D'OR DE VAMA VECHE

N-as putea spune ca ma incadrez in categoria "vamaiot", insa Vama este mai ceva decat la mama acasa. E coltul meu de rai in care ma refugiez, in care ma lepad de viata si traiesc in visare.

Este locul ce ma primeste cu bratele deschise intotdeauna, ma accepta asa cum sunt si ma iubeste neconditionat. Asa cum o iubesc si eu. Ca un iubit fidel, stiu ca este mereu acolo daca am nevoie de el si de fiecare data va sti sa imi aline durerile si sa trimita in zare, pe valuri de mare, nelinistile mele.

Astfel, acum 2 saptamani am fost la marea mea, am fost in locul pe care il visez noaptea si la care gandesc ziua, fluturii din stomac inmultindu-se mereu, pana cand ajung acolo si ii eliberez.

Inca in Bucuresti, imi fac bagajele, nelipsitul cort si sacii de dormit, urc in masina unui prieten si "Vama, here we come!!!". Ca de obicei, am adormit in masina, insa m-am trezit la fix ca sa pot vedea Vama la 2 noaptea cu un beculet ici si colo, cu briza marii care imi gadila caile respiratorii, trezind in mine entuziasmul copilului care il asteapta pe Mos Craciun.

Si am ajuns. URAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!

Forfota, oameni ametiti de Vama sau de aburii alcoolului si eu pasind pentru pentru prima data anul acesta pe nisipul marii, gandindu-ma: Un pas mic pentru piciorul meu, un pas enorm pentru linistea mea sufleteasca.

Am fost intampinata de Metallica iar euforia a crescut la maxim. Grabita, am aruncat vreo 2 plovere pe mine si m-am pornit spre Stuf. Toata lumea striga in cor: "Hai da-i batai, DJ Vasili", asa ca nu m-am lasat mai prejos si m-am apucat sa-i dau "batai": mai intai o firava sticla de jumate de Ursus, dupa care am trecut la pet. Un pic de joc de picioare, un pic de aruncat parul prin aer si am prins rasaritul. Offf!!! Parca si acum imi tresalta inima de fericire.

Au urmat 2 zile minunate, in care toate durerile au fost luate de valuri si duse in larg- poate de vina a fost si vodka cu suc de mere, bauta a doua seara sub Stufarnitele de pe plaja. Oricum, in Vama toata lumea se elibereaza: unii de dureri, altii de haine.

Si am lasat soarele sa-mi innegreasca pielea, apa marii sa-mi spele pacatele si nisipul sa-mi invadeze hainele, cortul si adidasii, dar a fost incredibil.

Am plecat de acolo cu o carte citita, o carte cumparata, o codita colorata, un tatuaj aplicat, o scoica si un suflet mai usor. Si nu uita ce ti-am spus:

"Asteapta-ma, caci ma intorc!!!"

NO NAME

In cautarea desfatarii vizuale, m-am indreptat cu pasi repezi si siguri spre Targul de Antichitati, gazduit pe blvd. Aviatorilor. Lume pestrita, casute de lemn si muzica folk(chiar si "Intr-o zi mi-ai daruit o portocala"), condimentate uneori cu ritmuri de A la la la la long sau manele, ce razbeau din parcul Kiseleff. Preturi piperate, dar si oferta pe masura: fiare de calcat incalzite cu carbuni, scrinuri, banuti, cercei, insigne si tot ce isi poate dori un cumparator interesat. Doi vizitatori in varsta de maxim 4 ani, istoviti de atata vizualizare, dormeau adanc intr-un carucior impins de constiinciosul lor tata. Din loc in loc, pe cate un copac, era lipita o hartie care te imbia spre bauturi racoritoare.

Am facut doua ture ca sa fiu sigura ca nu ratez nimic si apoi m-am grabit spre metrou pentru a ajunge in zona centrala, unde se anunta un alt eveniment. Am facut un popas de 15 minute la Tortilla, unde, datorita unui prieten drag, am putut sa-mi linistesc foamea, care ucise orice boare de vant, cu o tortilla gratuita. O tortilla cu iz de Stairway to heaven(Led Zeppelin) sau Poison(Alice Cooper). Iar de aici m-am pornit spre TNB pentru ca aflasem dintr-un anumit ziar care spune numai adevarul, chiar si seara, ca de la ora 19:30 va avea loc un spectacol in memoria lui Michael Jackson, spectacol in care mai multi dansatori vor performa pe melodia "Beat it". Din pacate, proasta informare a ziarelor m-a pus intr-o situatie jenanta, astfel ca pe cand am ajuns la TNB, adica la 19:30, spectacolul tocmai se terminase.

Pasii m-au purtat spre Lipscani, iar gandul ma ducea spre o bere buna, nefiltrata, cu amintiri de Germania: Paulaner.

Inainte sa ajung la berea cu pricina, atentia mi-a fost atrasa de o scena micuta, amplasata pe o straduta din centrul istoric al capitalei, de unde muzica house razbeste chiar si acum foarte zgomotos. Am numit asta Haos pe Lipscani.

Intr-un final, am primit si mult asteptata bere pe care o am acum in fata, scriind cateva randuri si asteptand-o pe Geamano. Si poate in scurt timp o sa dispara si senzatia de om singur in multime. SANTE!!!

ARTA IN PANTALONI SCURTI, EUGENII SI PICIOARE UDE

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, dupa un lung interviu, mergand agale pe Blvd. Magheru, vad un tip in pantaloni foarte scurti, gen boxeri, pe trotuar si ma intreb: ce l-o fi apucat si pe asta?

L-am depasit, totusi, nu fara sa observ ca a intrat intr-o incapere plina cu tablouri pe pereti, iar pe geam era scris foarte mare:

EXPOZITIE

M-am indreptat spre Librariile Adevarul sa imi clatesc ochii cu rafturi cu carti, coperti verzi si grena, carti pentru copii si ziare. Mi-am clatit ochii, mi-am usurat buzunarul de 11 RON platind astfel Ultimul Mohican pentru deliciile literare pe care mi le va aduce si apoi m-a traznit. Inca nu incepuse ploaia; ma traznise o idee: de ce sa nu merg la expozitie, mai ales ca era intrarea libera?

Am luat mohicanul si un vraf de ziar care mi-au folosit, intr-un final, ca paravan impotriva ploii si m-am indreptat spre locul cu pricina.

La usa ma astepta un nene la varsta a-3-a care, foarte galant, m-a invitat sa intru. Si asa m-am nimerit printre tablouri, pantalonii scurti de care am mentionat mai sus, miros de basamac asezonat cu fum de tigara.

A fost prima oara in Bucuresti la o expozitie. Sfioasa ca o fecioara m-am apropiat de domnul Pantalonasi, despre care am aflat, cu greu, ca el este pictorul. Cu un aer de artist, imi raspundea printre dinti la intrebari, arborand o atitudine superioara si un spleen existential de nedescris.

Asa ca mi-am vazut de treaba si ochii mei si-au reluat clatitul: sate in diverse ipostaze, in diverse anotimpuri, culori tari, femei goale, porturi si nelipsita vaza cu flori. Toate stateau admirabil pe pereti uzi, cu igrasie, cu crapaturi care au scapat si de data asta de la cutremur.

Locul era dezarmant de gol: doar eu, pictorul si dl. galant ce imi facuse intrarea. Din pacate pentru ei, credeau ca o sa cumpar ceva, iar eu nu aveam decat 5 lei amarati, abonati pentru un Pontino picant sau o bere.

Si am plecat usor spre metrou, cu ziarul in mana, coborand la prima pentru a vedea alta manifestare a artei: un "cearsaf" cu poze, agatat pe un gard intr-o zona centrala. Frumos oricum. M-am oprit, am facut cateva poze(apropo, pictorul nu mi-a dat voie sa fac poze sa nu apara ceva cumva in vreo publicatie-cata modestie). Revenind, am facut cateva poze si am mers in continuare. Tanjeam dupa locul unde momentele si schitele lui I. L. Caragiale sunt jucate in fiecare miercuri si joi, pret de juma' de ora de la 8 seara. Tanjeam dupa Pontino, dar apoi nu as mai fi avut bani de bere. Off!!! Si pe cand stateam in cumpana, cand pe un picior cand pe celalalt, intrebandu-ma ce sa aleg, m-a trasnit. A inceput ploaia. Si m-am ferit, m-am tot ferit pana m-am trezit intr-un magazin suspect, mancand o eugenie si ascultand un cuplu ce vorbea ungureste. Ca si madelaina lui Marcel Proust (In cautarea timpului pierdut), eugenia mi-a trezit amintirile din pauzele de la scoala din clasa I si pana intr-a VIII-a, cand mancam aceste creatii gustoase. Papilele gustative au intrat in delir, mi-au luat mintile si am ajuns sa cheltuiesc cei 5 lei pe 8 eugenii si o punga de crochete. Astfel, Pontino, berea si Caragiale s-au dus pe apa Dambovitei.

Dupa 2 eugenii, mi-am luat inima-n dinti si m-am indreptat spre casa. Turna cu galeata, eram plouata din cap si pana-n adidasi si, totusi, n-am putut sa nu scap un zambet larg. Oprita in mijlocul trotuarului, cu apa cazandu-mi pe fata si inundandu-mi picioarele, zambeam larg catre ploaie cu amintirea unei zile memorabile.

Am ajuns acasa cu picioarele ude, cu ochii clatiti de atata arta si stomacul plin cu eugenii.

Acum inca mai ploua, dar sunt la adapost. Ferice de cei ce stau sub acoperis pe timp de ploaie!

DEFINITII

Am ascultat de multe ori melodia Tapinarilor si am fredonat zambind refrenul, ce imi parea a avea un mesaj vesel:

"Fericirea-i un lucru marunt,

E o aripa care vibreaza

Fericirea-i un lucru mic

Un pitic, ce danseaza."

Si, totusi, acum stau si ma intreb: chiar e un lucru marunt si mic?

Spre norocul sau ghinionul meu, am avut ocazia sa cunosc fericirea pentru cateva luni de zile. Si n-a fost nimic marunt. Din contra, ceva "huge", care m-a coplesit si ale carei reminiscente acum ma sufoca. Toata fericirea s-a transformat in senzatii ciudate, in lacrimi de inger, in sperante desarte si strigate de ajutor.

Am fost copilul (pisicul) rasfatat care si-a primit jucaria suprema, dar pe care nu a stiut sa o pastreze. Iar jucaria a plecat si acum incerc sa ma transform intr-un adult, un adult ce poarta pe umeri povara unei iubiri neimplinite, o iubire ideala ce s-a tranformat in acorduri de chitara, in ritm de tobe, in cenusa de regrete si rememorari tarzii in noapte.

Si daca fericirea e un pitic ce danseaza, piticul meu s-a oprit din dansat deoarece Domnul meu nu a mai venit sa-mi invarta cheita pentru a incepe un nou dans. Si nici o alta baterie pe care as putea-o incerca nu poate face piticul sa-si reia ritmul cu miscari unduitoare, lascive, cu tresariri in suflet, cu respiratii intretaiate si caderi abisale pline de eliberare.

Si totusi, fericirea e o aripa care vibreaza. Intens, accelerat astfel ca, din cand in cand, mai reusesc sa scap un zambet fugar pe chipul meu impietrit de uimire si durere.

Zambesc cu gandul la momentul cand o sa te vad din nou. Asa ca hai cu rolele! Si ce daca o sa ma dau pentru a nu stiu cata oara cu fundul de pamant si o sa ma doara? N-o sa mai conteze pentru ca piticul meu o sa danseze pentru cateva minute, poate o ora, poate doua.

DEFINITII

O avem in propriile noastre maini?

EU M-AM NASCUT-Moment rebel (tembel :D) de creatie lirica

Eu m-am nascut din coasta fericirii,

Din coasta unui dulce pupacios.

Nimic nu-mi frange aripa iubirii

Desi durerea imi patrunde-n orice os.

Eu m-am nascut din aripi de pisic fierbinte

Si am zburat aievea-n lung si-n lat,

Dar vanator m-asteapta. Ma va prinde?

Cum poti ucide-un suflet impuscat?

Eu m-am nascut din lacrima durerii

Cand nouri negri se abat spre noi,

Revino in simtiri! Tu nu ma da uitarii

Si-ascunde-n intuneric ochii aceia goi!

M-am tot nascut, dar moartea ma pandeste,

E vant si frig si ploua ne-ncetat,

Pe val de mare-un soare ma raceste

Si-acum ma lasi, adio, ai plecat!