O MOLDOVEANCA PE MOLDOVEANU

   Din seria lucrurilor pe care sa le faci macar o data in viata, de data asta mi-am luat inima-n dinti, bocancii in picioare si rucsacul in spate si m-am apucat de catarat spre cel mai inalt varf muntos din tara: Vf. Moldoveanu, 2544m.
   N-a fost usor, dar a meritat fiecare noapte de frig, fiecare durere de muschi si genunchi si fiecare pietricica, care nu stiu cum si prin ce minune reusea sa imi ajunga in bocanci.
   Asadar, intr-o minunata dimineata de 13 august m-am urcat impreuna cu Puful meu in trenul de 6 dimineata si iata-ne porniti spre (M)Ucea, de unde incepea aventura vietii noastre (mai mult a mea pentru ca Puf mai fusese de doua ori :)
  Dupa o plimbare destul de placuta in care n-am pus geana pe geana desi eram treaza de la 4 jumate, am ajuns in final la destinatie in jurul orei 12.
   Multumesc bunului Dumnezeu ca ne-a scos in cale un om minunat care ne-a plimbat din (M)Ucea pana in Victoria cu o duba superprafuita, dar care ne-a scutit de 10 km de asfalt incins si rucsaci de nota 10 (kg) in spate. Servus nene!
   Iar din Victoria a inceput drumul spre victorie. Daca vrei sa-ti afli limitele si cam cat poti merge pe jos, ai de aici un traseu numai bun de incercat.
   Ne-am rupt de civilizatie usor, usor si am ajuns in padure. Minunata padure, minunata racoare si minunata apa. N-as fi crezut ca poate exista atata apa pe un munte, dar credeti-ma, peste tot pe unde te intorceai era cate un raulet, o casaca, apa ce se prelingea de pe stanci si adevarate rafale care veneau in viteza de parca eram eu cand coboram pe bicicleta de la Dichiu spre Sinaia - dar asta e o alata poveste :)
    Revenind, era atat de multa apa incat n-am avut incotro si am ascultat-o toata noaptea, nu de alta dar refugiul de la Vistea Mica era chiar langa un astfel de rau tumultos.
   A doua zi, dis-de-dimineata, la ora 9 am mancat cu Puf portia de salam cu cascaval si ne-am pornit. Mare mi-a fost mirarea cand am iesit destul de repede din padurea care mi se parea ca nu se mai termina niciodata. Dar mare mi-a fost si nodul din gat cand am vazut cat am de urcat si pe ce bolovani. Pentru ca, daca in Fagaras este multa apa, in Fagaras sunt si mai multe pietroaie. Nu care cumva sa te prinda vreun cutremur pe ele ca te duci ca pe sanie.

   Si dai si urca si dai si urca...Dar peisajele...Doamne, ce peisaje! Oricat ar scoate sufletul din tine, muntele asta, iti ofera niste peisaje de nu mai poti scoate un sunet.
   Si asa mi-am petrecut cateva ore bune din viata mea, bucurandu-ma si blestemandu-mi in acelasi timp ambitia de a urca pe Moldoveanu, pana cand am ajuns la oameni. Multi oameni, mari, mici, in varsta, tineri, copii. Un baietas, rupt de la drumul dinspre Sambata, se opreste, iar cand mama lui il intreaba ce il doare, raspunde foarte serios:"Ma doare viata!" si arata spre cosul pieptului. A fost un moment delicios, ne-a facut pe toti sa radem.
   De la Vistea Mare urcam cu totii din greu, abrupt, ne mai oprim, ne mai ajutam, nu mai respiram...dar iata ca ajungem pe creasta. Teoretic, acolo ar trebui sa fie si cel de-al treilea cel mai inalt varf din tara, Vistea Mare, dar trebuie sa ma mai documentez.

   Puf imi face niste poze, eu sunt ravasita :) dar nu ma las. Si plecam impreuna sa imi salut confratele Moldovean.
   Atentie la lanturi! Mare atentie la lanturi! mai mult nu va spun, dar cand o sa ajungeti la ele o sa va dati seama despre ce este vorba.
   Si iata-ma! O minunate, preainalte si mult iubite Moldovene! Cat de dorit esti tu cand mii de oameni din toate colturile lumii vin sa te vada in fiecare an si vor sa isi faca o poza "alaturi" de tine! Ai steaguri, ai esarfe, ai chiar si propria-ti carte de musafiri si ne ai pe noi, care te iubim si te respectam nespus. Sa ne traiesti, Moldoveanule!

   Asa, ca pentru incurajare, e scris pe o cutiuta ca cine ajunge pe Vf. Moldoveanu e un invingator. Ei bine, iata-ma si pe mine, invingatoarea!
   Ce a urmat dupa a fost doar umblet mult pe creasta batatorita, cu capul in nori (la propriu), dar cu inima plina de incantare si satisfactie: in sfarsit am reusit sa urc pe Moldoveanu! Multumesc Doamne, multumesc munte, vreme buna si multumesc Puf pentru ca, chiar daca ti-ai mai rupt picioarele pe acolo de vreo doua ori, ai mai venit si a treia oara cu mine, ca sa imi arati si mie minunatiile astea.
   Peisaje ce nu au nevoie de cuvinte, o noapte la cort pe mal de lac in linistea muntelui si multi oameni frumosi care saluta, zambesc si se incurajeaza reciproc.
   Si asa implinita am plecat la 7 fara 10 dimineata dinspre cabana Podragu spre Victoria si iar stanci si iar padure si iar rucsac greu si iar si iar. Dar mai presus de toate, bucuria scopului atins, a lucrului bine facut (sic!) si amintiri care vor dainui o viata.
   Mergeti pe munte! Omul e frate cu natura, cu muntele, cu padurea! Aici putem sa ne regasim, sa ne linistim si sa ne implinim.
   Este printre cele mai extraordinare experiente din viata mea si doresc tuturor sa simta la fel. Muntele ne primeste pe toti, sa-l primim si noi pe el asa cum se cuvine!
   

ITI OFER UN LOC DE MUNCA

     

Pentru cei care nu stiu, mi-am facut veacul prin call-center (mai exact de vreo 6 ani). Nu s-ar fi gandit nimeni (mai ales ca absolventa din mine deja isi facea planuri de profesoara sau alte balarii de genul, asta datorita faptului ca am terminat facultatea de Litere la Iasi, acolo unde am invatat ca e bine sa citesti mult, e bine sa iei ca atare ce spun niste indivizi care au murit de ceva timp si in nici un caz nu e bine sa gandesti si sa iti exprimi parerea proprie), asadar repet, nu s-ar fi gandit nimeni ca dintr-o "literata" am sa ajung un negociator, un vanzator, un manipulator etc. :D. Si totusi...
       Dupa numai cateva zile de la terminarea anului universitar mi-am luat geanta in spate, iar la 7 jumate dimineata am luat primul microbuz din Barlad catre Bucuresti, astfel incepand o calatorie lunga, noua, extravanganta, care mi-a schimbat viata radical. Acum a venit momentul sa ti-o schimbi si tu.
       In Telesales (vanzari prin telefon) am facut bani cu nemiluita, bani care in mare parte la "inceputul carierei" s-au dus pe litri de bere, taxi-uri in miez de noapte si alte petreceri de genul acesta, deoarece, na, o data esti tanar si atunci trebuie sa-ti cheltuiesti toti banii pe lucruri inutile, dar te bucuri maxim ca sunt banii tai si nu ai parintilor.
       Odata cu trecerea timpului, cu inaintarea in varsta si schimbarea modului de a vedea lucrurile, mi-am dat seama ca banii ma pot ajuta sa fac alte lucruri: sa-mi vad parintii mai des, sa ii asigur o interventie chirurgicala iubitului meu, sa le fac surprize celor dragi, sa-mi permit lucruri pe care mi le-am dorit de mult dar niciodata nu le-am avut pentru ca niciodata nu parea a fi un prilej bun sa le cumpar - sau nu aveam cu ce :D. Mi-am dat seama ca banii sunt doar un mijloc spre indeplinirea visurilor, iar la visat chiar ma pricep foarte bine.
        Si le fac pe toate: o parte s-au realizat, unele sunt in curs, iar unele sunt planificate cu minutiozitate si curand vor deveni realitate.
        Asta sunt eu. Un om simplu ce a terminat o facultate care nu il ajuta in domeniul in care activeaza, insa prin propria vointa si propriile puteri am reusit sa trec de la statutul de Agent Telesales la cel de Backoffice si ulterior la cel de Team Leader.

       Unde mai exact? La un partener Orange in Bucuresti. Ai un singur "produs" de promovat, deci informatia este simpla, asadar vei jongla foarte usor cu beneficiile acestuia. Ai toate echipamentele la dispozitie ca sa iti faci treaba in cele mai bune conditii si ai tot sprijinul meu ca si Team Leader pentru ca atunci cand vei termina luna si vei baga cardul in bancomat sa ai marea multumire ca tot efortul pe care l-ai depus intr-o luna si presiunea simtita, toate au fost cu un rost.
Astfel vei deveni independent financiar, iti vei realiza visurile, iar experienta pe care o vei castiga te va ajuta atat pe plan profesional cat si personal pentru ca, sa recunoastem, fiecare lucru pe care il facem in fiecare zi si orice discutam cu orice persoana este o vanzare. Daca iti mai si ies bani din asta, atunci e perfect.

Acum te astept pe tine. Vreau sa te ajut sa faci bani. Nu-ti vor cadea din cer, ci va trebui sa muncesti pentru ei uneori chiar din greu, insa daca ai ajutorul potrivit si o vointa de fier, lucrurile vor fi simple si totul va parea o joaca. Toata lumea se plange ca e criza, ca nu sunt locuri de munca si asa mai departe. Am gasit "remediul" pentru tine. Cum ar spune cei de la "Vocea Romaniei": TE VREAU IN ECHIPA MEA.

Daca tu consideri ca ceea ce am povestit te ajuta si te tenteaza, anunta-ma. Adresa mea de mail este georgiana.ichim85@gmail.com. Astept un semn. De la mine vei avea un raspuns prompt, si ulterior, daca este cazul, ne si intalnim fata in fata pentru o discutie detalita.

Daca pentru tine personal nu se aplica, da totusi mai departe. De la un Share la altul e posibil ca totusi unii oameni sa aiba o nevoie si sa gaseasca aici o solutie.

Va multumesc pentru timpul acordat si o viata productiva sa aveti!!!

EMOTIE DE IARNA

"A-nceput de ieri sa cada cate-un fulg" si nici pana acum nu a stat. Nu-i bai. Imi place zapada. Vorba unei prietene: cand vezi ca totul e acoperit si alb ai impresia ca esti intr-un glob de "cristal" din acelea pe care le cumparam si le dam cu susu-n jos ca sa se amestece asa-zisa zapada din ele. Frumos, dom'le, n-am ce zice. Zilele trecute ma gandeam sa-mi reimpodobesc bradul. Zica lumea ce o vrea, dar poate asa il pacalesc pe Mos si mai vine o data :D
Oricum, ma apucasem sa scriu cu alta idee. Nu stiu altora cum le e, insa pe drumul catre casa m-am "impiedecat" de o multime de oameni care s-au apucat sa faca miscare fizica la lopata. Ma gandesc ca or vrea sa scape de porcul de Craciun mai repede de s-au apucat sa dea la lopata, altfel nu-mi explic. Si nu-mi explic deoarece inca imi amintesc de copilarie cand lumea nu dadea zapada la o parte, din contra, se bucura de ea. Pe atunci oamenii se dadeau cu saniile, nu cu masinile. Pe atunci te chinuiai sa scoti animalele afara ca sa le duci la adapat. Acum te chinuiesti sa-ti scoti masina din parcare sau doar sa o dezapezesti, desi esti constient de faptul ca pana dimineata va fi la fel.
Pe atunci stateai la gura sobei si vedeai flacarile cum se joaca pe pereti daca mai dadea norocul peste noi si se intrerupea si curentul. Pe atunci stateai "dupa soba" mancand turte facute pe plita la bunica, beai vin fiert si completai cu "floricele" ca sa ai mai mult spor.
Pe atunci batranii iti spuneau povesti de mult uitate pe care tu cu ochii mari ti le imagineai si te ascundeai sub plapuma sau radeai de-ti sareau nasturii de la camasa. Pe atunci iarna era iubita si ea ne iubea pe noi.
Ma bucur ca nu vad pe unde merg, ma bucur ca mi se afunda picioarele in zapada. Ma bucur ca aud scartaitul zapezii sub pasii mei. Ma bucur ca e iarna. In fiecare zi natura ne ofera un spectacol magnific si daca unii dintre noi au impresia ca este ceva mai maret decat natura, atunci e clar ca acestia au ochii inchisi si sunt orbi sufleteste.
Bucurati-va cu mine pentru ca si asta va trece repede si atunci ne vom intreba melancolici:"Ou sont les neiges d'antan?" ("Unde sunt ninsorile/vremurile de alta data?") Si ghiciti ce? Nu vor mai fi acolo.

LA INCEPUT A FOST CRACIUNUL

                                               
       Corina si Marian se cunosteau de-o viata. Se detestau la fel de mult, ea crezand despre el ca e un infumurat, el crezand despre ea ca e o flusturateca. N-ar fi visat nici intr-o mie de ani ca destinul ii va aduce impreuna, asa cum cu zeci de ani mai inainte mama ei a avut o relatie cu fratele lui, relatie esuata de altfel, insa ramasa in memorie, mai ales ca s-a nimerit sa fie vecini de bloc, locuind chiar la acelasi etaj. Ironic, nu?
       Era o iarna geroasa cand ea a iesit la "disco" cu o buna prietena la vremea respectiva, Geanina, in prima seara de Craciun, seara in care Corina nu-si mai dorea nimic. Ca de obicei, tatal ei venise beat acasa, s-a certat cu nevasta-sa si uite asa s-au dus pe apa sambetei sarbatorile. Nu era ceva nou. In fiecare an parintii ei se certau de Craciun, pastrand supararea pana de Revelion cand prin nu stiu ce minune (poate avea legatura si cu faptul ca atunci ramaneau singuri acasa) se impacau si intrau in Noul An oarecum fericiti.
          Revenind, Corina si prietena ei au plecat la "disco" sa-si arate miscarile, fara un plan, fara intentii, fara nimic. La urma urmei erau niste adolescente, Corina in clasa a XII-a, iar cealalta cu un an mai mica. Nu bause nimic, nici nu avea bani pentru asta. De acasa primise doar bani pentru "intrare" si ii era suficient. Nu-si dorea decat sa danseze, lucru care intotdeauna a facut-o sa se simta bine. Astfel reusea sa uite ca si anul acesta a primit niste cadouri pe care nu le merita, asa cum ii spusese tatal ei, reusea sa uite ca este singura de sarbatori si ca in curand va mai trece un an din viata ei, an in care nu reusise sa faca nimic - sau cel putin asa era lasata sa creada.
          Insa Corina nu stia ca de data asta Craciunul o sa fie altfel. Si asta pentru ca, printr-o fericita coincidenta, destinul a facut ca si Marian sa vina in acea seara sa petreaca. Nu s-a dus in alta parte, a venit acolo, la ea acasa, pe teritoriul ei, in culcusul ei, in sufletul ei.
       
         

SCRISOARE CATRE SOFERUL DE ROMANIA

                                                                  Draga Soferule,






             Numele meu este Georgiana, am aproape 28 de ani si sunt pieton. Iti scriu aceasta scrisoare datorita frustrarii pe care mi-ai creat-o tu si restul milioanelor de soferi din aceasta tara. Da, tu, si toti cei ca tine.
             Nu stiu altii cum sunt, insa eu, cand nu am loc sa merg pe trotuar datorita masinilor, cand la trecerea de pietoni trebuie sa ofer prioritate soferilor si sa ocolesc masinile oprite direct pe zebra, stau si ma intreb: de ce esti atat de ignorant si fraier? Platesti in fiecare an taxe peste taxe si totusi nu ai un loc al tau de parcare, strazile sunt gaurite ca dupa bombardament, iar despre autostrazi...nici nu vreau sa mai vorbesc. De ce vegetezi in propria-ti comoditate in loc sa iei masuri, sa te revolti si sa iei atitudine pentru banii pe care ii dai statului, bani munciti de tine din greu si cu care altii isi umplu buzunarele, isi fac case de vacanta si au concedii de zeci de mii de euro, in conditiile in care tu poate nu-ti permiti nici macar un concediu pe litoralul nostru? De ce esti atat de prost? Te plangi ca s-a scumpit combustibilul, te plangi ca ti se strica masina datorita soselelor, iar in fiecare seara, dupa o obositoare zi de munca pe un salariu de rahat, mai pierzi trei sferturi de ora sa gasesti un loc de parcare, uneori luandu-te la cearta cu un altul ca tine. ASA ITI TREBUIE!!! ITI MERITI SOARTA!!! Daca nu vrei sa-ti ceri drepturile, asta patesti. Nu e vina mea, nici a celuilalt sofer care isi parcheaza masina pe locul pe care tu l-ai vazut cu 5 secunde mai tarziu. E doar vina TA!
          Te-am jignit? Sper ca da. Poate in felul asta te vei trezi din "somnul cel de moarte'' si vei face ceva. Iesi din ignoranta si fa in asa fel incat ca banii pe care ii dai in fiecare an -  bani cu care ai putea sa faci altceva, sa-ti faci un cadou, sa ajuti un sarman, orice dar nu sa-i dai la stat - sa merite.
          Gandeste-te ca in Africa sunt autostrazi care arata de mii de ori mai bine decat la noi, in Japonia se repara o autostrada in 2 saptamana, la noi trec ani si nu se mai termina. Deci se poate, doar ca tu, prin indiferenta ta iti sapi propria groapa in care vei cadea din cauza stresului si hranesti buzunarele celor care sunt mai destepti decat tine pentru ca au vazut ca te pot fura, iar tu nu ai nimic impotriva.
          Desteapta-te Soferule! Nu e greu. Mai intai trimite asta tuturor prietenilor tai "soferi'' care se scalda in aceeasi mocirla ca si tine si impreuna luati atitudine.
          Iar daca ajunge si la un pieton, nici tu, pietonule, nu esti absolvit de responsabilitate. Fiecare picatura conteaza, fiecare strop de apa, fiecare graunte de nisip.
          Ia-ti inima-n dinti si volanul in mana si da-i batai. Masina ta urla dupa un loc de parcare, rotile tale tanjesc dupa sosele nivelate, tu plangi dupa banii pe care-i dai si din care nu se cunoaste nimic. CE DRACU MAI ASTEPTI???



                                                                                                         Cu nerabdare si speranta,


                                                                                                                               Georgiana

DAMA CU CAMELII-pentru ca uneori (nu) se termina cu bine

Ma declar o pasionata a povestilor de dragoste. Le citesc, le ascult, le privesc, le traiesc etc. Aseara am terminat de citit "Dama cu camelii", carte scrisa de Alexandre Dumas-fiul. Vorba aia: "Asa tata, asa fiu." Placut e ca  aici chiar gasim o poveste inspirata din realitate. Poate nu la fel de dramatica, insa acesta este rolul literaturii-sa accentueze si sa hiperbolizeze lucruri care de fapt au avut o intensitate mai mica.
Vorbim despre un alt secol, despre femei intretinute, barbati care sunt gata sa se ruineze pentru astfel de femei si, binenteles, o iubire imposibila din care poti doar sa gusti, dar care nu poate fi dusa pana la capat. Pentru ca nimic nu tine la nesfarsit si nu intotdeauna ceea ce iti doresti chiar se indeplineste (oare cum functiona autosugestia pe atunci?). E o poveste tare trista, asa ca daca va apucati de aceasta lectura pregatiti-va cu un pachet de servetele, o sticla cu vin si asigurati-va ca ulterior veti avea companie. Nu se recomanda persoanelor care au suferit de prea multe ori din dragoste :)
Oricum, este o lectura foarte placuta, simpla, potrivita pentru usoara melancolie ce ne invaluie acum, in prag de toamna. Iar ca sa fii sigur ca treci peste starea de visare sau intristare, planifica-ti un week-end la Sinaia cu prietenii. Chiar ajuta. :)) Asa ca lectura placuta iar pentru mine un week-end...EXPLOZIV...URAAA!

FIESTA

Daca e vara, e fiesta - la munte, la mare, in club-uri...oriunde. Insa pentru astazi va propun un alt tip de fiesta, o fiesta in stilul lui Ernest Hemingway. Mai exact, este vorba despre romanul sau de debut care poarta acest nume,"Fiesta". Deci, de data aceasta vom avea o sarbatoare prin lectura.
Actiunea se desfasoara in jurul unui grup de americani expatriati, ce locuiesc in Paris si care, frecvent, merg in diverse excursii in Franta si Spania. Fiecare personaj in parte are ceva specific, astfel incat monotonia nu isi gaseste locul in acest tablou: se distreaza, beau, se indragostesc, flirteaza etc. Personajul feminin central este Brett Ashley, o individa ciudata care a fost implicata in legaturi mai mult sau mai putin intime cu fiecare membru al grupului, dar care categoric il iubeste pe Jake. Jake, normal, este personajul masculin principal. Si el o iubeste pe Brett. Dar de ce nu sunt cei doi impreuna? Hai sa-i spunem frivolitate si...o rana urata de pe urma razboiului, datorita careia Jake nu mai poate satisface anumite nevoi ale femeilor.
De ce "Fiesta"? Pentru ca in cele 244 de pagini vom lua parte la o adevarata fiesta in Spania, in care taurii devin cele mai importante animale si in care timp de o saptamana nu te mai poti intelege "om cu femeie". Daca pana acum credeati ca aveti o idee despre ce inseamna luptele cu tauri, acum veti afla mult mai mult.
Descrierile pana in cele mai mici detalii, uneori extrem de sacaitoare, te ajuta totusi sa vizualizezi o imagine completa a fiecarui peisaj, personaj si eveniment. Veti observa ca Hemingway scrie intr-un stil foarte simplu, dar foarte expresiv.
Nu va ramane decat sa va delectati cu acest nou tip de fiesta, dar aveti grija: o sa va placa si provoaca dependenta. :)
Culturalizare placuta!!!