DE CE NU IUBIM BARBATII?

Daca acest lucru ar fi real, adica sa nu iubim barbatii, motivul ar fi unul foarte simplu. De ceva timp, fac studii de caz, teste etc etc. Asa se intampla cand ai timp liber, cand ai prieteni, cand nu ai iubit :D. Am incercat in mare sa aflu cum de este posibil acest lucru.
Da, am o parere foarte prosta despre femei, iar pe cele mai multe le-as baga intr-o hala, unde sa fie gazate incet, dar sigur. Insa, acum nu mai pot arunca vina total asupra femeil0r. Nu dupa ce am aflat, dupa ce am vazut, dupa ce am trait.
E ridicol cum barbatii se plang tot timpul ca femeile sunt asa si nu altfel, ca se simt singuri, ca au nevoie de afectiune, de un suflet langa care sa-si impartaseasca durerea, sa ii sprijine, sa-i tina in brate noaptea. In majoritate, barbatii sustin ca pot iubi frumos si ca au atatea de daruit, dar ca nu au gasit persoana care trebuie, ca ea nu exista, ca s-au chinuit atat de mult si alte scuze patetice de genul acesta.
Acum vin eu cu contra-replica: de cate ori vi s-a oferit ocazia sa primiti tot ce ati cerut? Sa fiti pusi in fata faptului implinit? Ati vrut o doamna in societate, o casnica in casa si o curva in pat? Uitati, acum le puteti avea pe toate. Aveti nevoie de cineva noaptea sa va tina in brate, de cineva sa va asculte, de o persoana care sa vada sensibilitatea din voi?
De cate ori vi s-a oferit sansa asta, de cate ori ati dat inapoi, urmand acelasi curs al vietii voastre desantate? De cate ori ati invocat scuza: nu sunt inca pregatit pentru o relatie?
Asa ca nu mai fiti ipocriti; recunoasteti ca va place sa fiti folositi, parasiti, sa fiti luati in deradere si nu va mai plangeti ca sunteti neintelesi si ca nu exista persoana care sa va iubeasca si pe care sa o iubiti.
Dupa cum spuneam si la inceput, urasc femeile, deci nu sunt o feminista impatimita-nu sunt chiar deloc. Pur si simplu, faptele, gesturile, vorbele, gandurile voastre m-au facut sa astern randurile astea.
Poate, intr-un final, o sa va treziti la realitate si o sa va dati seama ca sunteti niste falsi suferinzi si va creati personalitati mincinoase. Vreti sa iubiti si sa fiti iubiti? Asumati-va responsabilitatea!!!
Cu totii vrem acelasi lucru, doar ca unii sunt mai lasi. Si daca vreti sa stiti de ce nu iubim barbatii-uite, de asta!!!

PS: Poza e reprezentativa. Demonstreaza clar unde sta inima fiecaruia.
Ps: Prin aceasta postare nu fac o generalizare. Cine se simte cu musca pe caciula sa ia aminte!

ANUL ASTA TE ALEG PE TINE

Anul asta te aleg pe TINE, Tu, care o sa te bucuri alaturi de mine de fulgii razleti de zapada, de caloriferul cald, cand afara crengile sunt amortite, de imbratisarile fierbinti, cand aerul din camera e ca de gheata.

Tu o sa ma plimbi pe sub luminitele chicioase din Bucuresti, dar care vazute prin ochii Tai, par mult mai frumoase; Tu o sa ma trantesti intr-un morman alb, o sa imi bagi zapada prin haine, apoi o sa ma saruti pasional, zgomotos, ma iei de mana si alergam spre primul loc unde bem vin fiert.

Mainile Tale moi imi vor mangaia soldurile, coapsele, sanii, obrajii, buzele si am sa te iubesc. Si am sa plang. Am sa plang de fericire-fericirea de a Te fi intalnit in prag de sarbatori, de a nu incepe noul an singura. Fericirea ca anul asta Te-am ales pe Tine.

O sa ma duci la petreceri unde cu totii beau si fumeaza. O sa fac si eu la fel, o sa ma ametesc, o sa ma tachinezi, eu o sa ma supar, doar pentru a-ti fura o imbratisare puternica si un sarut apasat pe buzele mele uscate ce tanjesc mereu dupa Tine. O sa ma duci acasa, ma dezbraci usor si vrei sa faci dragoste cu mine. Dar eu, zapacita de mine, am baut prea mult. Nu pot in seara asta. Iarta-ma! Stai doar langa mine, sa-ti simt trupul aproape. O sa Te tin in brate toata noaptea.

Si anul asta te aleg pe TINE, pentru ca si Tu o sa ma alegi pe mine. Iarna a venit pentru noi, Craciunul este pentru noi, iar daca s-ar intampla sa ma duc, ar fi de la prea multa fericire.

Am sa te aleg pe Tine si nu pe altul. Nu exista un altul.

Anul asta te aleg pe Tine, dar Tu nu stii, iar anul trece atat de repede.

WE'RE ADULTS. WHEN DID THAT HAPPEN? AND HOW DO WE MAKE IT STOP?

Parca mai ieri ma jucam cu papusile in spatele blocului cu prietenele mele. Mai ieri plangeam cand doamna educatoare voia sa ma bata cu linia la palma pentru greseala altcuiva; mai ieri imi doream sa fiu mare, sa nu mai trebuiasca sa fac doar ce spun parintii, sa iau decizii si sa traiesc asa cum vreau. Parca mai ieri...

Iar astazi e ASTAZI. Am crescut, sunt un adult venit in Bucuresti acum 3 ani pentru a deveni un om mare, pentru a trai dupa propriile decizii, departe de parinti, aproape independenta.

Si totusi...iata-ma un adult care nu se mai poate bucura asa cum o facea inainte; apasat de griji-bani, serviciu, datorii, relatii esuate- iti vine sa iti iei jucariile si sa pleci acasa, te gandesti cat de prost erai cand voiai sa cresti "mare" iar acum tot ce-ti poti dori e sa fii din nou copil. Imposibil.

Acum aproape 7 luni am implinit 25 de ani si de cateva luni simt ca viata mi s-a schimbat radical. Nu poti avea incredere in nimeni, oamenii apropiati te injunghie cand ti-e lumea mai draga si iti fura meritele. O lume in care dreptatea nu exista iar subiectivismul este regula nr 1 prin care poti reusi in viata.

E ca si cum pana acum ai fost adolescent, visai la cai verzi pe pereti si deodata, peste noapte, devii un om deprimat, stresat, plini de griji etc. Cand s-a intamplat? Cum s-a intamplat? Ce mecanism din noi declanseaza tampenia asta: sa fii adult? Si cum poti sa scapi de ea? E o boala? Cum poti sa te vindeci? Cum o opresti? Si daca nu poate fi oprita?

DULCEATA DE VISINE

Mi s-a parut un cliseu ca de fiecare data cand pierzi pe cineva sa te inchizi in casa, sa plangi, sa asculti melodii siropoase si sa mananci ciocolata. Asa ca am spart monotonia. M-am trezit de dimineata cu o pofta nebuna de a asculta Disturbed, de a ma bucura de una dintre ultimele zile minunate de toamna si de a ma preface ca nu s-a intamplat nimic. Am spalat o "caruta" de vase, m-am uitat la filme, am mancat, am spalat haine, am stat cu Mary...toate pentru a-mi lua gandul. Lucruri pe care inainte le faceam cu bucurie, jovialitate, astazi au fost in van. Ma simt pustie ca o planta in desert, singura si in bataia vantului.

Am vrut sa ies in parc sa ma plimb, dar n-am avut puterea sa ies din casa pentru a admira frunzele galbene, pentru a simti razele firave de soare pe fata mea si pentru a-mi lasa pletele sa se joace rebele in adierile de afara.

Sunt agitata si nu-mi gasesc locul. Am lasat ziua sa treaca pe langa mine, iar acum ca e aproape noapte, e si mai greu.

Asa ca m-am conformat: m-am ascuns de restul lumii, plang, acoperind melodia siropoasa de pe fundal si nu, nu mananc ciocolata; e doar un borcan cu dulceata de visine. L-am primit de la D-na Ana. Nici nu stie ce bine mi-a facut ca mi l-a dat. Nici eu nu stiam cat bine o sa-mi faca. Pe atunci lucrurile nu erau asa. Pentru moment pare mai in regula, dar pe cine amagesc? Dupa fiecare lingura cu dulceata durerea se acutizeaza.

Astazi ma gandeam ca e mai usor sa devii milionar decat sa devii fericit si mai ales sa gasesti sau sa te gaseasca persoana pe care sa o iubesti si care sa te iubeasca la randul ei.

E un fel de loterie: ai noroc si gasesti numerele norocoase din prima, sau toata viata joci diferite variante in speranta ca intr-o zi varianta aleasa de tine va fi cea buna.

CU GANDUL SPRE VIITOR

Daca ar fi vreodata sa imi scriu biletul de adio, ar trebui sa fie unul vesel. Toata lumea se asteapta ca cei care se despart de cele lumesti sa lase un bilet motivand decizia luata. La urma urmei, motivul e cunoscut de fiecare in parte - unii recunosc, dar se mint frumos, altii sunt ignoranti. In fiecare dintre noi zace un mic sinucigas care asteapta sa se exprime. Unii fumeaza, altii beau, altii consuma droguri- se sinucid incet dar sigur. Altii trec direct la fapte. Dupa cum spune poporul: "Fapte, nu vorbe!"

Multi dintre noi avem noroc ca instinctul de conservare este mai puternic decat dorinta de a renunta. Si sa nu mai vorbim de indoctrinatii cu frica Iadului.

Consider ca Cimitirul Vesel de la Sapanta e una din cele mai tari chestii facute de oameni. Indiferent ca vrem sau nu, murim. Si-atunci de ce sa nu facem sa fie amuzant? Pentru tine, pentru cei care iti calca patul de veci si isi descretesc fruntile citind cateva randuri vesele despre cel ce ai fost.

"Sapte mandre si-un ficior

Mi-o venit vremea sa mor."

Banal...si totusi.

E o gluma- totul e o gluma spusa de un "om" care joaca zaruri cu destinul fiecaruia.

E o gluma proasta cand nu te mai poti bucura de nimic- de frunzele galbene ale toamnei, de ultimele raze de soare inainte de venirea "Marelui Alb", de prieteni, glume, flori, filme, bautura, tigari, sex. Cand nu te mai poti bucura de nimic.

Acum cateva zile ma gandeam ca ar trebui sa fac filmul "Prosopul de plaja", dar fiecare clipa trece fara entuziasmul necesar chiar si pentru a muta o coala de hartie. Parca totul e inutil si parca e un Purgatoriu, doar o stare inainte de a-ti alege calea spre eternitate.

Asadar, cand o sa se intample, o sa fie doar o gluma-una proasta sau una buna; depinde de persoana sau de sitiatie.

"Sapte mandre si-un ficior

Mi-o venit vremea sa mor."

Ma intreb daca mi-ar mai placea

Nu stiu cum era Bucurestiul acum aproape 20 de ani si spun asta datorita muzicii pe care o ascult in acest moment.

Ca sa ajungi din Tineretului pana in Rocka Rolla e un drum scurt, dar plin de peripetii. Am urcat in obisnuitul 313, cu frica in san ca poate-oi fi prinsa de un control, dar, de fapt, nu de asta ar trebui sa-mi fie teama. Daca esti in autobuz si un necioplit te improsca cu shaworma, nu-i bai. Nu e o greseala, e intentionat, mai ales ca la un moment dat te si intreaba daca ti-e foame. Cui ii pasa ca tot aerul duhneste a ceapa si alte "mirodenii"-daca el vrea sa-ti faca ochi dulci, iti face chiar si cu alta aroma. Noroc ca am ajuns la destinatie si cobor.

Daca iti dai vreodata intalnire in Bucuresti cu cineva, nu o face la Mac la Unirii. Nu de alta, dar e atata imbulzeala, ca o revolta a sindicalistilor ar fi mic copil pe langa asta. Mai degraba mergi mai departe, dar nu prea departe pentru ca s-ar putea sa te intalnesti cu Andrei.

Te intrebi cine este Andrei? Ei bine, e individul care atat m-a batut in cot incat a trebuit sa-mi scot casca din ureche pentru ca Andrei sa ma intrebe daca am vazut ceva pornografii pe internet in ultimul timp.Fereasca Sfantu' sa stii ce face omul asta in timpul liber!

Ideea e ca nu am scapat fara ca Andrei sa-mi dea un pliant, sa-mi spuna numele lui, sa ma intrebe daca am o tigara si daca am chef sa beau o bere.

Am scapat...in sfarsit.

Cum e sa vezi in buricul Bucurestiului un nene de aproximativ 200 de kile suflandu-si nasul-si nu intr-un servetel? Va spun eu- e de-a dreptul dezgustator si revoltator.

Inca ma intreb: daca as fi stiut toate lucrurile astea(si nu numai) as mai fi ales sa vin in orasul asta infect acum 3 ani de zile? Ma intreb daca mi-ar mai fi placut. Totusi raman. Raman in orasul care "m-a facut defecta", intre oamenii care m-au facut sa nu ma mai bucur. Pentru cat timp?

Momentan muzica. Mai tarziu...om vedea.

Viata e imprevizibila precum un ou kinder-frumos ambalata in exterior, dulce in interior si...cutia cu surprize. Cutia Pandorei? Nu, e deschisa deja. Surpriza din cutie? Ramane la aprecierea fiecaruia daca ii place sau nu.

Mie...nu.

CONDOLEANTE

Corina se trezi pentru a nu stiu cata oara singura in patul ei imens in care isi imparte singuratatea cu sine insasi. Spera ca se va trezi cu o buna dispozitie, mai ales ca dormise foarte mult, aproape zile intregi ca sa scape de depresie. A fost invers. O stare de tensiune, de nervi si vesnica intrebare: de ce se intampla la fel de fiecare data?

Isi lua pastila de dimineata, hotari sa faca un dus, dar se razgandi, amintindu-si cat de uda poate fi apa in unele momente. Si-apoi erau si amintirile...

Aprinse o tigara, asteptand ceaiul de dimineata. "Ce dracul o sa mai fac si astazi?" Zambi...mereu i-a placut sa articuleze cuvantul care-l reprezinta pe "uciga-l toaca" sau "duca-se pe pustii". A fost doar un zambet fugar. Poate era mai bine sa ramana in incertitudine, fara sa-si doreasca sa stie daca e o situatie temporara sau definitiva.

"Trebuia sa stau linistita, sa nu caut sa aflu raspunsuri pe care nu le doresc. Singura intr-un oras de milioane de locuitori. Ce trebuie sa faca un om in ziua de astazi sa poata duce o viata normala?Ma bucur ca, macar, nu mi-e rau dupa seara trecuta."

Cu o seara inainte plecase in oras cu niste prieteni, complet hotarata sa-si inece dezamagirile in alcool, sa danseze pana la epuizare, sa uite macar pentru o noapte. Si-a pus rochita neagra care o facea sa arate ca o scolarita-cuminte si totusi provocatoare, machiaj, un parfum special si multa incredere ca va fi o seara de pomina.

Ajunsa pe Lipscani se lovi de o ceata de oameni tristi, probabil si ei, ca si ea, band sa uite de diferite dezamagiri. O bere la Argentin, jumatate in Fire, un pontino picant si o tentativa de a mai bea o bere in Revenge. Nu a reusit sa o termine. Nu mai putea bea, se deprimase, nu reusise sa ajunga la starea pe care si-o dorea, de parca totul era un plan malefic de a-i adanci trairile negative.

"Sa-i ia dracul pe toti!!! Ma duc acasa. Alune, film, Anna Karenina, somn si maine va fi mai bine."

A facut ceea ce-si planuise. A ajuns acasa, incantata macar ca a reusit sa plece din orasul acela urat, sa se ascunda in apartamentul ei mic, confortabil, dar plin de amintiri.

Bleah...tocmai a primit un mail stupid. Pierdere de timp. De parca in ultima saptamana s-au adunat toate bubele negre pe capul ei si acum inearca sa inoate prin "bube, mucegaiuri si noroi", incercand sa ajunga la liman.

I-am ascultat toate doleantele, am incercat sa o calmez, dar Corina refuza sa vorbeasca despre ceea ce o doare cel mai tare. De fapt, ii este teama sa recunoasca. Se gandeste ca daca ar face-o chiar ar fi o stare definitiva si nu vrea asta. Inca mai spera. E prea naiva.

"As vrea sa fie aici, sa-l lovesc, sa-i smulg parul din cap, sa ii vina mintea la loc!"-o mai aud din cand in cand. Crede ca e singura si in momente din astea obisnuieste sa gandeasca cu voce tare.

Pentru astazi si-a propus o terapie de lectura, singura acasa, fara agitatie, fara oameni. Nu mai suporta oameni in jur, poate de asta nici la serviciu nu se mai simte confortabil.

Ii placea sa viseze cu ochii deschisi. Acum nu mai viseaza-de fapt, de mult nu o mai face. A devenit o pesimista, chiar daca doctorul i-a recomandat altceva. I-a rasarit in minte un gand care i se pare foarte poetic: dragostea a fost creata ca sa nu fie traita. E mandra de ea, mai ales ca a simtit-o pe pielea ei de nenumarate ori.

Tocmai a aflat ca va avea cateva lucruri de facut in dupa-amiaza asta. Mi-a spus ca va incerca din nou sa bea, poate o sa mearga si-o sa ajunga in starea care trebuie. A fugit la dus.

Ma uit dupa ea si oftez. Se va nenoroci singura, se macina pentru toate probleme lumii, pentru indiferenta din jur, pentru uratenia oamenilor. Ar trebui sa i se ridice o statuie a bunatatii-poate exagerez putin, dar chiar e altfel decat restul, chiar daca incearca sa nu arate. O sa incerc sa am grija de ea si astazi, din umbra. Nu stie ca o veghez mereu si ca-i sunt alaturi la fiecare prostie pe care o face. Poate intr-o zi o sa-si dea seama ca ma are doar pe mine-me, myself and I-e replica ei preferata.

O aud cantand din baie. Nu e un cantec vesel, parca ar fi un cantec de priveghi, un bocet. Sper ca nu plange. Off, Doamne!!! Va urasc pe voi, oameni, pentru ceea ce ii faceti!

In curand o sa plece, o sa intre iar in gloata mizerabila.

Eu o sa fiu mereu in spatele tau, nu uita asta!!!