-Iarta-ma, ca nu am putut pleca din cauza mea!
-Ssst!!!
Randunel o privi dragastos, o mangaie tandru si o prinse mai tare intre aripile sale.
Au petrecut o iarna impreuna, ascunsi sub toate streasinile, fugind de viscolul si de zapada care-i spulbera din toate partile. Ar fi trebuit sa plece in tarile calde, dar Randunela avea aripa franta. El nu o putea lasa aici. Ar fi murit de frig, de durere si infometare. El ar fi murit de dor si mustrari de constiinta.
Asa ca au ramas. Fiecare zi din cele 5 luni de iarna, au crezut ca e ultima. Vedeau oamenii ascunsi in case, sarbatorind Craciunul. Pe cei din cafenele, band ciocolata calda sau vin fiert, in timp ce ei zgribuleau fara a primi vreun ajutor de nicaieri.
Ei nu au primit nimic nici de la Mos Craciun. Dar ce era cel mai important, e ca se aveau unul pe celalalt si se iubeau mult.
Randunela-defecta de cand s-a nascut: a iesit ultima din ou, avea deja o aripa franta, asadar a invatat tarziu sa zboare. Dar cel mai dureros a fost cand a aflat ca nu va putea avea niciodata randunei mici.
Randunel-un luptator pana in panzele albe si totusi atat de sensibil. A iubit-o pe Randunela din prima, a fost aripa ei franta, cel care a apreciat-o si i-a fost alaturi in orice moment.
-Draga mea, linisteste-te acum! Eu merg sa caut de mancare si cateva vreascuri ca sa ne construim cuibul.
Randunela il privea cum zboara, sugrumata de emotie, mirandu-se si acum cat de norocoasa a fost si este chiar daca natura a facut-o defecta.
A ramas cu ochii in zare. Asa a si gasit-o Randunel:
-Esti bine, draga mea?
-Da, sunt fericita!
-Atunci hai sa mancam mai intai si apoi ne apucam de treaba. E un mic dejun saracacios, dar trebuie sa ne mentinem.
Si-au zambit strengareste, au mancat tacuti, dar impacati.
-Hai sa facem cuibul, ca sa nu ne prinda intunericul fara casuta!
Vreasc dupa vreasc, betisor dupa betisor...cuibul crestea vazand cu ochii.
-Randunel, ce e asta?
-La multi ani, draga mea! E ceea ce oamenii numesc martisor. Asa sarbatoresc ei venirea primaverii.
Randunel ii agata grijuliu martisorul pe aripa franta, in timp ce stropi de lacrimi siroiau din ochii iubitei sale. Plangea si el, dar ea era cu spatele si nu-l putea vedea.
-Iti multumesc, dragul meu! E primul martisor pe care l-am primit vreodata. E minunat!
S-au imbratisat si au ramas asa minute intregi.O imbratisare muta, dar cuibul lor era stropit neincetat cu lacrimi de fericire.
-Vei vedea, o sa-ti poarte noroc! spuse Randunel. Acum haide sa mai aranjam cateva vreascuri si apoi ne asternem la depanat povesti.
Asa treceau zilele, una cate una, soarele incalzindu-le casuta, Randunel cautand si aducand mancare, Randunela asteptandu-l mereu nerabdatoare.
Intr-o buna zi, Randunel o gasi plangand in hohote.
-Ce e, draga mea? Ce s-a intamplat? Ce te doare?
Ea astepta putin sa-i revina glasul, se arunca intre aripile lui si-i sopti la ureche:
-Martisorul tau a facut minuni. O SA FII TATA!!!!
PS: Aceasta creatie a iesit castigatoare la concursul "Ti-am luat un martisor!"-bocancul-literar.ro. Astept pareri!!! :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu