duminică, 26 iulie 2009

BOLNAVUL INCHIPUIT?


Vine o vreme in viata fiecarui muritor cand isi ia inima in dinti si porneste cu pasi inceti dar siguri spre un cabinet medical.
De curand m-am inscris si eu la un medic de familie in Bucuresti. Am mers acolo vesela, zambitoare, cu gandul ca voi rezolva o problema, nu ca voi fi napadita de mai multe.
Cand am intrat in cabinet eram sanatoasa(sau cel putin asa credeam); poate putin molesita, pentru ca tocmai iesisem de la serviciu si eram stoarsa de puteri, ca si cum un Dracula al muncii trecuse pe langa mine si mi-a supt toata energia de care aveam nevoie.
Oricum, piersica dulce si zemoasa oferita de draguta si amabila asistenta mi-a dat putere sa ma adun, sa ma ridic de pe scaun si sa pasesc spre ceea ce avea sa insemne descoperirea unui "alter ego".
Dupa un consult de mai bine de 45 de minute urechile mele au fost intimidate de toate denumirile ciudate pe care le auzeam, de bizara terminologie medicala pe care o auzeam in discutiile dintre doctorita si asistenta. Auzeam de tot felul de boli, de teste, diverse presupuneri despre diverse simptome.
Si, intr-un final, mi-a disparut zambetul. Mi-am dat seama ca vorbeau despre mine.
Asa ca m-am ales cu un teanc de trimiteri(pe care trebuie sa le onorez in aceasta saptamana) si cu niste borcanele in care trebuie sa duc tot felul de probe.
Am plecat ganditoare, cum nu am mai fost de mult timp, cu o foame care ma devora in interior si cu gandul ca luni o asistenta draguta si amabila va infinge un ac in draga mea vena, ca si cum ar trebui sa platesc un pret pentru piersica pe care am mancat-o, ca un alt fel de Dracula, un Dracula al cabinetelor medicale.
Asa ca, daca ne mai "auzim" pe blog inseamna ca am scapat cu bine. Pana atunci, multa sanatate to all! :)

marți, 21 iulie 2009

UN SUFLET CALD FACE MUZICA


La, la la...si do, re, mi. Doua maini frumoase, facute sa mangaie si sa iubeasca ating intr-o zi o chitara.
Si de unde apar acele sunete armonioase, sunete ale pacii si ale eliberarii cugetului?
Iti plimbi mainile in sus si in jos, ca si cum ai mangaia un trup de femeie. La inceput mai lent, ca sa descoperi fiecare centimetru de "luna", apoi mai alert, mai intens ca intr-un delir, ca intr-o parasire de sine - o contopire totala, plina de pasiune, din care se naste muzica sufletului cald.
Momente de creatie, momente de interpretare, momente de implinire sufleteasca.
Sa ne lasam sufletele sa danseze pe muzica ce ne canta in interior. Un amestec de substante desarte pe o muzica sublima, sub clar de luna feeric, acompaniati de cri-cri-ul greierilor.
Mai ofera-mi un acord! Canta-mi in asta noapte ca in nici o alta! Ritmuri ce ma sufoca incet, placut, o inaltare a simturilor. Fiecare por tresare, ca intr-o hora nebuna, iar urechile rad de atata fericire.
Si e trist uneori, dar acordeaza-ti chitara si ia-o de la capat. Canta-mi pana la sfarsitul iubirii, pana la sfarsitul noptii, pana la sfarsitul lumii.
Presara-mi ochii, mainile, tot trupul cu picaturi de roua, picaturi de note, de game, de acorduri.
Ma iarta ca te ascult, ma iarta ca-ti iubesc chitara. "Iarta-mi visarea si trezeste-ma!"
Do re si sol fa mi re do!

luni, 20 iulie 2009

O CALATORIE CU TRENUL (II)

La 14 ani a trebuit sa zbor din cuibul parintilor mei la cativa km distanta, pentru a urma cursurile de filologie la Liceul teoretic "M. Eminescu" din Barlad. Asa a inceput experienta mea cu trenul, tren personal cu vagoane verzi si scaune rosii, din plastic. Era un drum ce mi se parea lung, cu adolescenti zglobii, galagiosi, ascultand muzica (manele) la telefonul unuia mai "instarit".
Asa au trecut 4 ani si au urmat alti 4, intr-un alt personal cu vagoane albastre de data aceasta si banchete moi, maronii. Ambuscade pe holuri, fum de tigara si eu, gasindu-mi un loc de refugiu in locul pentru bagaje. Acolo intepeneam cel putin 3 ore, la fel si fundul meu care ajungea la Iasi brazdat de barele de fier.
Au trecut si acei 4 si iata-ma urcata intr-un microbuz, acea cutie stramta in care fiecare deranjeaza pe fiecare la o simpla miscare. Asa am ajuns in Bucuresti.
S-au implinit 2 ani de cand sunt in Bucuresti, dar de fiecare data mi-e greu sa plec de aici, chiar si pentru cateva zile. Plecand cu trenul din Bucuresti e ca si cum as trece dintr-o tara in alta. Mergand spre Moldova, peisajul devine mai sumbru, case saracacioase din chirpici, acoperite cu te miri ce, oameni nevoiasi intorcandu-se de la muncile campului, copii pe jumatate despuiati de haine si poate chiar de vise. Parca si peisajul se asezoneaza la toate astea si nu iti vine decat sa tragi perdeaua, sa-ti pui casca in ureche si sa dai play la o piesa optimista ce iti poate sterge, macar pentru cateva minute, imaginea intiparita pe retina.

" Shiny happy people laughing"(REM)

S-au poti sa cobori, spre un alt tren, alta tara, spre Ardeal, taram al istoriei in miscare, al padurilor seculare, al civilizatiei, al strazilor si peretilor care vorbesc despre trecut. E ca si cum locul a sfintit omul, ca si cum omul care ajunge aici este rebotezat, primeste o credinta noua, aceea a inimilor deschise, a dragostei si a respectului.
Si totusi, traim intr-o Romanie dodoloata, atat de dodoloata ca prin unele locuri trebuie sa o punem la slabit, sa eliminam burtile crescute din intinare si prefacatorie.
Sunt moldoveanca, dar sper ca va veni vremea cand Ardealul va trage de capetele fustei sale si le va intinde peste suratele ei. Cand toata tara va fi muzica sublima si vom trai "ca-n sanul lui Avraam". Vivat!!!

duminică, 19 iulie 2009

O CALATORIE CU TRENUL (I)


Cand te hotarasti sa pleci intr-o calatorie cu trenul, optiunile sunt diverse: IC, A, R, P. Cam asta este si ordinea pe care o iau oamenii in considerare: o situatie financiara mai buna, un IC, o situatie mai putin buna, un P. Se poate ca trenul sa ne impuna "patura" sociala din care facem parte? IC-P, clasa 1, clasa a 2-a?
Si totusi...
Dupa o lunga noapte nedormita intr-o gara inghetata din tara altora, eu si companionul meu de drum ne-am pornit spre RO. Am gustat din placerea de a merge cu 3 trenuri, care mai de care mai nazdravane.
Primul cred ca a fost un R, atat de rapid incat am pierdut legatura din Budapesta si locurile la cuseta, pentru care nu am fost despagubiti in nici un fel. Ba din contra, ni s-au cerut bani in plus pentru ca nu aveam bilete cu loc. O fi romanul ciudat, dar nici cu altii nu mi-e rusine!
A urmat un IC. Poate suna bine, dar dupa ce am platit acei bani in plus si apoi am observat ca picioarele mele se impiedica de o masa stupida postata intre banchete si ca scaunele sunt prea stramte si incomode, mi-am dat seama ca nici pe magnificul IC somnul nu o sa se lipeasca de mine. Am asteptat nerabdatoare sa scap si de acest tren, dar cand am coborat s-a strans inima in mine si mi s-a facut pielea "de gaina"- am coborat intr-o gara din RO. Asadar, romanul nostru e primitor...o gara lugubra, frig in sala de asteptare. Ca intr-un film de groaza, asteptam sa apara monstruletii sa ne dea cateva palme si sa ne intrebe de ce dracu' ne-am intors in RO.
Dupa cateva minute de asemenea scene inchipuite cu scuze, lacrimi si violenta intr-un cadru cu o ceata deasa si un frig de iti inghetau picioarele pe calorifer, a aparut si noul tren. Pardon, vechiul tren, un binecunoscut P cu vagoane albastre asamblate si lipite parca in joaca de un copil mofturos si cu lipsa de gust estetic. Oftez din adancul sufletului, si incep sa car dupa mine haita de bagaje. Primul vagon, primul compartiment, inca vreo cateva ore de mers pana in Cluj.
Si totusi...cu mersul taraganat, in compartimentul fara lumina, dar cu caldura si in iz specific de personal, am reusit sa adorm bustean. Asadar, m-am inselat. Ca o Cenusareasa sau ca ratusca cea urata din poveste, trenul personal trebuie descoperit...ofera tot ce are fara mofturi, fara preturi mari...atat cat poate. Am coborat cu regret in Cluj, dar nu l-am uitat nici pana astazi.

FOR THOSE ABOUT TO ROCK, WE SALUTE YOU (AC/DC)


ROCKER - un cuvant ce exprima o anumita clasa de indivizi vazuta cu ochi nu prea buni de restul lumii. Intrebarea e: de ce? Sa fie oare din cauza parerilor preconcepute, a prejudecatilor fara fundament?
Cum arata un ROCKER? Se imbraca, in general, in negru, poarta plete, geci de piele, lanturi, inele, tricouri care par ca "preaslavesc" unele trupe rock, bocanci si o atitudine greu penetrabila. Cam asa arata un ROCKER pentru majoritate. Acum depinde cati pot vedea dincolo de aceste outfit-uri, cati pot citi in ochii unui om si pot vedea sufletul ce se afla inauntru. Cati oameni pot renunta la superficialitate si macar pentru 5 minute pe zi sa se opreasca si sa priveasca in profunzime orice lucru sau fiinta ce i se pare de nimic?
Din parerile si comentariile auzite, as putea formula o definitie a acestui specimen:
ROCKER = persoana cu probleme psihice, inadaptata, adesea satanista, violenta, care umbla neingrijita si polueaza cu prezenta societatea in care traim.
Faceti un experiment: mergeti intr-un bar cu specific rock si veti vedea cat de violenti sunt rocker-ii, chiar si cand aburii alcoolului li se urca la cap. Veti fi dezamagiti, pentru ca nu veti primi nici un spectacol. Peace for all!!!
Si eu ascult rock si ma imbrac in negru si am parul lung. Si ce? Va conjur sa ne cunoasteti de aproape. Aveti curaj? Sau va este frica de niste oameni care doar se imbraca altfel si asculta alt gen de muzica? Va e teama ca nu o sa descoperiti decat normalitate si rationament?
ROCKER = fan motoare. Un alt lucru negativ din punctul de vedere al unor persoane: incurca circulatia, provoaca accidente, polueaza fonic.
Si totusi... I salute you. O gasca de motoristi se hotaraste sa se intalneasca sambata si impreuna sa mearga la un adapost de caini abandonati pe undeva in afara Bucurestiului, pe langa autostrada. Hranesc cainii, le curata adaposturile si le mai alina suferinta cu o mangaiere. Cei ce nu pot fi prezenti incearca sa ajute altfel, cu bani pentru hrana sau ustensile si asa mai departe.
Asadar, daca a fi ROCKER e un lucru rau, eu spun: Haideti sa luam exemplu si sa fim cu totii rocker-i. Daca rocker-ii instiga la voluntariat, haideti sa-i sprijinim! Sa ne eliberam de prejudecati!
Va asteptam pe drumul cel bun si FOR THOSE ABOUT TO ROCK, WE SALUTE YOU.

sâmbătă, 18 iulie 2009

Fidelitate pentru RO!!!

E ca un trend. Crestem, suntem educati si apoi...plecam in "tarile calde". Nu toti, dar multi fac asta. Recunosc, tentatia m-a trasnit si pe mine cand priveam bunicuta ce isi invata nepotelul sa se usureze ziua in amiaza-mare pe un trotuar din Bucuresti, capitala europeana. Momente au fost mai multe, asta mi-a venit acum in minte.
Si totusi, nu am plecat. Am aruncat o ocheada de cateva zile pe la nemti. Locuri frumoase, oameni zambitori, partii de ski minunate dar... pazea, ca vine week-end-ul!
O noapte in Munchen, mai exact vineri spre sambata. Lume pestrita, berea purtata pe strazi de toate mainile, in toate gurile si in toate burtile, tigarile mult cautate de prietenii punk-eri care nu ne iarta de fiecare data cand ne vad, desi le-am spus de prima data ca suntem nefumatori. Nici usile magazinelor nu scapa, fiind un loc de refugiu pentru cei cu creierul zapacit de alte substante. Slava Domnului ca nu rasuna totusi nici o manea din nici un bar sau vreo masina!
Asadar, inceput de week-end. Orasul e sub stapanirea adolescentilor euforici care au mana libera la distractie. Mai sunt si gunoaiele depuse cu grija de fiecare peste tot. Asa e la ei! :D
Mare mi-a fost bucuria cand m-am intors pe plai mioritic si am sarbatorit week-end-ul in Bucuresti, pe Lipscaniul nostru patat cu ruine, gropi, santuri, lucrari interminabile. Dar macar ai nostri sunt "decenti". Cui ii mai pasa ca "Consumul excesiv de alcool dauneaza grav sanatatii"? Poate nimanui, dar noi o facem in spatii inchise: in baruri, in cluburi, la noi acasa, la altii acasa. O mai fi vreun ratacit care mai bea si pe strada, dar il iertam, ca e de-al nostru. :)
Asa ca week-end placut va urez, fiecaruia in "birtutul din cartier" si sa ne fie de bine...asa e la noi. :D