joi, 22 octombrie 2009

HOW ABOUT THE SMELL?

Intr-o mare de oameni vizuali, auditivi sau chinestezici m-am trezit si eu acum spre a revendica MIROSUL-cea mai intima experienta impartita cu lumea inconjuratoare. Daca am putea ajunge ca si maestrul Jean-Baptiste Grenouille( Parfumul) si sa putem pastra in sticlute esenta fiecarei persoane, lumea ar fi un loc al mirosurilor unde cei care mor ar fi vesnici vii datorita parfumului creat de ei, din ei, pentru ei si pentru cei care raman.
Si acum am inteles de ce dupa ce ai plecat nu am schimbat asternuturile mult timp...pentru ca miroseau a tine...iar acum, cand te mai prind cateva secunde in bratele mele, trag aer adanc in piept pentru ca mirosul tau sa se imprime adanc in sticluta sufletului meu si sa te am acolo pana la urmatoarea inspiratie adanca.
Iar cand vreau sa ma prostesc si sa iau in deradere ideea incep sa cant: "Smelly cat" dar curand ma opresc si imi dau seama ca de fapt i'm the cat...sunt un pisic pentru un alt pisic si sunt smelly, dar asta pentru ca port in mine mirosul pielii tale, mirosul mainilor tale, al parului tau carliontat, mirosul cantecelor tale in timp ce eu stau in fata ta pe canapeaua intinsa, iti sorb versurile amestecate cu fum de tigara si aburi de fericire.
Si tin minte mirosul de toamna tarzie cand acoperita doar cu pilota ta am deschis larg geamul a ceea ce urma sa fie casa de pisici si ti-am invadat teritoriul cu mirosul meu...miros de tigara tarzie in noapte dupa o dragoste infocata iar tu tinandu-ma in brate si mirosind a fericire ca si mine.
Si acum imi miros parul...pt ca facand economie, am hotarat sa mai astept pana dau banii pe alt sampon, asa ca il folosesc pe al tau :). Nu e mirosul tau personal...acela e inconfundabil, dar cumva si acesta imi aminteste de tine.
Si ca dovada suprema, de ceva timp dorm in tricoul tau...si dorm bine...mi te aduce mai aproape...initial mirosea a tine, acum miroase si a mine, deci miroase a noi. :)

luni, 5 octombrie 2009

APUS LA NESFARSIT


Intr-un lan de maci...explozie de rosu, de ganduri intinate si rupere de nori. In rochita de vara, cu volanase alb-albastre si lesa lui Catel in palma. Tra la la la la la...
E cald. Galbenul din soare se amesteca cu rosul din maci. Hmmm...Catel da din codita fericit si ea canta: tra la la la la la...
Blonda, diafana, cu fundite roz in cozile neglijent impletite, se unduie pe valurile vantului, asteptand apusul.
Din departare un punct negru se apropie, transformandu-se intr-o aratare hidoasa, diforma, lipsita de stralucire in ochi si culoare in buze.
Cutitul se implanta adanc. Lama rece sfredeleste pielea gingasa, patrunde incet facand loc potopului de sange, care navaleste fierbinte pe buzele lui incolore.
Lesa se desprinde, Catel fuge si o data cu el si ultima suflare a blondei diafane.
Acum el asteapta apusul cu ea in brate. Dar n-o sa-l vada niciodata. E orb.

duminică, 30 august 2009

D'OR DE VAMA VECHE

N-as putea spune ca ma incadrez in categoria "vamaiot", insa Vama este mai ceva decat la mama acasa. E coltul meu de rai in care ma refugiez, in care ma lepad de viata si traiesc in visare.
Este locul ce ma primeste cu bratele deschise intotdeauna, ma accepta asa cum sunt si ma iubeste neconditionat. Asa cum o iubesc si eu. Ca un iubit fidel, stiu ca este mereu acolo daca am nevoie de el si de fiecare data va sti sa imi aline durerile si sa trimita in zare, pe valuri de mare, nelinistile mele.
Astfel, acum 2 saptamani am fost la marea mea, am fost in locul pe care il visez noaptea si la care gandesc ziua, fluturii din stomac inmultindu-se mereu, pana cand ajung acolo si ii eliberez.
Inca in Bucuresti, imi fac bagajele, nelipsitul cort si sacii de dormit, urc in masina unui prieten si "Vama, here we come!!!". Ca de obicei, am adormit in masina, insa m-am trezit la fix ca sa pot vedea Vama la 2 noaptea cu un beculet ici si colo, cu briza marii care imi gadila caile respiratorii, trezind in mine entuziasmul copilului care il asteapta pe Mos Craciun.
Si am ajuns. URAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!
Forfota, oameni ametiti de Vama sau de aburii alcoolului si eu pasind pentru pentru prima data anul acesta pe nisipul marii, gandindu-ma: Un pas mic pentru piciorul meu, un pas enorm pentru linistea mea sufleteasca.
Am fost intampinata de Metallica iar euforia a crescut la maxim. Grabita, am aruncat vreo 2 plovere pe mine si m-am pornit spre Stuf. Toata lumea striga in cor: "Hai da-i batai, DJ Vasili", asa ca nu m-am lasat mai prejos si m-am apucat sa-i dau "batai": mai intai o firava sticla de jumate de Ursus, dupa care am trecut la pet. Un pic de joc de picioare, un pic de aruncat parul prin aer si am prins rasaritul. Offf!!! Parca si acum imi tresalta inima de fericire.
Au urmat 2 zile minunate, in care toate durerile au fost luate de valuri si duse in larg- poate de vina a fost si vodka cu suc de mere, bauta a doua seara sub Stufarnitele de pe plaja. Oricum, in Vama toata lumea se elibereaza: unii de dureri, altii de haine.
Si am lasat soarele sa-mi innegreasca pielea, apa marii sa-mi spele pacatele si nisipul sa-mi invadeze hainele, cortul si adidasii, dar a fost incredibil.
Am plecat de acolo cu o carte citita, o carte cumparata, o codita colorata, un tatuaj aplicat, o scoica si un suflet mai usor. Si nu uita ce ti-am spus:

"Asteapta-ma, caci ma intorc!!!"

duminică, 9 august 2009

NO NAME


In cautarea desfatarii vizuale, m-am indreptat cu pasi repezi si siguri spre Targul de Antichitati, gazduit pe blvd. Aviatorilor. Lume pestrita, casute de lemn si muzica folk(chiar si "Intr-o zi mi-ai daruit o portocala"), condimentate uneori cu ritmuri de A la la la la long sau manele, ce razbeau din parcul Kiseleff. Preturi piperate, dar si oferta pe masura: fiare de calcat incalzite cu carbuni, scrinuri, banuti, cercei, insigne si tot ce isi poate dori un cumparator interesat. Doi vizitatori in varsta de maxim 4 ani, istoviti de atata vizualizare, dormeau adanc intr-un carucior impins de constiinciosul lor tata. Din loc in loc, pe cate un copac, era lipita o hartie care te imbia spre bauturi racoritoare.
Am facut doua ture ca sa fiu sigura ca nu ratez nimic si apoi m-am grabit spre metrou pentru a ajunge in zona centrala, unde se anunta un alt eveniment. Am facut un popas de 15 minute la Tortilla, unde, datorita unui prieten drag, am putut sa-mi linistesc foamea, care ucise orice boare de vant, cu o tortilla gratuita. O tortilla cu iz de Stairway to heaven(Led Zeppelin) sau Poison(Alice Cooper). Iar de aici m-am pornit spre TNB pentru ca aflasem dintr-un anumit ziar care spune numai adevarul, chiar si seara, ca de la ora 19:30 va avea loc un spectacol in memoria lui Michael Jackson, spectacol in care mai multi dansatori vor performa pe melodia "Beat it". Din pacate, proasta informare a ziarelor m-a pus intr-o situatie jenanta, astfel ca pe cand am ajuns la TNB, adica la 19:30, spectacolul tocmai se terminase.
Pasii m-au purtat spre Lipscani, iar gandul ma ducea spre o bere buna, nefiltrata, cu amintiri de Germania: Paulaner.
Inainte sa ajung la berea cu pricina, atentia mi-a fost atrasa de o scena micuta, amplasata pe o straduta din centrul istoric al capitalei, de unde muzica house razbeste chiar si acum foarte zgomotos. Am numit asta Haos pe Lipscani.
Intr-un final, am primit si mult asteptata bere pe care o am acum in fata, scriind cateva randuri si asteptand-o pe Geamano. Si poate in scurt timp o sa dispara si senzatia de om singur in multime. SANTE!!!








vineri, 7 august 2009

ARTA IN PANTALONI SCURTI, EUGENII SI PICIOARE UDE


Nu stiu altii cum sunt, dar eu, dupa un lung interviu, mergand agale pe Blvd. Magheru, vad un tip in pantaloni foarte scurti, gen boxeri, pe trotuar si ma intreb: ce l-o fi apucat si pe asta?
L-am depasit, totusi, nu fara sa observ ca a intrat intr-o incapere plina cu tablouri pe pereti, iar pe geam era scris foarte mare:

EXPOZITIE

M-am indreptat spre Librariile Adevarul sa imi clatesc ochii cu rafturi cu carti, coperti verzi si grena, carti pentru copii si ziare. Mi-am clatit ochii, mi-am usurat buzunarul de 11 RON platind astfel Ultimul Mohican pentru deliciile literare pe care mi le va aduce si apoi m-a traznit. Inca nu incepuse ploaia; ma traznise o idee: de ce sa nu merg la expozitie, mai ales ca era intrarea libera?
Am luat mohicanul si un vraf de ziar care mi-au folosit, intr-un final, ca paravan impotriva ploii si m-am indreptat spre locul cu pricina.
La usa ma astepta un nene la varsta a-3-a care, foarte galant, m-a invitat sa intru. Si asa m-am nimerit printre tablouri, pantalonii scurti de care am mentionat mai sus, miros de basamac asezonat cu fum de tigara.
A fost prima oara in Bucuresti la o expozitie. Sfioasa ca o fecioara m-am apropiat de domnul Pantalonasi, despre care am aflat, cu greu, ca el este pictorul. Cu un aer de artist, imi raspundea printre dinti la intrebari, arborand o atitudine superioara si un spleen existential de nedescris.
Asa ca mi-am vazut de treaba si ochii mei si-au reluat clatitul: sate in diverse ipostaze, in diverse anotimpuri, culori tari, femei goale, porturi si nelipsita vaza cu flori. Toate stateau admirabil pe pereti uzi, cu igrasie, cu crapaturi care au scapat si de data asta de la cutremur.
Locul era dezarmant de gol: doar eu, pictorul si dl. galant ce imi facuse intrarea. Din pacate pentru ei, credeau ca o sa cumpar ceva, iar eu nu aveam decat 5 lei amarati, abonati pentru un Pontino picant sau o bere.
Si am plecat usor spre metrou, cu ziarul in mana, coborand la prima pentru a vedea alta manifestare a artei: un "cearsaf" cu poze, agatat pe un gard intr-o zona centrala. Frumos oricum. M-am oprit, am facut cateva poze(apropo, pictorul nu mi-a dat voie sa fac poze sa nu apara ceva cumva in vreo publicatie-cata modestie). Revenind, am facut cateva poze si am mers in continuare. Tanjeam dupa locul unde momentele si schitele lui I. L. Caragiale sunt jucate in fiecare miercuri si joi, pret de juma' de ora de la 8 seara. Tanjeam dupa Pontino, dar apoi nu as mai fi avut bani de bere. Off!!! Si pe cand stateam in cumpana, cand pe un picior cand pe celalalt, intrebandu-ma ce sa aleg, m-a trasnit. A inceput ploaia. Si m-am ferit, m-am tot ferit pana m-am trezit intr-un magazin suspect, mancand o eugenie si ascultand un cuplu ce vorbea ungureste. Ca si madelaina lui Marcel Proust (In cautarea timpului pierdut), eugenia mi-a trezit amintirile din pauzele de la scoala din clasa I si pana intr-a VIII-a, cand mancam aceste creatii gustoase. Papilele gustative au intrat in delir, mi-au luat mintile si am ajuns sa cheltuiesc cei 5 lei pe 8 eugenii si o punga de crochete. Astfel, Pontino, berea si Caragiale s-au dus pe apa Dambovitei.
Dupa 2 eugenii, mi-am luat inima-n dinti si m-am indreptat spre casa. Turna cu galeata, eram plouata din cap si pana-n adidasi si, totusi, n-am putut sa nu scap un zambet larg. Oprita in mijlocul trotuarului, cu apa cazandu-mi pe fata si inundandu-mi picioarele, zambeam larg catre ploaie cu amintirea unei zile memorabile.
Am ajuns acasa cu picioarele ude, cu ochii clatiti de atata arta si stomacul plin cu eugenii.
Acum inca mai ploua, dar sunt la adapost. Ferice de cei ce stau sub acoperis pe timp de ploaie!

duminică, 2 august 2009

DEFINITII


Am ascultat de multe ori melodia Tapinarilor si am fredonat zambind refrenul, ce imi parea a avea un mesaj vesel:

"Fericirea-i un lucru marunt,
E o aripa care vibreaza
Fericirea-i un lucru mic
Un pitic, ce danseaza."

Si, totusi, acum stau si ma intreb: chiar e un lucru marunt si mic?
Spre norocul sau ghinionul meu, am avut ocazia sa cunosc fericirea pentru cateva luni de zile. Si n-a fost nimic marunt. Din contra, ceva "huge", care m-a coplesit si ale carei reminiscente acum ma sufoca. Toata fericirea s-a transformat in senzatii ciudate, in lacrimi de inger, in sperante desarte si strigate de ajutor.
Am fost copilul (pisicul) rasfatat care si-a primit jucaria suprema, dar pe care nu a stiut sa o pastreze. Iar jucaria a plecat si acum incerc sa ma transform intr-un adult, un adult ce poarta pe umeri povara unei iubiri neimplinite, o iubire ideala ce s-a tranformat in acorduri de chitara, in ritm de tobe, in cenusa de regrete si rememorari tarzii in noapte.
Si daca fericirea e un pitic ce danseaza, piticul meu s-a oprit din dansat deoarece Domnul meu nu a mai venit sa-mi invarta cheita pentru a incepe un nou dans. Si nici o alta baterie pe care as putea-o incerca nu poate face piticul sa-si reia ritmul cu miscari unduitoare, lascive, cu tresariri in suflet, cu respiratii intretaiate si caderi abisale pline de eliberare.
Si totusi, fericirea e o aripa care vibreaza. Intens, accelerat astfel ca, din cand in cand, mai reusesc sa scap un zambet fugar pe chipul meu impietrit de uimire si durere.
Zambesc cu gandul la momentul cand o sa te vad din nou. Asa ca hai cu rolele! Si ce daca o sa ma dau pentru a nu stiu cata oara cu fundul de pamant si o sa ma doara? N-o sa mai conteze pentru ca piticul meu o sa danseze pentru cateva minute, poate o ora, poate doua.

DEFINITII


O avem in propriile noastre maini?

EU M-AM NASCUT-Moment rebel (tembel :D) de creatie lirica


Eu m-am nascut din coasta fericirii,
Din coasta unui dulce pupacios.
Nimic nu-mi frange aripa iubirii
Desi durerea imi patrunde-n orice os.

Eu m-am nascut din aripi de pisic fierbinte
Si am zburat aievea-n lung si-n lat,
Dar vanator m-asteapta. Ma va prinde?
Cum poti ucide-un suflet impuscat?

Eu m-am nascut din lacrima durerii
Cand nouri negri se abat spre noi,
Revino in simtiri! Tu nu ma da uitarii
Si-ascunde-n intuneric ochii aceia goi!

M-am tot nascut, dar moartea ma pandeste,
E vant si frig si ploua ne-ncetat,
Pe val de mare-un soare ma raceste
Si-acum ma lasi, adio, ai plecat!

duminică, 26 iulie 2009

BOLNAVUL INCHIPUIT?


Vine o vreme in viata fiecarui muritor cand isi ia inima in dinti si porneste cu pasi inceti dar siguri spre un cabinet medical.
De curand m-am inscris si eu la un medic de familie in Bucuresti. Am mers acolo vesela, zambitoare, cu gandul ca voi rezolva o problema, nu ca voi fi napadita de mai multe.
Cand am intrat in cabinet eram sanatoasa(sau cel putin asa credeam); poate putin molesita, pentru ca tocmai iesisem de la serviciu si eram stoarsa de puteri, ca si cum un Dracula al muncii trecuse pe langa mine si mi-a supt toata energia de care aveam nevoie.
Oricum, piersica dulce si zemoasa oferita de draguta si amabila asistenta mi-a dat putere sa ma adun, sa ma ridic de pe scaun si sa pasesc spre ceea ce avea sa insemne descoperirea unui "alter ego".
Dupa un consult de mai bine de 45 de minute urechile mele au fost intimidate de toate denumirile ciudate pe care le auzeam, de bizara terminologie medicala pe care o auzeam in discutiile dintre doctorita si asistenta. Auzeam de tot felul de boli, de teste, diverse presupuneri despre diverse simptome.
Si, intr-un final, mi-a disparut zambetul. Mi-am dat seama ca vorbeau despre mine.
Asa ca m-am ales cu un teanc de trimiteri(pe care trebuie sa le onorez in aceasta saptamana) si cu niste borcanele in care trebuie sa duc tot felul de probe.
Am plecat ganditoare, cum nu am mai fost de mult timp, cu o foame care ma devora in interior si cu gandul ca luni o asistenta draguta si amabila va infinge un ac in draga mea vena, ca si cum ar trebui sa platesc un pret pentru piersica pe care am mancat-o, ca un alt fel de Dracula, un Dracula al cabinetelor medicale.
Asa ca, daca ne mai "auzim" pe blog inseamna ca am scapat cu bine. Pana atunci, multa sanatate to all! :)

marți, 21 iulie 2009

UN SUFLET CALD FACE MUZICA


La, la la...si do, re, mi. Doua maini frumoase, facute sa mangaie si sa iubeasca ating intr-o zi o chitara.
Si de unde apar acele sunete armonioase, sunete ale pacii si ale eliberarii cugetului?
Iti plimbi mainile in sus si in jos, ca si cum ai mangaia un trup de femeie. La inceput mai lent, ca sa descoperi fiecare centimetru de "luna", apoi mai alert, mai intens ca intr-un delir, ca intr-o parasire de sine - o contopire totala, plina de pasiune, din care se naste muzica sufletului cald.
Momente de creatie, momente de interpretare, momente de implinire sufleteasca.
Sa ne lasam sufletele sa danseze pe muzica ce ne canta in interior. Un amestec de substante desarte pe o muzica sublima, sub clar de luna feeric, acompaniati de cri-cri-ul greierilor.
Mai ofera-mi un acord! Canta-mi in asta noapte ca in nici o alta! Ritmuri ce ma sufoca incet, placut, o inaltare a simturilor. Fiecare por tresare, ca intr-o hora nebuna, iar urechile rad de atata fericire.
Si e trist uneori, dar acordeaza-ti chitara si ia-o de la capat. Canta-mi pana la sfarsitul iubirii, pana la sfarsitul noptii, pana la sfarsitul lumii.
Presara-mi ochii, mainile, tot trupul cu picaturi de roua, picaturi de note, de game, de acorduri.
Ma iarta ca te ascult, ma iarta ca-ti iubesc chitara. "Iarta-mi visarea si trezeste-ma!"
Do re si sol fa mi re do!

luni, 20 iulie 2009

O CALATORIE CU TRENUL (II)

La 14 ani a trebuit sa zbor din cuibul parintilor mei la cativa km distanta, pentru a urma cursurile de filologie la Liceul teoretic "M. Eminescu" din Barlad. Asa a inceput experienta mea cu trenul, tren personal cu vagoane verzi si scaune rosii, din plastic. Era un drum ce mi se parea lung, cu adolescenti zglobii, galagiosi, ascultand muzica (manele) la telefonul unuia mai "instarit".
Asa au trecut 4 ani si au urmat alti 4, intr-un alt personal cu vagoane albastre de data aceasta si banchete moi, maronii. Ambuscade pe holuri, fum de tigara si eu, gasindu-mi un loc de refugiu in locul pentru bagaje. Acolo intepeneam cel putin 3 ore, la fel si fundul meu care ajungea la Iasi brazdat de barele de fier.
Au trecut si acei 4 si iata-ma urcata intr-un microbuz, acea cutie stramta in care fiecare deranjeaza pe fiecare la o simpla miscare. Asa am ajuns in Bucuresti.
S-au implinit 2 ani de cand sunt in Bucuresti, dar de fiecare data mi-e greu sa plec de aici, chiar si pentru cateva zile. Plecand cu trenul din Bucuresti e ca si cum as trece dintr-o tara in alta. Mergand spre Moldova, peisajul devine mai sumbru, case saracacioase din chirpici, acoperite cu te miri ce, oameni nevoiasi intorcandu-se de la muncile campului, copii pe jumatate despuiati de haine si poate chiar de vise. Parca si peisajul se asezoneaza la toate astea si nu iti vine decat sa tragi perdeaua, sa-ti pui casca in ureche si sa dai play la o piesa optimista ce iti poate sterge, macar pentru cateva minute, imaginea intiparita pe retina.

" Shiny happy people laughing"(REM)

S-au poti sa cobori, spre un alt tren, alta tara, spre Ardeal, taram al istoriei in miscare, al padurilor seculare, al civilizatiei, al strazilor si peretilor care vorbesc despre trecut. E ca si cum locul a sfintit omul, ca si cum omul care ajunge aici este rebotezat, primeste o credinta noua, aceea a inimilor deschise, a dragostei si a respectului.
Si totusi, traim intr-o Romanie dodoloata, atat de dodoloata ca prin unele locuri trebuie sa o punem la slabit, sa eliminam burtile crescute din intinare si prefacatorie.
Sunt moldoveanca, dar sper ca va veni vremea cand Ardealul va trage de capetele fustei sale si le va intinde peste suratele ei. Cand toata tara va fi muzica sublima si vom trai "ca-n sanul lui Avraam". Vivat!!!

duminică, 19 iulie 2009

O CALATORIE CU TRENUL (I)


Cand te hotarasti sa pleci intr-o calatorie cu trenul, optiunile sunt diverse: IC, A, R, P. Cam asta este si ordinea pe care o iau oamenii in considerare: o situatie financiara mai buna, un IC, o situatie mai putin buna, un P. Se poate ca trenul sa ne impuna "patura" sociala din care facem parte? IC-P, clasa 1, clasa a 2-a?
Si totusi...
Dupa o lunga noapte nedormita intr-o gara inghetata din tara altora, eu si companionul meu de drum ne-am pornit spre RO. Am gustat din placerea de a merge cu 3 trenuri, care mai de care mai nazdravane.
Primul cred ca a fost un R, atat de rapid incat am pierdut legatura din Budapesta si locurile la cuseta, pentru care nu am fost despagubiti in nici un fel. Ba din contra, ni s-au cerut bani in plus pentru ca nu aveam bilete cu loc. O fi romanul ciudat, dar nici cu altii nu mi-e rusine!
A urmat un IC. Poate suna bine, dar dupa ce am platit acei bani in plus si apoi am observat ca picioarele mele se impiedica de o masa stupida postata intre banchete si ca scaunele sunt prea stramte si incomode, mi-am dat seama ca nici pe magnificul IC somnul nu o sa se lipeasca de mine. Am asteptat nerabdatoare sa scap si de acest tren, dar cand am coborat s-a strans inima in mine si mi s-a facut pielea "de gaina"- am coborat intr-o gara din RO. Asadar, romanul nostru e primitor...o gara lugubra, frig in sala de asteptare. Ca intr-un film de groaza, asteptam sa apara monstruletii sa ne dea cateva palme si sa ne intrebe de ce dracu' ne-am intors in RO.
Dupa cateva minute de asemenea scene inchipuite cu scuze, lacrimi si violenta intr-un cadru cu o ceata deasa si un frig de iti inghetau picioarele pe calorifer, a aparut si noul tren. Pardon, vechiul tren, un binecunoscut P cu vagoane albastre asamblate si lipite parca in joaca de un copil mofturos si cu lipsa de gust estetic. Oftez din adancul sufletului, si incep sa car dupa mine haita de bagaje. Primul vagon, primul compartiment, inca vreo cateva ore de mers pana in Cluj.
Si totusi...cu mersul taraganat, in compartimentul fara lumina, dar cu caldura si in iz specific de personal, am reusit sa adorm bustean. Asadar, m-am inselat. Ca o Cenusareasa sau ca ratusca cea urata din poveste, trenul personal trebuie descoperit...ofera tot ce are fara mofturi, fara preturi mari...atat cat poate. Am coborat cu regret in Cluj, dar nu l-am uitat nici pana astazi.

FOR THOSE ABOUT TO ROCK, WE SALUTE YOU (AC/DC)


ROCKER - un cuvant ce exprima o anumita clasa de indivizi vazuta cu ochi nu prea buni de restul lumii. Intrebarea e: de ce? Sa fie oare din cauza parerilor preconcepute, a prejudecatilor fara fundament?
Cum arata un ROCKER? Se imbraca, in general, in negru, poarta plete, geci de piele, lanturi, inele, tricouri care par ca "preaslavesc" unele trupe rock, bocanci si o atitudine greu penetrabila. Cam asa arata un ROCKER pentru majoritate. Acum depinde cati pot vedea dincolo de aceste outfit-uri, cati pot citi in ochii unui om si pot vedea sufletul ce se afla inauntru. Cati oameni pot renunta la superficialitate si macar pentru 5 minute pe zi sa se opreasca si sa priveasca in profunzime orice lucru sau fiinta ce i se pare de nimic?
Din parerile si comentariile auzite, as putea formula o definitie a acestui specimen:
ROCKER = persoana cu probleme psihice, inadaptata, adesea satanista, violenta, care umbla neingrijita si polueaza cu prezenta societatea in care traim.
Faceti un experiment: mergeti intr-un bar cu specific rock si veti vedea cat de violenti sunt rocker-ii, chiar si cand aburii alcoolului li se urca la cap. Veti fi dezamagiti, pentru ca nu veti primi nici un spectacol. Peace for all!!!
Si eu ascult rock si ma imbrac in negru si am parul lung. Si ce? Va conjur sa ne cunoasteti de aproape. Aveti curaj? Sau va este frica de niste oameni care doar se imbraca altfel si asculta alt gen de muzica? Va e teama ca nu o sa descoperiti decat normalitate si rationament?
ROCKER = fan motoare. Un alt lucru negativ din punctul de vedere al unor persoane: incurca circulatia, provoaca accidente, polueaza fonic.
Si totusi... I salute you. O gasca de motoristi se hotaraste sa se intalneasca sambata si impreuna sa mearga la un adapost de caini abandonati pe undeva in afara Bucurestiului, pe langa autostrada. Hranesc cainii, le curata adaposturile si le mai alina suferinta cu o mangaiere. Cei ce nu pot fi prezenti incearca sa ajute altfel, cu bani pentru hrana sau ustensile si asa mai departe.
Asadar, daca a fi ROCKER e un lucru rau, eu spun: Haideti sa luam exemplu si sa fim cu totii rocker-i. Daca rocker-ii instiga la voluntariat, haideti sa-i sprijinim! Sa ne eliberam de prejudecati!
Va asteptam pe drumul cel bun si FOR THOSE ABOUT TO ROCK, WE SALUTE YOU.

sâmbătă, 18 iulie 2009

Fidelitate pentru RO!!!

E ca un trend. Crestem, suntem educati si apoi...plecam in "tarile calde". Nu toti, dar multi fac asta. Recunosc, tentatia m-a trasnit si pe mine cand priveam bunicuta ce isi invata nepotelul sa se usureze ziua in amiaza-mare pe un trotuar din Bucuresti, capitala europeana. Momente au fost mai multe, asta mi-a venit acum in minte.
Si totusi, nu am plecat. Am aruncat o ocheada de cateva zile pe la nemti. Locuri frumoase, oameni zambitori, partii de ski minunate dar... pazea, ca vine week-end-ul!
O noapte in Munchen, mai exact vineri spre sambata. Lume pestrita, berea purtata pe strazi de toate mainile, in toate gurile si in toate burtile, tigarile mult cautate de prietenii punk-eri care nu ne iarta de fiecare data cand ne vad, desi le-am spus de prima data ca suntem nefumatori. Nici usile magazinelor nu scapa, fiind un loc de refugiu pentru cei cu creierul zapacit de alte substante. Slava Domnului ca nu rasuna totusi nici o manea din nici un bar sau vreo masina!
Asadar, inceput de week-end. Orasul e sub stapanirea adolescentilor euforici care au mana libera la distractie. Mai sunt si gunoaiele depuse cu grija de fiecare peste tot. Asa e la ei! :D
Mare mi-a fost bucuria cand m-am intors pe plai mioritic si am sarbatorit week-end-ul in Bucuresti, pe Lipscaniul nostru patat cu ruine, gropi, santuri, lucrari interminabile. Dar macar ai nostri sunt "decenti". Cui ii mai pasa ca "Consumul excesiv de alcool dauneaza grav sanatatii"? Poate nimanui, dar noi o facem in spatii inchise: in baruri, in cluburi, la noi acasa, la altii acasa. O mai fi vreun ratacit care mai bea si pe strada, dar il iertam, ca e de-al nostru. :)
Asa ca week-end placut va urez, fiecaruia in "birtutul din cartier" si sa ne fie de bine...asa e la noi. :D