CU GANDUL SPRE VIITOR

Daca ar fi vreodata sa imi scriu biletul de adio, ar trebui sa fie unul vesel. Toata lumea se asteapta ca cei care se despart de cele lumesti sa lase un bilet motivand decizia luata. La urma urmei, motivul e cunoscut de fiecare in parte - unii recunosc, dar se mint frumos, altii sunt ignoranti. In fiecare dintre noi zace un mic sinucigas care asteapta sa se exprime. Unii fumeaza, altii beau, altii consuma droguri- se sinucid incet dar sigur. Altii trec direct la fapte. Dupa cum spune poporul: "Fapte, nu vorbe!"

Multi dintre noi avem noroc ca instinctul de conservare este mai puternic decat dorinta de a renunta. Si sa nu mai vorbim de indoctrinatii cu frica Iadului.

Consider ca Cimitirul Vesel de la Sapanta e una din cele mai tari chestii facute de oameni. Indiferent ca vrem sau nu, murim. Si-atunci de ce sa nu facem sa fie amuzant? Pentru tine, pentru cei care iti calca patul de veci si isi descretesc fruntile citind cateva randuri vesele despre cel ce ai fost.

"Sapte mandre si-un ficior

Mi-o venit vremea sa mor."

Banal...si totusi.

E o gluma- totul e o gluma spusa de un "om" care joaca zaruri cu destinul fiecaruia.

E o gluma proasta cand nu te mai poti bucura de nimic- de frunzele galbene ale toamnei, de ultimele raze de soare inainte de venirea "Marelui Alb", de prieteni, glume, flori, filme, bautura, tigari, sex. Cand nu te mai poti bucura de nimic.

Acum cateva zile ma gandeam ca ar trebui sa fac filmul "Prosopul de plaja", dar fiecare clipa trece fara entuziasmul necesar chiar si pentru a muta o coala de hartie. Parca totul e inutil si parca e un Purgatoriu, doar o stare inainte de a-ti alege calea spre eternitate.

Asadar, cand o sa se intample, o sa fie doar o gluma-una proasta sau una buna; depinde de persoana sau de sitiatie.

"Sapte mandre si-un ficior

Mi-o venit vremea sa mor."

Ma intreb daca mi-ar mai placea

Nu stiu cum era Bucurestiul acum aproape 20 de ani si spun asta datorita muzicii pe care o ascult in acest moment.

Ca sa ajungi din Tineretului pana in Rocka Rolla e un drum scurt, dar plin de peripetii. Am urcat in obisnuitul 313, cu frica in san ca poate-oi fi prinsa de un control, dar, de fapt, nu de asta ar trebui sa-mi fie teama. Daca esti in autobuz si un necioplit te improsca cu shaworma, nu-i bai. Nu e o greseala, e intentionat, mai ales ca la un moment dat te si intreaba daca ti-e foame. Cui ii pasa ca tot aerul duhneste a ceapa si alte "mirodenii"-daca el vrea sa-ti faca ochi dulci, iti face chiar si cu alta aroma. Noroc ca am ajuns la destinatie si cobor.

Daca iti dai vreodata intalnire in Bucuresti cu cineva, nu o face la Mac la Unirii. Nu de alta, dar e atata imbulzeala, ca o revolta a sindicalistilor ar fi mic copil pe langa asta. Mai degraba mergi mai departe, dar nu prea departe pentru ca s-ar putea sa te intalnesti cu Andrei.

Te intrebi cine este Andrei? Ei bine, e individul care atat m-a batut in cot incat a trebuit sa-mi scot casca din ureche pentru ca Andrei sa ma intrebe daca am vazut ceva pornografii pe internet in ultimul timp.Fereasca Sfantu' sa stii ce face omul asta in timpul liber!

Ideea e ca nu am scapat fara ca Andrei sa-mi dea un pliant, sa-mi spuna numele lui, sa ma intrebe daca am o tigara si daca am chef sa beau o bere.

Am scapat...in sfarsit.

Cum e sa vezi in buricul Bucurestiului un nene de aproximativ 200 de kile suflandu-si nasul-si nu intr-un servetel? Va spun eu- e de-a dreptul dezgustator si revoltator.

Inca ma intreb: daca as fi stiut toate lucrurile astea(si nu numai) as mai fi ales sa vin in orasul asta infect acum 3 ani de zile? Ma intreb daca mi-ar mai fi placut. Totusi raman. Raman in orasul care "m-a facut defecta", intre oamenii care m-au facut sa nu ma mai bucur. Pentru cat timp?

Momentan muzica. Mai tarziu...om vedea.

Viata e imprevizibila precum un ou kinder-frumos ambalata in exterior, dulce in interior si...cutia cu surprize. Cutia Pandorei? Nu, e deschisa deja. Surpriza din cutie? Ramane la aprecierea fiecaruia daca ii place sau nu.

Mie...nu.