strada Ceahlaul, nr 20, bloc 103 a trait si a creat intre anii 1987-2008 scriitorul Alexandru Condeescu? Stiati ca s-a nascut in 1950 si a murit in 2008?
Eu nu stiam. Ironic e faptul ca am ajuns in Bucuresti in 2007, deci un an de zile am locuit in acelasi oras fara sa stiu de acest lucru.
Mi s-a parut interesant ca in acest cartier, care din punctul meu de vedere este mai mult decat urat si plin de incultura, a locuit o persoana de asemenea anvergura timp de 21 de ani. Dar sa fie oare chiar 21 de ani?
Zic asta pentru ca, apeland la prietenul nostru Google, am aflat ca, de fapt, Alexandru Condeescu a decedat la data de 15 august 2007. Insa nu vreau sa intru intr-o polemica legat de acest lucru. Nu mi se pare atat de important si relevant. Recunosc faptul ca, atunci cand am vazut "scriitorul" Alexandru Condeescu eram nerabdatoare sa aflu de creatiile lui. Ce sa fie:proza, poezie? Insa oarecum m-am inselat. Din cate am aflat pe net, s-a ocupat de articole, studii, prefete in revistele literare ale vremii, a fost chiar si redactor, iar mare parte din scrierile sale au fost legate de opera prietenului si, in acelasi timp, nasului sau, Nichita Stanescu.
La data de 17 octombrie 1990 este numit in functia de director al Muzeului Literaturii Romane, functie pe care a pastrat-o pana la sfarsitul vietii sale.
Asadar, este o persoana care a facut multe, o fiinta ocupata, insa o fiinta care nu a uitat nici o clipa sa fie OM. Si spun asta pentru ca indiferent ce am citit despre Alexandru Condeescu, nu am gasit nimic "de rau". Doar cuvinte de lauda. Si se para ca motto-ul lui in viata a fost "Bine faci, bine gasesti!".
"A fost un om de un echilibru caracterial impecabil si sunt convins ca acest echilibru venea din organica lui bunatate. Eu n-am stiinta sa fi facut rau nimanui sau sa fi avut dusmani redutabili".
Deci, intotdeauna au existat oameni de calitate si sunt sigura ca si in ziua de astazi mai exista, insa probabil, asa cum placa de pe blocul  103 e ascunsa ochiului care nu vrea sa o vada, la fel si oamenii buni se ascund pentru a nu fi ponegriti de mizeria majoritatii.
Asadar, stiati ca? Stiati ca probabil sunt zeci de astfel de locuri in tot Bucurestiul, insa sunt prea putine persoane care vor sa le vada? E pacat pentru ca, de fiecare data cand vezi ceva nou si faci cateva cercetari, mai afli cateva lucruri in plus care te ajuta sa mergi inainte si sa nu iti pierzi speranta ca facand bine, gasesti tot bine, desi in ziua de astazi aproape toata lumea merge pe ideea: esti bun, esti prost! Pacat.
Astfel ca, pentru acest lucru, ma bucur ca am ajuns sa petrec mai mult timp in Crangasi si ma bucur ca am aflat despre Alexandru Condeescu. Dar oare cati locuitori ai Crangasiului mai stiu sau vor sa stie?

PARERI POST-ELECTORALE

Iata-ne la cateva zile dupa alegeri in Sectorul 6. E destul de multa liniste, nu mai sunt concerte, nu te mai opreste nimeni pe strada sa dai cu subsemnatul pentru X si Y. Si chiar e un pic mai multa curatenie, nu neaparat pentru ca noul primar se ocupa de asta cu mare zel. Inca mai sunt lucratori care stau cu matura in mana si se uita intr-o parte sau alta, mai putin la gunoiul pe care il au de strans. E mai multa curatenie pentru ca nu mai sunt pliante aruncate peste tot de oamenii nepasatori care stiu sa-si lase amprenta. Pliante, ziare, biletele-tot ce poate fi folosit pentru a discredita vechea conducere si a face cunoscute promisiunile Omului Nou. Sper ca toata hartia a fost folosita din materiale reciclate, pentru ca altfel, daca ar mai fi vreo 5 tururi de scrutin, Romania ar ramane fara paduri la cate nevoie a fost de celuloza.
Slava Domnului ca am scapat si de imensele afise de pe blocuri, din piete, de pe strazi, cu fetele primarilor, care mai de care mai zambitoare sau mai serioase, in functie de mesajul pe care au vrut sa-l transmita.
In Sectorul 6 e liniste. Mai putin la blocul la care s-a inceput reabilitarea acum aproape doua luni de zile. Si ghiciti ce? A doua zi dupa alegeri, dupa ce a fost ales un nou primar, s-a terminat si reabilitarea. Schelele sunt date jos, muncitorii sunt nerabdatori sa termine si cu asta, ca drept dovada, se apuca de munca in jur de ora 11:30, vreo 4 stau la umbra-or fi si ei obositi, saracii; iar blocul-ce sa zic? Romanul e roman pana la capat-de ce sa reabilitezi tot cand poti face doar o parte si apoi sa te opresti? E mai vargat si mai putin monoton.
Si ce conteaza ca stau la ultimul etaj si daca cineva loveste de 2 ori mai tare balconul acesta se va prabusi? Nu sunt singura in aceasta situatie, tocmai de aceea romanul e solidar. Suntem aproape cu totii in "acelasi balcon".
Dar sper sa ma insel eu. Vreau sa cred ca de data asta lucrurile vor fi altfel si in cativa ani toate blocurile vor fi frumoase si mai economice pentru buzunarul nostru(referindu-ma la platile uriase la intretinere pe timpul iernii), cainii vor fi dusi intr-un adapost unde vor fi ingrijiti asa cum se cuvine, iar curatenia va fi noua amprenta a Bucurestiului, capitala europeana. Iar daca aceste lucruri nu vor  fi realizate in acesti 4 ani, nu-i nimic, va veni un alt Om Nou care sa le promita si care, poate, chiar se va tine de cuvant. Si alti 4 ani...si tot asa.
Insa pentru asta e nevoie si de noi; sa ne unim cu totii. E si datoria noastra civica, e datoria noastra ca si oameni sa avem grija de spatiul nostru, dar si de semenii din jur. Dar putem sa facem asta? Putem noi ca oameni :))) sa uitam sa mai fim haini, indiferenti si insensibili?
Eu incerc. Puteti sa incercati si voi?

WELCOME BACK!!!

Asadar, a trecut un an...plus cateva luni. S-au schimbat multe, pana si blog-ul e altfel, dar indiferent de noua lui haina, o sa ma acomodez pentru ca in acest an de zile am invatat ca trebuie sa faci fata oricarei schimbari, sa te acomodezi, sa lasi trecutul in spate si sa mergi mai departe.
Poate nu e cea mai buna deschidere pentru revenirea mea, insa, uneori, cuvintele simple spun mai mult decat orice exprimare filozofica-fara terminologie ambigua, fara cuvinte fanteziste...doar simplitate pentru ca la urma urmei si viata este simpla. Noi o facem sa fie complicata.
Ma bucur ca ma aflu pe aceasta pagina. E un sentiment placut de care uitasem, insa acum am gasit din nou puterea si placerea de a face acest lucru. A trebuit sa iau niste decizii dificile, insa la sfarsitul zilei m-am simtit eliberata pentru ca in sfarsit am ocazia sa ma ocup de mine, de voi si...de tine, draga blog-ule, care mi-ai fost alaturi de atatia ani de zile.
A fost un an frumos, am cunoscut oameni noi, am invatat lucruri diferite, iar toate astea imi vor afecta viata de acum inainte in bine sau...mai putin bine :)...si zambesc pentru ca, in mod normal, as fi spus "in rau", uitandu-ma la ultimele postari, insa de data aceasta, dupa anul acesta, imi place sa cred ca exista doar bine si mai putin bine. Intotdeauna lucrurile vor fi intr-un fel sau altul, toata viata, de aceea am invatat sa nu ma mai sperii, ci sa iau lucrurile ca atare, sa adopt orice invatatura din orice, pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, fiecare lucru ce ti se intampla, te va ajuta intr-o experienta ulterioara. Ca atunci cand am invatat sa schimb un bec singura :)
Important e sa avem credinta si speranta. Asa cum spunea Paulo Coelho: " Cand tu vrei ceva cu adevarat, tot Universul conspira la realizarea dorintelor tale.” Poate nu e cel mai bun citat, nici nu sunt fana Coelho, insa aceasta fraza m-a ajutat de multe ori sa merg mai departe si, credeti sau nu, lucrurile s-au intamplat pentru mine.
Asadar, de data aceasta, militez pentru ceva mai bun, pentru ganduri pozitive, pentru zambete si pentru ca fiecare sa scape de frica de a visa cu ochii deschisi. E un nou inceput cu o alta atitudine si o alta maniera de a vedea lucrurile. Daca veti fi inspirati sau nu sa faceti la fel, nu stiu. Insa indiferent ce iti aduce viata...ZAMBESTE!!! E un dar pe care il primim o singura data, indiferent cate aniversari celebram.
Asadar, welcome back!!!