EMOTIE DE IARNA

"A-nceput de ieri sa cada cate-un fulg" si nici pana acum nu a stat. Nu-i bai. Imi place zapada. Vorba unei prietene: cand vezi ca totul e acoperit si alb ai impresia ca esti intr-un glob de "cristal" din acelea pe care le cumparam si le dam cu susu-n jos ca sa se amestece asa-zisa zapada din ele. Frumos, dom'le, n-am ce zice. Zilele trecute ma gandeam sa-mi reimpodobesc bradul. Zica lumea ce o vrea, dar poate asa il pacalesc pe Mos si mai vine o data :D
Oricum, ma apucasem sa scriu cu alta idee. Nu stiu altora cum le e, insa pe drumul catre casa m-am "impiedecat" de o multime de oameni care s-au apucat sa faca miscare fizica la lopata. Ma gandesc ca or vrea sa scape de porcul de Craciun mai repede de s-au apucat sa dea la lopata, altfel nu-mi explic. Si nu-mi explic deoarece inca imi amintesc de copilarie cand lumea nu dadea zapada la o parte, din contra, se bucura de ea. Pe atunci oamenii se dadeau cu saniile, nu cu masinile. Pe atunci te chinuiai sa scoti animalele afara ca sa le duci la adapat. Acum te chinuiesti sa-ti scoti masina din parcare sau doar sa o dezapezesti, desi esti constient de faptul ca pana dimineata va fi la fel.
Pe atunci stateai la gura sobei si vedeai flacarile cum se joaca pe pereti daca mai dadea norocul peste noi si se intrerupea si curentul. Pe atunci stateai "dupa soba" mancand turte facute pe plita la bunica, beai vin fiert si completai cu "floricele" ca sa ai mai mult spor.
Pe atunci batranii iti spuneau povesti de mult uitate pe care tu cu ochii mari ti le imagineai si te ascundeai sub plapuma sau radeai de-ti sareau nasturii de la camasa. Pe atunci iarna era iubita si ea ne iubea pe noi.
Ma bucur ca nu vad pe unde merg, ma bucur ca mi se afunda picioarele in zapada. Ma bucur ca aud scartaitul zapezii sub pasii mei. Ma bucur ca e iarna. In fiecare zi natura ne ofera un spectacol magnific si daca unii dintre noi au impresia ca este ceva mai maret decat natura, atunci e clar ca acestia au ochii inchisi si sunt orbi sufleteste.
Bucurati-va cu mine pentru ca si asta va trece repede si atunci ne vom intreba melancolici:"Ou sont les neiges d'antan?" ("Unde sunt ninsorile/vremurile de alta data?") Si ghiciti ce? Nu vor mai fi acolo.

LA INCEPUT A FOST CRACIUNUL

                                               
       Corina si Marian se cunosteau de-o viata. Se detestau la fel de mult, ea crezand despre el ca e un infumurat, el crezand despre ea ca e o flusturateca. N-ar fi visat nici intr-o mie de ani ca destinul ii va aduce impreuna, asa cum cu zeci de ani mai inainte mama ei a avut o relatie cu fratele lui, relatie esuata de altfel, insa ramasa in memorie, mai ales ca s-a nimerit sa fie vecini de bloc, locuind chiar la acelasi etaj. Ironic, nu?
       Era o iarna geroasa cand ea a iesit la "disco" cu o buna prietena la vremea respectiva, Geanina, in prima seara de Craciun, seara in care Corina nu-si mai dorea nimic. Ca de obicei, tatal ei venise beat acasa, s-a certat cu nevasta-sa si uite asa s-au dus pe apa sambetei sarbatorile. Nu era ceva nou. In fiecare an parintii ei se certau de Craciun, pastrand supararea pana de Revelion cand prin nu stiu ce minune (poate avea legatura si cu faptul ca atunci ramaneau singuri acasa) se impacau si intrau in Noul An oarecum fericiti.
          Revenind, Corina si prietena ei au plecat la "disco" sa-si arate miscarile, fara un plan, fara intentii, fara nimic. La urma urmei erau niste adolescente, Corina in clasa a XII-a, iar cealalta cu un an mai mica. Nu bause nimic, nici nu avea bani pentru asta. De acasa primise doar bani pentru "intrare" si ii era suficient. Nu-si dorea decat sa danseze, lucru care intotdeauna a facut-o sa se simta bine. Astfel reusea sa uite ca si anul acesta a primit niste cadouri pe care nu le merita, asa cum ii spusese tatal ei, reusea sa uite ca este singura de sarbatori si ca in curand va mai trece un an din viata ei, an in care nu reusise sa faca nimic - sau cel putin asa era lasata sa creada.
          Insa Corina nu stia ca de data asta Craciunul o sa fie altfel. Si asta pentru ca, printr-o fericita coincidenta, destinul a facut ca si Marian sa vina in acea seara sa petreaca. Nu s-a dus in alta parte, a venit acolo, la ea acasa, pe teritoriul ei, in culcusul ei, in sufletul ei.