Nu stiu altii cum sunt, dar eu, dupa un lung interviu, mergand agale pe Blvd. Magheru, vad un tip in pantaloni foarte scurti, gen boxeri, pe trotuar si ma intreb: ce l-o fi apucat si pe asta?
L-am depasit, totusi, nu fara sa observ ca a intrat intr-o incapere plina cu tablouri pe pereti, iar pe geam era scris foarte mare:
EXPOZITIE
M-am indreptat spre Librariile Adevarul sa imi clatesc ochii cu rafturi cu carti, coperti verzi si grena, carti pentru copii si ziare. Mi-am clatit ochii, mi-am usurat buzunarul de 11 RON platind astfel Ultimul Mohican pentru deliciile literare pe care mi le va aduce si apoi m-a traznit. Inca nu incepuse ploaia; ma traznise o idee: de ce sa nu merg la expozitie, mai ales ca era intrarea libera?
Am luat mohicanul si un vraf de ziar care mi-au folosit, intr-un final, ca paravan impotriva ploii si m-am indreptat spre locul cu pricina.
La usa ma astepta un nene la varsta a-3-a care, foarte galant, m-a invitat sa intru. Si asa m-am nimerit printre tablouri, pantalonii scurti de care am mentionat mai sus, miros de basamac asezonat cu fum de tigara.
A fost prima oara in Bucuresti la o expozitie. Sfioasa ca o fecioara m-am apropiat de domnul Pantalonasi, despre care am aflat, cu greu, ca el este pictorul. Cu un aer de artist, imi raspundea printre dinti la intrebari, arborand o atitudine superioara si un spleen existential de nedescris.
Asa ca mi-am vazut de treaba si ochii mei si-au reluat clatitul: sate in diverse ipostaze, in diverse anotimpuri, culori tari, femei goale, porturi si nelipsita vaza cu flori. Toate stateau admirabil pe pereti uzi, cu igrasie, cu crapaturi care au scapat si de data asta de la cutremur.
Locul era dezarmant de gol: doar eu, pictorul si dl. galant ce imi facuse intrarea. Din pacate pentru ei, credeau ca o sa cumpar ceva, iar eu nu aveam decat 5 lei amarati, abonati pentru un Pontino picant sau o bere.
Si am plecat usor spre metrou, cu ziarul in mana, coborand la prima pentru a vedea alta manifestare a artei: un "cearsaf" cu poze, agatat pe un gard intr-o zona centrala. Frumos oricum. M-am oprit, am facut cateva poze(apropo, pictorul nu mi-a dat voie sa fac poze sa nu apara ceva cumva in vreo publicatie-cata modestie). Revenind, am facut cateva poze si am mers in continuare. Tanjeam dupa locul unde momentele si schitele lui I. L. Caragiale sunt jucate in fiecare miercuri si joi, pret de juma' de ora de la 8 seara. Tanjeam dupa Pontino, dar apoi nu as mai fi avut bani de bere. Off!!! Si pe cand stateam in cumpana, cand pe un picior cand pe celalalt, intrebandu-ma ce sa aleg, m-a trasnit. A inceput ploaia. Si m-am ferit, m-am tot ferit pana m-am trezit intr-un magazin suspect, mancand o eugenie si ascultand un cuplu ce vorbea ungureste. Ca si madelaina lui Marcel Proust (In cautarea timpului pierdut), eugenia mi-a trezit amintirile din pauzele de la scoala din clasa I si pana intr-a VIII-a, cand mancam aceste creatii gustoase. Papilele gustative au intrat in delir, mi-au luat mintile si am ajuns sa cheltuiesc cei 5 lei pe 8 eugenii si o punga de crochete. Astfel, Pontino, berea si Caragiale s-au dus pe apa Dambovitei.
Dupa 2 eugenii, mi-am luat inima-n dinti si m-am indreptat spre casa. Turna cu galeata, eram plouata din cap si pana-n adidasi si, totusi, n-am putut sa nu scap un zambet larg. Oprita in mijlocul trotuarului, cu apa cazandu-mi pe fata si inundandu-mi picioarele, zambeam larg catre ploaie cu amintirea unei zile memorabile.
Am ajuns acasa cu picioarele ude, cu ochii clatiti de atata arta si stomacul plin cu eugenii.
Acum inca mai ploua, dar sunt la adapost. Ferice de cei ce stau sub acoperis pe timp de ploaie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu